Peste 8.000 de locuri la buget, oferta Universității din București pentru candidații la sesiunea de vară a admiterii 2026
Universitatea din București (UB) scoate la concurs pentru sesiunea de vară a admiterii 2026 peste 8.000 de locuri la buget. Pentru programele de studii universitare de licență, masterat și doctorat, sesiunea de vară a concursului de admitere la facultățile UB se desfășoară în perioada 1 – 24 iulie 2026, iar data-limită de afișare a rezultatelor este 31 iulie 2026. Fiecare facultate are propriul calendar care este cuprins în perioadele mai sus-menționate, iar datele pot fi consultate de toți cei interesați pe website-urile facultăților.
Pentru a veni în sprijinul candidaților, Universitatea din București oferă atât posibilitatea înscrierii online la concursul de admitere, cât și posibilitatea achitării online a taxei de înscriere.
Pentru studiile de licență, Universitatea din București oferă candidaților interesați să studieze la una dintre cele 20 de facultăți pe un loc la buget un număr de peste 4.800 de locuri, iar, pentru persoanele interesate de studiile de masterat, UB pune la dispoziție peste 3.250 de locuri la buget.
Din totalul locurilor scoase la concurs pentru programele de licență și masterat, 218 sunt alocate domeniilor prioritare de dezvoltare a României (81, pentru licență și 137, pentru masterat), 129 de locuri la licență sunt destinate absolvenților de licee situate în mediul rural și alte 85 de locuri sunt alocate candidaților de etnie romă (70, pentru licență și 15, pentru masterat).
De asemenea, Universitatea din București scoate la concurs și 358 de locuri bugetate la licență destinate formării cadrelor didactice, precum și alte 50 de locuri la buget pentru candidații care își doresc să urmeze studiile în cadrul programelor de masterat didactic derulate de facultățile UB.
Mai multe detalii cu privire la numărul de locuri la buget scoase la concurs de fiecare facultate sunt disponibile pe site-ul admitere.unibuc.ro.
Sesiune specială de admitere și burse de performanță pentru sportivii olimpici care aleg Universitatea din București
Universitatea din București organizează în 2026 o sesiune de admitere specială pentru sportivii medaliați la competiții europene și mondiale pentru sporturile olimpice și șah și la jocurile olimpice și paralimpice sportive, anterior organizării sesiunii de admitere pentru toți candidații. Aceștia se vor înscrie la nivel de universitate la adresa de e-mail admitere.olimpici@g.unibuc.ro, conform calendarului special stabilit și disponibil pe site-ul admitere.unibuc.ro.
De asemenea, candidații medaliați cu aur, argint sau bronz la olimpiadele științifice și competițiile internaționale admiși la programele oferite de cele 20 de facultăți ale UB pot aplica după admiterea prealabilă în vederea obținerea pachetului de beneficii pentru medaliații la olimpiadele științifice și competițiile sportive internaționale oferit de Universitatea din București.
Informații actualizate în timp real cu privire la admiterea din această sesiune vor fi publicate pe website-ul dedicat admiterii la Universitatea din București, admitere.unibuc.ro. De asemenea, mai multe informații cu privire la procesul de admitere pot fi consultate pe website-urile și pe paginile de pe rețelele de socializare ale celor 20 de facultăți ale UB.
Despre Universitatea din București
Universitatea din București a fost înființată în anul 1864, continuând tradiția Academiei Domnești de la 1694. UB face parte începând cu 2019 din Universitatea Civică Europeană CIVIS alături de alte zece universități europene de prestigiu, contribuind în mod decisiv la dezvoltarea și modernizarea învățământului, științei și culturii naționale și internaționale.
Universitatea din București se regăsește în prezent în cele mai importante topuri mondiale pe poziții care o clasează pe primul loc între universitățile românești și regionale.
Cea de-a doua ediție a clasamentului Times Higher Education – Interdisciplinary Science Rankings 2026, poziționează Universitatea din București drept cea mai bună universitate din România pentru cercetarea științifică interdisciplinară, care creează un mediu de cercetare, educare și inovare dinamic, interdisciplinar, îmbinând domenii dintre cele mai diverse și având la bază standarde înalte de sustenabilitate, dezvoltare durabilă și grijă pentru societate.
Universitatea din București este prima universitate din România și în primele 100 de universități din lume și în ceea ce privește implicarea în activități de dezvoltare durabilă, conform Times Higher Education – Impact Rankings 2025, unul dintre cele mai cunoscute clasamente din spațiul academic internațional. Scorul cel mai bun obținut de Universitatea din București în acest clasament este pentru „Obiectivul 5 – Egalitate de gen”, unde UB ocupă locul 3 la nivel mondial.





