CItesti acum
Romanii si complexele lor foarte vechi

Romanii si complexele lor foarte vechi

Revista Psychologies

Noi, romanii, avem cea mai buna mancare, cele mai frumoase femei si cei mai destepti copii. Si multe alte calitati. Dar nu-i chiar asa. O deconspirare haioasa a complexelor noastre nationale este facuta de scriitorul Dan Alexe in cartea sa cea mai recenta, Dacopatia.

 

Psychologies: Care sunt, in viziunea dvs., cele mai ridicole si, evident, cele mai false mituri nationale?

Dan Alexe: Cel mai ridicol este, de departe, cel cu limba latina care ar deriva din limba daca, iar nu invers.

Este ceva atat de grosolan si violent, dincolo de cele mai elementare lucruri pe care le invatam in scoala sau pe care ar trebui sa ni le sugereze bunul simt, incat multi oameni cu capul pe umeri se simt neputinciosi sau descurajati in fata dementei teorii si abandoneaza argumentatia.

Aceasta deriva colectiva – pe care eu o numesc „dacopatie“ – a ajuns sa aiba dimensiuni patologice.

Dar sa-i lasam deoparte pe cei care chiar cred ca dacii ar fi fost o rasa aparte sau ca Muntii Bucegi ar fi centrul magnetic al planetei, insa, chiar si in versiuni mai benigne, mitul dacilor e nociv.

Mai recent, dacopatii si-au gasit si un profet, care e fie un deranjat mintal, fie un escroc intelectual, ce face afirmatii aberante la comanda.

E vorba de un fost consilier papal, Micheal Ledwith, care a fost dat afara din Biserica pentru pedofilie si care, ulterior, s-a alaturat unei secte New Age.

Acesta, intr-un interviu din 2012 la TVR Cluj, a spus, fara nicio legatura cu restul interviului si in mod vizibil prearanjat, ca „nu limba romana este o limba latina, ci mai degraba limba latina este o limba romaneasca“.

Pornind de aici, prin efectul bulgarelui de zapada, s-a ajuns la afirmatii repetate precum „Vaticanul recunoaste ca“ etc. Or, a cere unui asemenea om o opinie despre chestiuni lingvistice, e ca si cum i-ai cere asta lui guru Bivolaru.

 

Care sunt cele mai deranjante mituri culinare?

D. A.: Ha! si aici avem tot felul de obsesii de anterioritate. Am vrea ca noi sa fi inventat micii si sarmalele, dorim sa credem ca avem cea mai rafinata si variata bucatarie din lume.

„Dar, Dumnezeule, bunatatile noastre legendare“! strigam, si nu vedem ca ce oferim de fapt turistilor, unor oameni expusi globalitatii culinare, sunt legume rascoapte, carne prea facuta, paste prea moi, mamaliga fada si alte lucruri prajite, industriale, prea sarate, scaldate in vin prost si urmate de tuica slaba si dulce…

Am ramas intr-o cultura in care traditia culinara e doar o pretentie, care nu pacaleste pe nimeni din afara. Imi voi aminti intotdeauna de prima vizita a cuiva din familia mea in Belgia, cand, la restaurant, farfuria a trebuit trimisa inapoi pentru ca legumele nu erau „facute“…

Altfel zis, erau inca putin crude, putin crocante, cum e mai bine, ca sa mai aiba gust si vitamine, iar nu prajite adanc, cum e obiceiul la noi. Ruda mea a gasit asta scandalos.

Platesti la restaurant pentru ca legumele sa fie „facute“, adica prajite, moi, flescaite si scaldate in ulei. Sigur, salvarea neamului nu va veni prin bucatarie, dar putina introspectie culinara ne-ar ajuta sa nu ramanem pe marginea cratitei globalizarii.

 

Obsesia unicitatii (pe care o au si altii), ce ates­ta la o mai profunda analiza? Complexe de culturi mici, etc.?

D. A.: Da, dau foarte multe exemple in carte de derive colective similare cu ale noastre. Romania se deosebeste, insa, prin formalizarea terminologica a fenomenului. Noi i-am dat si un nume: protocronismul.

