Înmulțirea cu zero. De ce nu orice comportament produce un rezultat
În matematică, orice număr înmulțit cu zero dă zero. Indiferent cât de mare este numărul, indiferent de câte ori îl multiplici, rezultatul rămâne același.
Există o analogie interesantă între această regulă și funcționarea psihologică a omului: poți repeta un comportament la nesfârșit, poți investi energie, timp și intenție, dar, dacă îți lipsesc abilitățile necesare, rezultatul poate rămâne zero.
În psihologie, există o diferență între a face ceva și a avea capacitatea de a face lucru în mod funcțional. Comportamentul poate fi repetat, intensificat și susținut de intenții bune, dar, în absența competențelor necesare, rezultatul urmarit poate rămâne neschimbat. Așa cum în matematica orice număr înmulțit cu zero dă zero, în psihologie efortul multiplicat fără abilitățile care să îl susțină riscă să nu producă schimbarea dorită.
Ne concentrăm adesea asupra comportamentelor vizibile. Încercăm să comunicăm mai mult, să insistăm, să controlăm, să explicăm, să oferim, să ne adaptăm sau să perseverăm. Presupunem că intensitatea comportamentului va compensa ceea ce nu știm încă să facem. Dar repetarea unei acțiuni nu înseamnă automat dezvoltarea unei competențe.
Poți să vorbești mult fără să știi să comunici. Poți să oferi fără să știi să construiești reciprocitate. Poți să insiști fără să ai capacitatea de a negocia. Poți să muncești fără să știi să gestionezi frustrarea, iar într-o relație poți să îți dorești apropierea fără să ai abilitățile emoționale necesare pentru a o susține.
Aici apare o distincție esențială: comportamentul este ceea ce facem, abilitatea este ceea ce ne permite să facem acel lucru într-un mod funcțional.
În lipsa abilităților, comportamentul poate deveni o repetare a aceleiași strategii ineficiente. Uneori, cu cât încercăm mai mult, cu atât consolidăm mai puternic un tipar care nu produce schimbarea dorită. Nu pentru că nu ne străduim suficient, ci pentru că folosim aceeași soluție într-un context care solicită o competență diferită.
Putem să avem cele mai bune intenții și totuși să producem efecte contrare celor pe care ni le dorim. Dorința de a fi un partener bun nu garantează capacitatea de a gestiona un conflict. Dorința de a fi un parinte echilibrat nu înseamnă automat că știm să ne reglăm propriile emoții. Dorința de schimbare nu ne oferă, prin ea însăși, instrumentele necesare pentru a o realiza. Între ceea ce vrem să facem și ceea ce reușim efectiv să facem există un spațiu psihologic îm care se construiesc abilitățile. Iar acest spațiu este unul dintre cele mai importante obiective ale psihoterapiei.
Din perspectivă psihoterapeutică, schimbarea nu presupune doar modificarea comportamentului, ci și dezvoltarea capacităților care îl susțin: reglare emoțională, toleranță la frustrare, flexibilitate cognitivă, mentalizare, comunicare și capacitatea de a stabili limite.
Nu este suficient să înveți ce să faci. Este necesar să dezvolți capacitatea psihologică de a face acel lucru.
Poate că uneori nu avem nevoie să multiplicăm comportamentele, ci să identificăm acel zero care le anulează efectul. Iar intervenția terapeutică începe tocmai în acest punct: nu prin intensificarea efortului, ci prin identificarea și dezvoltarea abilităților care fac posibilă schimbarea.
