Psihoeducația factor esential în dezvoltarea emoțională
În era rețelelor sociale, autodiagnosticarea de pe internet a devenit un fenomen tot mai frecvent. Din păcate, această tendință duce adesea la confundarea unor emoții firești și sănătoase cu tulburări psihologice precum depresia sau anxietatea.
Tristețea, teama, furia sau dezamăgirea sunt emoții normale în viața psihică a unei persoane, nu patologii, dar când sunt greșit interpretate, creează confuzie și se perpetuează ideea că orice disconfort este o problemă psihologică.
Un alt fenomen tot mai des întâlnit este alexitimia – dificultatea de a recunoaște, înțelege și exprima emoțiile. Aceasta afectează capacitatea de reglare emoțională și relațiile interpersonale. Iar fără abilitatea de a identifica și numi ceea ce simțim – este ușor să tragem concluzii greșite despre propria stare psihică.
Ce este de fapt inteligența emoțională?
Inteligența emoțională începe cu capacitatea de a recunoaște emoțiile și de a le diferenția. Fără acest pas, nu putem vorbi de gestionarea emoțiilor, sau echilibru psihic.
Pentru început, este foarte important să înțelegem diferența dintre emoții negative sănătoase, emoții dezadaptative (nesănătoase) și instalarea unei tulburări clinice, precum tulburările de anxietate, sau tulburările depresive.
Pe când îngrijorarea este o emoție sănătoasă în situații de amenințare sau pericol, axietatea este o emoție disfuncțională.
La fel și în cazul depresiei; emoția funcțională fiind tristețea sau deprimarea în situații de pierdere (doliu, despărțiri, concediere).
Observ tot mai des în practica mea tendința de a interpreta greșit emoțiile firești ca fiind depresie sau anxietate.
De exemplu, numim depresie o simplă tristețe sau epuizare psihică/fizică, sau anxietate orice stare de frică sau disconfort, ceea ce reflectă o capacitate scăzută în a ne recunoaște emoțiile, însă este esențial să înțelegem că viața include și stări neplăcute, fără a fi ceva în neregulă cu asta.
Ceea ce vreau să subliniez este faptul că emoțiile negative (frică, tristețe, furie), sunt emoții firești pe care cu toții le experimentăm în viața de zi cu zi. Însă, câteodată, din lipsa unor strategii potrivite de a face față evenimentelor cotidiene, unii dintre noi putem resimți stări de anxietate sau depresie tranzitorii; asta nu înseamnă că avem o problemă clinică care necesită tratament, dar în timp se poate instala una.
În cazul anxietății generalizate, spre exemplu, vorbim de tulburare atunci când anxietatea și îngrijorarea excesivă sunt prezente în majoritatea zilelor timp de cel puțin 6 luni, iar simptomele principale sunt: neliniște, senzația de a te simți ”ca pe ghimpi”, iritabilitate, perturbări ale somnului, tensiune musculară, dificultăți în a controla îngrijorările excesive cu privire la potențiale ”pericole”. Persoanele cu anxietate generalizată se preocupă excesiv de fel și fel de situații imaginare și anticipează viitoare probleme inexistente, tipul predominat de gândire fiind ”what if”( ”dar dacă…..?”).
Pentru a vorbi de o tulburare depresivă prezența simptomelor trebuie să persiste minim 2 săptămâni, observându-se o modificare semnificativă de dispoziție și comportament în viață persoanei. Principalele simptome sunt: tristețe profundă, vid interior, oboseală, lipsă de energie, lipsa sensului, insomnii, diminuarea capacității de concentrare, pierderea interesului sau a plăcerii pentru ativitățile cotidiene, vinovăție excesivă.
Importanța psihoeducației
Este esențial să știm că putem preveni instalarea unei tulburări dacă suntem atenți la noi înșine, dar aceasta necesită o minimă psihoeducație. Știm din treapia cognitiv-comportamentală, că la baza acestor tulburări se află un tipar de gândire distorsionat, irational. Dacă mă știu mai pesimist, îngrijorat, timid, temător, în general în viața de zi cu zi, aceste trăsături combinate cu niște evenimente /perioade dificile, marcate de stres, suprasolicitare, sau chiar situații de criză, pot constitui drumul către o tulburare emoțională.
Ideal ar fi, știindu-mă cu aceste trăsături să mă îndrept către un proces consiliere psihologică pentru a preveni posibile complicații. Un aspect mai puțin știut în spațiul public, este că psihologul se ocupă și de prevenție, dezvoltarea abilităților personale și întărirea resurselor interioare, nu numai de ”tratarea” problemelor pihologice.
Sănătatea mintală nu înseamnă doar absența unei tulburări, ci capacitatea de a fi în contact cu propriile emoții, a le putea conține, a fi în acord cu valorile personale etc.
În terapie, nu lucrăm cu „diagnostice”, ci cu omul din fața noastră, care este unic în complexitatea lui.
Nu orice emoție negativă este și disfuncțională, negativ nu înseamnă patologic, nu orice emoție pozitivă este și funcțională , adaptată contextului în care apare. Există o diferență între anxietatea ca stare și ca trăsătură și tulburarea de anxietate. Deprimarea nu este depresie și scopul psihoterapiei nu este să nu mai simțim niciodată emoții neplăcute, ci să fim în contact cu acestea, ascultând ce au să ne spună și acționând apoi în favoarea echilibrului nostru.
