CItesti acum
Am întâlnit și băieți buni de care e bine să fugi… Unii chiar sunt dubioși

Am întâlnit și băieți buni de care e bine să fugi… Unii chiar sunt dubioși

Deseori ne spunem că vrem să găsim băieți buni. Nu de alta, dar vrem relații serioase și cupluri de durată. Unii însă, sunt dubioși rău sub masca aceasta.

Citește și:

Vreau să mă distrez, nu o relație de cuplu. Oare femeile de ce nu înțeleg asta?

Trebuie să fii tâmpită să te măriți cu primul cu care te-ai culcat

Băiatul bun și timid

George era mai retras din fire. Nu socializa prea mult, părea să își vadă mereu de treaba lui. Eram colegi de liceu. El, cu un an mai mare decât mine.

Nu arăta neapărat bine, cu certitudine nu era un tip popular, dar părea săritor și atent. Cel puțin așa l-am remarcat la un bal pe care l-am organizat împreună cu câțive colegi.

Eu eram una dintre fetele cu succes la băieți. Pentru că eram frumușică. Dar nu am avut niciodată o atitudine de divă. Nu am fost niciodată înfumurată, nu am profitat în vreun fel de „succesul” meu. Eram mai degrabă timidă.

Prin urmare, atenția pe care o vedeam din partea lui George, cu timiditatea lui, era agreeabilă. Păream similari.

Nu manifestam vreun interes față de el, dar nici nu îi întorceam spatele. Alte colege „populare” asta făceau. Ele nu stăteau decât în preajma celor asemănători.

Eu mereu am mers prin ambele lumi. Unii oameni în plac, iar alții nu. Indiferent de cât de populari sunt. George îmi era simpatic.

Într-o zi am mâncat prânzul împreună, în mijlocul organizărilor. Iar în dimineața din ziua evenimentului, ne-am ocupat împreună de playlist-ul pe care urma să îl ascultăm.

Era o amiciție. Atât. Cel puțin, din partea mea. Am constatat că George mă plăcea.

Incomod, dar ce faci atunci când realizezi că cineva te place? Eu am încercat să manifest amiciție și nimic mai mult. Nu am flirtat, nu am dat semne de interes, dar, evident, am încercat să nu îl fac să se simtă respins. Mă gândeam că nu e un sentiment plăcut…

Apoi George a devenit insistent. M-a invitat la film. Am întrebat dacă mergem mai mulți. Mi-a zis că vrea să mergem doar noi doi. Am refuzat.

La bal, m-a invitat la dans. Am dansat o dată. Am dansat și a doua oară. M-a ținut cam strâns, așa că a treia oară l-am refuzat. Am dansat cu alt băiat. S-a supărat.

Nu am luat în seamă, ca să nu par eu intruzivă. M-am gândit că mi se pare. Dar a prins momentul în care eram singură și mi-a atras atenția. Că „a văzut” că am dansat cu altul. Ce, vreau să îl fac gelos?

Mi s-a părut o reacție foarte ciudată. Așa că m-am retras. A urmat un sms pe telefon: „Ești la fel ca toate celelalte, o ipocrită!”

Am încercat să îi spun că nu mă interesează să ies cu el și îmi pare rău dacă i-am lăsat eu cumva o impresie greșită. Că îmi place doar ca amic… M-a acuzat că m-am folosit de el.

Mi-a spus că nu merit un băiat bun ca el, că merit unul dintre cei care își bat joc de mine. M-am speriat rău.

Suficient încât să rog o colegă să mă ducă acasă spre finalul petrecerii. L-am evitat tot restul timpului la liceu. Când ne întâlneam mă privea mereu disprețuitor, de parcă cine știe ce îi făcusem.

 

Nu apreciem băieții buni…

Aveam 20 de ani când am început o relație cu Horia. Cu un an mai mare decât mine, părea blând și calm. Nu era o frumusețe, ușor timid, credeam că este… fix un „băiat bun”.

Într-o zi ne-am dat întâlnire la el la birou. Am mers până acolo și când am ajuns, m-a rugat să îl aștept afară. Nu înțelegeam de ce.

M-am simțit prost. Apoi mi-a spus că nu vrea să se „holbeze” colegii lui la mine.

Se apropia Revelionul, așa că am plecat la munte cu un grup de prieteni de-ai mei. Am stat toți într-o cabană. Nu mă culcasem cu Horia, dar, evident, bănuiam că va urma…

Citeste si

Într-una din zile a ieșit de la duș doar cu prosopul și a trecut prin bucătărie. Fiind și fete în jur, i-am spus discret să nu stea așa cu noi toate. Nu mi se părea potrivit.

În cameră, m-a întrebat dacă îl studiau fetele. Dacă au zis ceva. Dacă sunt geloasă. Nu eram. Sincer, nici nu arăta prea bine încât să fie o imagine de neuitat.

M-au enervat însă reacțiile lui. Avea nevoie de validări, era clar. Nu am putut să mă culc cu el. Ceva m-a oprit. El răcise, oricum și nu se simțea grozav.

Am petrecut trei nopți dormind cu el și îngrijindu-l. Eram deja decisă să închei relația. La întoarcere în oraș, i-am spus asta.

A crezut că glumesc, mi-a zis să mă mai gândesc. Nu aveam la ce. Chiar nu îmi plăcea băiatul. Au urmat telefoane. Flori. Felicitări. Cadouri (pe care le-am returnat). Apoi s-a enervat.

Mi-a spus că m-am folosit de el să vadă prietenele mele că am iubit. Că s-a culcat cu mine și pentru mine nu a însemnat nimic! Am rămas șocată. Dormisem cu el, atât.

A recunoscut apoi că era la muncă și colegii trebuiau să audă că s-a culcat cu mine. M-a scârbit.

Concluzia este că… sub mitul de băieți buni se pot ascunde toți ciudații frustrați. Și doar pentru că vezi un tip timid și retras, nu înseamnă că e ceva de capul lui.

Am învățat să stau deoparte de astfel de personaje. De cei pe care mi-i prezintă mama ca „băieți buni”. De băiatul tăcut. De cel atent și speriat. Pentru că mulți au o frustrare pe care abia așteaptă să și-o verse asupra cuiva.

Nu e vina mea că nu ești popular. Iar să nu te plac este dreptul meu. Și nu o să reușești să mă manipulezi făcându-mă să mă simt vinovată că (nici eu) nu te plac…

Foto: shutterstock.com

 

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top