Protocronismul nostru ajunsese, practic, ideologie de stat in vremea lui Ceausescu. Astazi, singurul exemplu de incurajare oficiala a unor asemenea derive intelectuale colective este Macedonia.

Marunta Macedonie a simtit nevoia de-a arata lumii intregi ca acolo nu traieste un popor ca toate celelalte. Macedonenii au pornit sa-si caute „stramosii“ pana in Hindu Kush, in nordul Pakistanului!

Insa, da, protocronismul e o boala lipicioasa a natiilor mici si incerte, unde un grup sau mai multe grupuri de oameni cu cultura sovaielnica si fara pregatire istorica sau lingvistica se coalizeaza pentru a inventa o maretie trecuta, de dimensiuni cosmice, a neamului.

 

Ne caracterizeaza „amestecul de mandrie so­vaielnica si de vinovatie burzuluita…“ sunt epitete dure. Ce comportamente colective te fac sa spui asta despre romani?

D. A.: Romania ofera un amestec destul de rar de complex de superioritate si complex de inferioritate, ambele extreme. Avem un naduf identitar.

De pilda, il tot dam ca exemplu de romanitate pe Brancusi. Brancusi era insa o persoana profund asociala si neproductiva socialmente.

Brancusi n-a sculptat si slefuit cum a facut-o pentru ca-l traversa un fluid romanesc, ci tocmai pentru ca a fugit de fluidul romanesc, caci il muncea patima fugii pe dinauntru. Romanitatea lui este irelevanta, ca si in cazul lui Cioran.

Pe persoane atat de opuse functionarii normale a tesutului social nu se poate cladi nimic; ele sunt, de fapt, de evitat intr-un grup uman care cauta sa supravietuiasca si sa-si dea o identitate colectiva – lucru pe care Platon il intelesese foarte bine, cand gonea poetii din Cetatea lui ideala.

O societate in care toti am fi de-alde Brancusi, desculti, in halat, cu unghiile de la picioare netaiate, cu chiria neplatita si o dalta in mana pentru a sculpta un cub sau un falus din chihlimbar, ar fi o societate nefunctionala si de netrait.

Iar daca, precum in cazul lui Brancusi, decidem ca provocarea e esenta romanitatii, atunci trebuie sa te mandresti si sa-i revendici si pe toti evreii creatori si provocatori, alde Tristan Tzara, Fundoianu si Isidore Isou… care sunt mai romani decat multi din noi si care ar fi ras in hohote de pompozitatea formala a lui Brancusi. Asa ca mai trebuie lucrat la algoritmul identitar.

Citeste si

 

Detaliati ce e cu mitologia Vamii Vechi. Cum de supravietuiste, in ciuda prozei evidente a locului?

D. A.: Vama Veche e un loc rar, cu o identitate aparte. Nu-l pot compara cu altele, mai ales ca peste tot locurile similare au fost viciate de turismul de masa.

In carte am fost poate un pic prea aspru cu cei care ii deplang decaderea, insa aceia au in cap o Vama mitica, care nu existat niciodata.

Ceea ce ii mentine autenticitatea, e faptul ca este o fundatura. Calea ferata se opreste la Mangalia iar strainii nu ajung pana acolo… O binecuvantare!

 

Ce alte mituri mai recente (pop) se pot identifica?

D. A.: Sunt destule. Unele sunt prelungirea unor mituri mai vechi, precum acela ca romancele sunt cele mai frumoase femei (am si un capitol despre posaceala romancelor). Dar a venit recent, suprapunandu-se pe toata frustrarea nationala, o mitologie a dreptei politice si a „economiei de piata“.

Pentru romani, astazi, economia este o stiinta, in capitalism fiecare face ce vrea, iar „mana nevazuta a pietei“ ii selectioneaza pe netrandavi.

Astazi, orice intelectual roman care se respecta, trebuie sa fie „de dreapta“. Dar despre aceasta noua mitologie a dreptei si a pietei ar trebui scris un tom in sine. In Dacopatie m-am limitat la daci, femei si mancare.

Dan Alexe, scriitor, cineast, lingvist, calator

Dacopatia si alte rataciri romanesti de Dan Alexe, Editura Humanitas

dacopatia si alte rataciri romanesti

A consemnat Iuliana Alexa

Foto: shutterstock.com

Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

La inceputul paginii