Now Reading
Anxietatea pe înțelesul tuturor: cum o recunoști și ce opțiuni există

Anxietatea pe înțelesul tuturor: cum o recunoști și ce opțiuni există

Revista Psychologies
Anxietatea pe înțelesul tuturor: cum o recunoști și ce opțiuni există

Termenul de anxietate este deseori întâlnit în zilele noastre. Cu toate astea, prezența acestei afecțiuni poate să fie neglijată și pusă pe seama unei stări trecătoare. Tocmai de aceea este important de menționat că această problemă nu se rezolvă de la sine. Ea are nevoie de o intervenție specializată, astfel încât simptomele să fie ținute sub control. Cu un diagnostic clar din partea specialistului, dar și un plan de lucru personalizat. Încă de la primele semne, este important să îți verifici starea de sănătate mintală și emoțională, ca să vezi exact ce opțiuni ai ca aceste semnale ale corpului să nu se ducă într-o zonă mai accentuată. În rândurile următoare poți descoperi o serie de informații utile despre acest subiect. Detalii aici despre cum se manifestă această afecțiune și ce pași e bine să urmezi ca să nu lași situația să se agraveze.

Cum recunoşti anxietatea

Adesea, anxietatea poate fi confundată cu o stare de tristețe trecătoare. Aceasta nu este decât o idee greșită, care nu face decât să amâne procesul de intervenție. Afecțiunea se caracterizează prin simptome persistente care ajung să afecteze calitatea vieții pe toate planurile. Ca semne predominante se regăsesc neliniștea și agitația. Practic, cel care are anxietate trăiește o stare de tensiune și îngrijorare vizavi de un eveniment din viitor. Teama că s-ar putea întâmpla ceva rău nu-i dă pace. Nu este o emoție trecătoare, ci o trăire care persistă și care poate modifica reacțiile, deciziile, somnul și felul în care te raportezi la propriul corp. Recunoașterea anxietății ar trebui să pornească de la întrebarea: „Ce se schimbă în mine când n-ar trebui să fie nimic în neregulă?”. Dacă îți dai seama că îți este greu să te relaxezi chiar și atunci când ai timp liber, îți verifici în mod repetat telefonul sau că ai nevoie să controlezi excesiv detalii ca să te simți în siguranță, e posibil să experimentezi particularitățile afecțiunii. Anxietatea se poate manifesta și ca o anticipare permanentă a problemelor. Mintea rulează scenarii, e convinsă că ceva o să meargă prost și te pregătește ca pentru un pericol real, chiar dacă pericolul e doar ipotetic.

Principalele semne care arată cum se manifestă

Poți deveni mai iritabil, defensiv, retras sau, dimpotrivă, excesiv de preocupat să nu deranjezi pe nimeni. În spatele acestor schimbări se află, de multe ori, o nevoie de siguranță care nu mai este satisfăcută. Din punct de vedere fizic, afecțiunea se manifestă prin puls accelerat, senzație de apăsare în piept, respirație superficială, amețeală, transpirații sau tremur. Uneori apare un nod în gât sau în stomac, alteori o stare de tensiune musculară care nu cedează nici după odihnă. Dacă te trezești obosit, deși ai dormit, sau dacă adormi greu pentru că gândurile nu se opresc, acesta poate fi un semnal relevant. Iar psihic, caracteristica frecventă este dificultatea de concentrare. Se poate întâmpla să citești aceeași frază de trei ori și tot nu rămâne nimic, pentru că o parte din minte rămâne blocată în modul de vigilență.

Metode de tratament

Psihoterapia și psihiatria sunt principalele ramuri la care poți apela pentru vindecarea anxietății. Prima oferă terapie ghidată, însoțită de supravegherea unui specialist, cu ajutorul căruia poți identifica și cauza din spatele anxietății, dar poți merge și pe un plan personalizat prin care să gestionezi simptomele trăite. Terapia cognitiv-comportamentală este una dintre cele mai folosite tehnici, deoarece lucrează direct cu tiparele de gândire și cu comportamentele de evitare. În cazul în care anxietatea este la un nivel mai ridicat, psihiatrul poate propune un plan medicamentos, care să reducă sensibilitatea sistemului de alarmă.

Alte soluţii de ajutor

Pe lângă cele menționate mai sus, abordarea unei rutine echilibrate este binevenită. Se pot adopta metode simple, care pot face diferența în viața de zi cu zi. Somnul de calitate, alimentația sănătoasă, practicarea pasiunilor, dar și menținerea unei vieți active sociale sunt soluții care pot aduce un aport major la îmbunătățirea sănătății mintale și pot ține sub control anxietatea. De altfel, exercițiile de respirație și cele de mindfulness sunt de mare ajutor în acest sens, scrie healthline.com.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top