Munca voluntara

Nu se compara cele 5 zile lucratoare cu ceea ce simt ca acumulez in doar cateva ore petrecute in preajma acelor copii.

Pur si simplu simt ca imi creste sufletul. Nu stiu inca daca e doar o supapa la anii deja multi de munca “in folosul companiei” sau chiar mi-am gresit vocatia. Ciudat e ca pe masura ce zilele trec ma trezesc gandindu-ma la sfarsitul de saptamana cand imi voi incarca bateriile energetice si tot mai rar visez cum o sa avansez cu inca un pas de furnica asa cum se intampla in companiile mari.

Nu vreau sa ma trezesc la 60 de ani ca am ajuns in sfarsit sefa de departament si am sufletul uscat pe dinauntru. E ca si cum as fi inteles brusc ca e vremea sa termin cu prostiile, sa ma orientez catre mine si nevoile mele reale.

De aceea, de anul acesta m-am inscris la o facultate de socio-umane si ma gandesc serios sa schimb macazul. Am doar 29 de ani si simt cum e din nou sa te simti vie, diferita printre ceilalti, bucuroasa sa te trezesti dimineata. Ideea e ca mi-a luat mult ca sa inteleg ca cel mai important este sa faci ceea ce te hraneste ca personalitate.

Chiar daca este vorba despre munca. Banii sunt doar un pretext al oamenilor care se tem sa isi umple golul sufletesc cu ceva autentic. Cei mai multi isi dau seama prea tarziu de cum stau lucrurile. Ce bine ca nu mai sunt una dintre ei!.