CItesti acum
Despre cititul cartilor

Despre cititul cartilor

„Caci nu este alta, mai frumoasa si mai de folos in toata viata omului zabava, decat cetitul cartilor“, spunea carturarul Miron Costin. Imi amintesc de aceste vorbe citite prima data pe un panou agatat pe perete de scoala generala. Eram si eu eleva de gimnaziu si imi pareau straniu de frumoase.

„Cetitul“ cartilor pierde teren. Si, din pacate, nu e spre binele nostru. Suntem suprastimulati de imagini, de sunete, suntem imersati intr-o perpetua experienta multimedia. Dar aceasta nu mai e o „zabava“ si nu mai e de folos.

Desigur, ceva, ceva se va prinde de noi si de mintea copiilor de azi. Dar nu ca atunci cand stai in vacanta de vara in podul surii bunicilor, intr-un miros imbatator de lucerna cosita, si citesti Razboi si pace pana uiti pe ce lume traiesti! Ati ghicit, asa imi petreceam eu vacantele.

Eu am fost un „soarece“ de biblioteca si cred ca e cea mai buna varianta de petrecere a adolescentei, adica a intervalului crucial cand creierul se dezvolta, incepe sa gandeasca abstract si cauta sa priceapa lumea.

Sigur ca sunt bune si excursiile, si sportul. Dar cititul nu poate fi inlocuit de nimic! Si cred ca lectura cartilor este singura modalitate prin care iti dezvolti gandirea critica, bogatia perspectivelor in perceperea realitatii si intelegerea contextului.

Asistam la o revolutie tehnologica si intelectuala. Cea tehnologica e mai vizibila, cea intelectuala – mai discreta. Ma refer la faptul ca oamenii nu mai citesc.

Efectele sunt vizibile: de la saracia vocabularului, la opiniile unilaterale, lipsite de nuante, si la vulnerabilitatea la manipulare (pentru ca cineva care nu citeste mare lucru e mai vulnerabil la indoctrinare).

Dar dispare si placerea, zabava placuta, placerea scufundarii in lumea secolului XIX din romanele lui Tolstoi, de exemplu. Sau Proust… Steven Johnson, un neuroscientist care studiaza efectele tehnicii asupra creierului, spunea ca lectura de carte substimuleaza simturile.

Adica nu iti alearga globii oculari ca atunci cand vezi un film. Dar asta e bine, domnule Johnson, pentru ca tot ce compensam prin imaginatie, in lipsa stimularii simturilor, ne ajuta sa ne construim mintal mai altfel, mai complecsi, mai interesanti, pe scurt, unici!

„Mintea cititorului de carte experimentat este o minte calma, nu una care zbarnaie“, spune si Nicholas Carr, in cartea Superficialii. Cartile se sedimenteaza in memorie pe termen lung, care este, de fapt, sediul intelegerii.

Cu alte cuvinte, oamenii care citesc carti sunt mai intelepti, mai profunzi, au mai multe nuante in intelegerea realitatii. Si cred ca aceste calitati merita sa fie cultivate si in mintea copiilor nostri.

 

Ma puteti urmari si pe www.iulialexa.com

Foto: shutterstock.com

Care este reactia ta?
Frumos
0
În regulă
0
Jucăuș
0
Se poate si mai bine
0
Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

La inceputul paginii