Raspunsurile sunt simple, doar intrebarile le fac sa para complicate…
Am o fetita de 4 ani care m-a intrebat de ce nu are bunica din partea mea. I-am povestit ca are, doar ca este undeva, acolo, sus si are grija de noi sa fim fericite. Reactia ei a fost : „Pai si atunci tu de ce nu esti fericita?”. N-am stiut cum sa reactionez, am ezitat putin si am intrebat-o de unde stie ea ca eu nu sunt fericita. Iar ea mea raspuns: „Pentru ca esti tot timpul obosita.”.
Dupa toata aceasta conversatie ar fi trebuit sa o conving cumva ca sunt fericita, dar n-am stiut cum, tocmai pentru ca am realizat ca la cei patru ani a spus cel mai pur adevar posibil si a ghicit exact ceea ce e in sufletul meu. Se poate sa fie doar o pasa proasta sau doar oboseala, dar cand incepe sa se repete frecvent si o simte chiar si ea inseamna ca trebuie sa schimb ceva…
Ce sa schimb? Poate tunsoarea sau poate sa-mi cumpar ceva ce sa-mi faca placere, sa caut ceva care sa ma faca sa ma simt speciala… Da, poate ca m-as mai amagi putin cu o iluzie ca acum am cumparat un pic de fericire. Dar credeti ca pe ea as putea sa o pacalesc? NU, probabil ca nu. Schimbarea trebuie sa fie radicala si chiar sa obtin putin praf de fericire. Dar de unde sa gasesc eu asa ceva atat de repede incat sa nu pierd prea mult timp si sa fiu sigura ca sunt pe calea cea buna?!
Raspunsul mi-l dau tot eu. Unde o sa gasesc nu stiu si nici in cat timp, dar stiu sigur ca am cel mai bun observator care va sti sa-mi spuna daca sunt pe drumul cel bun si daca ingerasul nostru si-a facut treaba. Inca mai sper…
