Terapia traumei începe cu locul sigur interior

Atunci când o persoană începe terapia pentru traumă, una dintre cele mai frecvente temeri pentru care poate chiar amâna momentul intrării este aceasta:

„Dacă vin la terapie, nu înseamnă că o să retrăiesc tot ce-am încercat să uit?”

„Terapia traumei nu începe cu amintirile dureroase, ci cu siguranța de a putea rămâne cu tine.”

Adevărul este că terapia traumei are un protocol aparte.

Din punctul meu de vedere este o terapie în primul rând relațională care facilitează un lucru expresiv și dinamic, incluzând aspectul somatic.

Este important să facem o distincție clară între terapia traumei și abordările sistemice sau transgeneraționale.

Deși acestea pot dialoga și se pot completa, ele au centre de greutate diferite.

De ce locul sigur interior este esențial în terapia traumei

În terapia traumei, atenția este orientată în primul rând către interiorul persoanei, către părțile sinelui care au fost vulnerabilizate, rănite sau fragmentate în urma experiențelor traumatice.

Ne interesează modul în care aceste părți s-au organizat pentru a supraviețui, ce roluri au preluat, ce strategii de protecție folosesc și cum influențează ele relația persoanei cu sine și cu ceilalți, aici și acum.

Spre deosebire de lucrul sistemic sau transgenerațional, unde accentul cade adesea pe loialități invizibile, dinamici familiale sau traume moștenite, terapia traumei rămâne ancorată în experiența subiectivă actuală a persoanei.

Nu urmărim în primul rând de unde vine trauma, ci cum trăiește persoana astăzi consecințele ei – în corp, în emoții, în relații și în dialogul intern.

Locul sigur interior ca bază de reglare somatică

Lucrul cu părțile sinelui presupune dezvoltarea unei relații interne diferite, una mai conștientă, mai protectoare și mai responsabilă.

Vindecarea nu apare prin expunere sau confruntare forțată, ci prin crearea unui cadru intern suficient de sigur în care părțile rănite pot fi recunoscute, conținute și integrate treptat.

Din această perspectivă, terapia traumei nu este despre interpretarea evenimentelor sau o rescriere dureroasă a istoriei familiale, ci despre reorganizarea relației cu sine, astfel încât persoana să poată trăi prezentul cu mai multă libertate, contact și autoreglare.

Prin urmare, primul pas în terapia traumei este de a construi un „safe place” prin care să ajungem în condiții de maximă siguranță la părțile noastre vulnerabile.

Acest „safe place” se regăsește, în primul rând, în relația terapeutică și spațiu fizic în care se desfășoară sesiunile.

Dacă acestea nu inspiră siguranță, orice protocol sau metode inovative vom aplica, nu vor da roade.

Apoi este grija și atenția la cum construim experimentele pentru a crea un dialog facil între părți. Reglajul se dezvoltă acolo unde părți din noi uitate sau chiar reprimate încep să se vadă și să se asculte.

Lucrul cu imaginația ghidată, psihodrama, artterapia, lucru corporal, EMDR – toate sunt mijloace prin care construim un loc interior unde stările eului pot găsi liniște, intimitate și relaxare.

A construi siguranța cu toate simțurile

Pentru multe persoane cu istoric de traumă, siguranța nu a fost o experiență constantă.

Sistemul nervos al acestora a învățat că lumea este imprevizibilă, relațiile pot fi periculoase, iar corpul este un loc în care se acumulează tensiune, nu odihnă.

De aceea, ideea de a te simți în siguranță poate părea abstractă sau greu de accesat.

Locul sigur interior este un spațiu construit treptat, cu ajutorul imaginației, al atenției la corp și al relației terapeutice.

De asemenea, lucru cu locul sigur interior este profund somatic.

Nu rămânem la nivelul cognitiv – al gândirii sau al explicației.

Invităm persoana să se așeze în experiență și să observe, simplu și concret:

• ce vede în acest spațiu și dacă privirea se poate odihni;
• ce sunete sunt prezente sau, uneori, ce liniște apare;
• cum se simt temperatura și lumina în corp;
• dacă există libertate de mișcare sau nevoie de repaus;
• cum stă corpul și cât de confortabil îi este să rămână acolo.

Cum prinde formă locul sigur interior

Acest loc poate apărea inițial vag, gol sau lipsit de protecție. Nu forțăm coerența ci respectăm ceea ce apare.

„Locul sigur interior nu trebuie să fie frumos. Trebuie doar să fie suficient de sigur cât corpul să poată respira.”

Până la urmă locul sigur este acela unde persoana chiar se simte în siguranță, indiferent cât de nesofisticat ar părea la început.

Uneori este doar o senzație de puțin mai bine.

Alteori, apare ca un spațiu clar delimitat: o cameră, o cabană, o insulă, un loc imaginar sau din natură.

Important nu este conținutul, ci funcția acestui loc interior, acel loc trebuie să permită corpului să coboare din hiperactivare sau să iasă din colaps.

Aceasta este o invitație la awareness, la a fi cu experiența, nu la a o explica.

Dacă ceva nu este confortabil, poate fi modificat pentru că așa cum mintea noastră construiește scenarii catastrofale, poate construi și scenarii pozitive. 

Această posibilitate de ajustare este, în sine, un început de reparație.

Persoana traumatizată învață, mai întâi în imaginație, faptul că poate influența și chiar controla mediul intern.

Un element esențial al locului sigur este delimitarea.

În ceea ce construim cu imaginația noastră, putem alege cum arată acest loc interior.

Cine are voie să fie acolo?

Cine nu are voie?

Ce se întâmplă în acest spațiu?

Pentru multe persoane cu un istoric de traumă, ideea de a avea granițe clare este complet nouă.

Trauma timpurie a fost adesea o experiență a invaziei, de aceea granițele sunt volatile, persoana se lasă cu ușurință invadată și la rândul său îi poate invada pe alții fără să-și dea seama de perceperea granițelor.

A lucra cu uși, ziduri, granițe simbolice nu este doar un joc imaginar, ci un exercițiu de reconstrucție reparatorie.

Din nou și din nou, persoana experimentează că poate decide: acum da, acum nu.

Acum rămân aici.

Acum ies.

De la interior la exterior

În timp, acest loc interior devine accesibil.

Un gest corporal, o respirație, o mică mișcare pot funcționa ca o „cheie” de acces. Abia după ce locul este suficient de stabil intern, îl putem aduce și în exterior: un colț din casă, un obiect, o rutină care evocă aceeași stare de siguranță.

Această trecere este important să nu fie grăbită ci să acceptăm ritmul interiorului pentru că doar așa exteriorul urmează.

Practica repetată și internalizarea

Un loc sigur interior nu funcționează prin utilizare ocazională.

El are nevoie de repetare pentru a deveni disponibil în momentele de stres intens. Exact ca un traseu neuronal care se consolidează prin folosire. Practicat în momente de relativ calm, va putea fi accesat atunci când activarea este mare.

Din această perspectivă, lucrul cu „safe place”-ul nu este doar o tehnică de stabilizare, ci o formă de reeducare relațională internă. 

Părțile vulnerabile sunt protejate, nu expuse.

Stăm la marginea contactului, acolo unde există suficientă siguranță pentru ca ceva nou să poată apărea.

Când ritmul este respectat, contactul devine posibil.

Trauma se vindecă nu doar prin schimbarea percepției asupra amintirilor, ci prin trăirea repetată a faptului că, aici și acum, există un loc în care este bine să fii.