Now Reading
Vocea care ne protejeaza

Vocea care ne protejeaza

David Servan Schreiber

Din toate timpurile, fiintele umane au gandit cu un fel de voce mica, din interior, care a stiut sa le ghideze in momentele de cumpana catre siguranta sau catre destin, in general.

In cea mai recenta carte a sa, Tot ceea ce nu il interesa pe Freud, scriitorul francez Philippe Presles, medic si cercetator entuziast al geniului uman, relateaza numeroase confesiuni care faceau referire la acea voce interioara, dulce, puternica si convingatoare, care, cel mai adesea, da sfaturi sau instructiuni extrem de utile. Ea a fost mult timp asimilata cu vocea lui Dumnezeu sau cu cea a sufletului.

In sistemul de explicatii date de Philippe Presles, este vorba despre vocea intelepciunii noastre interioare, care vine dintr-o constiinta profunda, acumulare a tot ceea ce am trait si am experimentat si am intregistrat in creierul nostru si care preia controlul discursului nostru interior atunci cand traversam un moment critic.

Iar acest fapt vine chiar dintr-o zona a sacrului, dar cu o explicatie neurostiintifica mai satisfacatoare pentru creierele noastre moderne.

Pe de o parte, eu insumi am devenit unul dintre numerosii sai martori pe care i-a citat in carte, si i-am povestit felul cum vocea constiintei mele m-a salvat de la panica in ziua in care mi s-a spus ca am cancer, acum 18 ani.

M-a facut sa povestesc despre felul cum mi-am trait cele mai intense momente; si am plans atunci cand i-am povestit momentul cand, alaturi de colegii mei oncologi din America, ne-am despartit de unul dintre confratii nostri pe care il iubeam enorm.

Plangeam cu totii in sala respectiva si ne aflam intr-o stare de constiinta realmente exceptionala. Complet iesiti din timp.

Nu am citit in nicio publicatie stiintifica ceva pe acest subiect, dincolo de povestirile numeroase despre experienta mortii iminente (EMI), care face, de asemenea, parte din suita de experiente de hiperconstiinta, descrise in volumul sau.

Philippe Presles isi urmeaza cercetarea de 15 ani, cu stoicism, precizie si umanism, pentru a incerca sa afle cum am devenit noi, oamenii, aceste fiinte lucide, si cum face luciditatea sa fim fericiti sau, dimpotriva, ne handicapeaza in acest sens.

Autorul arata cum revelatiile asupra naturii si functionarii constiintei pot sa ne ajute sa ne simtim stapani ai propriei vieti si sa ii dea acesteia adancime.

El ne explica, de asemenea, cum folosirea voluntara si dirijata a propriei constiinte ne este accesibila in orice situatie, chiar si in cele mai dificile, si ne permite sa continuam sa dam sens actelor noastre.

Acesta trebuie sa fie sensul poemului Invictus, iubit asa de mult de Nelson Mandela in timpul lungilor sai ani de detentie pe insula Robben, din Africa de Sud, si care a dat titlul filmului regizat de Clint Eastwood in 2010?

„In noaptea care ma inconjoara,/ In tenebrele care ma strang,/ Eu ajung la zeii care imi dau/un suflet mai nobil, mai bland.“

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top