CItesti acum
De ziua mea, nu am răspuns la telefon părinților mei

De ziua mea, nu am răspuns la telefon părinților mei

Nu e o decizie ușoară să nu răspunzi la telefon părinților tăi. Dar dacă ei sunt cei care îți strică, de regulă, toate zilele, uneori e o alegere necesară.

Citește și:

Despre dificilul sentiment de neputință

Fiica mea vrea să se întoarcă la iubitul abuziv

Anul trecut de ziua mea, mama m-a sunat să plângă că nu ne mai auzisem de câteva luni. Tata, m-a felicitat printr-un scurt „La mulți ani”, apoi mi-a făcut observație că nu îl sun. M-am simțit rău cu ocazia ambelor telefoane.

Era ziua mea, voiam să mă bucur de cele câteva ore ale ei, alături de cei cărora le sunt dragă, care îmi sunt alături și chiar și atunci când nu sunt „my best self”. Dar m-am simțit mereu vinovată că stau departe de părinții mei. Totuși, dacă păstrez legătura cu ei, nu am parte de nimic bun.

Părinții mei știu să îmi cultive vina. „Alți copii își ajută părinții material”, „Nu ai făcut alegeri bune în viață”, „Nu meriți nimic” și „Nu ne putem baza pe tine”.

Toate cele de mai sus sunt adevărate. Mai ales când, după mulți ani cu astfel de părinți, am ajuns și eu să cred că nu merit nimic.

Au divorțat când eram mică. Tata a plecat și și-a întemeiat o altă familie. Nu are copii, dar a ales să crească fiica soției lui. Financiar, s-a protejat singur toată viața.

A fost mereu extrem de precaut să își pună bani deoparte, în timp ce mie îmi trimitea pensie alimentară de 100 de lei. Îmi ajungeau, în opinia lui.

Ba chiar când l-am revăzut, după 10 ani de absență, mi-a făcut nenumărate observații, între care și faptul că „mă întreține”, eu fiind în facultate… Mama la fel. S-a recăsătorit. Am aflat în ziua în care mi l-a și prezentat pe viitorul soț.

Ambiția ei majoră a fost, după cum spunea, să își trăiască viața „am dreptul la viața mea, chiar dacă am un copil!”. De copil nu avea timp. Era sensibil, fragil și inutil până la vârsta la care a început să câștige bani și să îi dea și ei. Am fost crescută de bunică.

Pe parcurs s-au întâmplat multe. Mama s-a asigurat că tot ce vinde din casă, casa inclusiv, îi revine ei. Mi-a atras atenția că nu am niciun drept.

După moartea bunicii, a vândut casa acesteia pentru a pleca într-o excursie exotică. Avea nevoie să își trăiască viața și să se asigure că eu nu am unde sta. Mi-a reamintit că nu am niciun drept.

Aveam nevoie doar de un avans pentru a-mi lua casa mea… Tata mi-a spus că nu are bani, iar șase luni mai târziu și-a cumpărat un apartament cu 3 camere plătind cash.

Citeste si

M-a invitat pe la el să îi văd mobila făcută pe comandă. Am refuzat. Le doresc tot binele, dar nu mai vreau să știu de ei. Nu m-au crescut, nu m-au iubit și nu mă cunosc. Suntem 3 străini.

Mama, întrucât nu a muncit mulți ani, nu o duce bine financiar. Dar de doi ani am refuzat să o mai ajut. Mă simțeam copleșită de grija ei. De grija unei mame care să îmi amintească mereu că nu merit nimic.

Că am făcut numai prostii în viață. Când spune asta, se referă la depresia cu care mă lupt, la divorțul prin care am trecut și împrumutul bancar pe care mi-l plătesc eu.

Ea este o valoroasă care merită grijă și atenție. Eu, un copil nerecunoscător, care nu știe că datoria mea principală e viața ei, nu a mea.

Așadar, anul acesta de ziua mea, am blocat 2 numere de telefon: pe cele ale părinților mei. În amintirea bunicii mele care de ziua mea mă pupa, mă lua în brațe și îmi făcea prăjiturile preferate, spunându-mi mereu „nu mai pune la suflet ce spun părinții tăi, tu ești un copil bun și eu te iubesc”.

Pentru ea, de ziua mea, singura urare care contează este cea pe care mi-o repeta ea în fiecare an. Pe care acum doar mi-o amintesc, bunica nemaifiind cu noi. Și nu, nu mă simt vinovată. M-am ales pe mine.

Foto: 123rf.com

Care este reactia ta?
Frumos
0
În regulă
0
Jucăuș
0
Se poate si mai bine
0
Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

La inceputul paginii