Optimismul este o atitudine
Psychologies: Cum ati defini optimismul?
Irina Holdevici: Este o atitudine. O atitudine fata de viata care il determina pe om sa vada predominant partea buna a lucrurilor – „paharul pe jumatate plin“.
S-au facut si studii clinice in aceasta privinta, care au aratat ca depresivii au avut cam tot atatea experiente pozitive ca si ceilalti oameni.
Deosebirea consta in faptul ca pesimistii au tendinta de a-si reaminti predominant evenimentele negative din biografia lor.
Acest mod de a fi – optimismul – este el innascut?
I.H.: Fiind vorba de o atitudine, rolul mediului si al educatiei este decisiv. Copiii crescuti in familii organizate si pline de afectiune au sanse mai mari sa-si dezvolte un stil de viata caracterizat prin optimism.
Insa exista si o componenta biochimica a optimismului. Cercetarile de laborator au evidentiat un deficit la nivelul neurotransmitatorilor in cazul pesimistilor.
Altfel spus, depresivilor le lipseste „hormonul fericirii“. Asa se explica si succesele obtinute, macar temporar, cu ajutorul medicamentelor antidepresive.
Insa medicamentele despre care va vorbesc se adreseaza depresiei majore. Daca vorbim despre depresiile reactive, cele „nascute“ de factori stresanti, de necazuri si nefericiri, sigur ca individul are aici un rol important prin felul cum interpreteaza el aceste evenimente nefericite.
E rolul lui aici, sa-si structureze o atitudine pesimista sau, dimpotriva, optimista.
Cum sa ne regasim seninatatea dupa lovituri dure din partea vietii?
I.H.: Maniera in care ne regasim seninatatea dupa o psihotrauma depinde foarte mult de particularitatile personalitatii unui om, de resursele acestuia, de implicarea lui creativa intr-o activitate, de suportul oferit de familie si prieteni.
Revenirea se realizeaza adesea spontan, mai ales la personalitatile considerate „puternice“.
Totusi, in cazul in care psihotraumele sunt prea frecvente sau de intensitate prea mare, persoana poate dezvolta anumite tulburari nevrotice: anxietate, depresie, insomnii, scaderea randamentului in activitate…
In aceste cazuri, dupa astfel de evenimente, este indicata consilierea psihologica sau psihoterapia.
