CItesti acum
Mă doare să constat, dar semăn cu mama

Mă doare să constat, dar semăn cu mama

Am suferit o viață din cauza unei mame egoiste, dure, egocentrice. Nu m-am simțit iubită, acceptată sau înțeleasă. Din păcate, văd acum, la maturitate, cât de mult semăn cu mama.

Citește și:

M-am săturat să îmi rezum viața la responsabilități

Tu, ca părinte, cum îți ajuți copilul să iasă din depresie?

Trăiesc cu convingerea că nu merit prea multe… nici iubire, nici grijă, nici ajutor. Pentru că mi-au fost refuzate constant în copilărie. Am fost un copil care s-a reprimat constant pentru a nu-și deranja părinții, în special mama.

Dacă nu o făceam, primeam observații sau furie din partea ei. Îmi era teamă. Putea deveni amenințătoare cu ușurință. Și nu îmi era teamă atât de pedeapsă, cât îmi era de faptul că nu mă iubește.

Asta îmi doream cel mai mult: să știu că mă iubește, chiar dacă nu îmi plăcea cum se poartă. În consecință, am pus mereu accent pe ce aud, pe ce mi se spune… și am ignorat anumite comportamente.

Mi-am ales și partenerii pe același model. Evitanți, neimplicați, infideli… numai să aud că îmi spun cuvintele magice. Am învățat să mă agăț de ele, să îmi dea curaj  să merg mai departe și să fac față oricărei situații.

Dincolo de toate aceste lucruri însă, găsesc în mine toate comportamentele pe care le condamn la ea. Nu este responsabilă financiar, eu nici atât.

Am învățat să fac tot posibilul să mă bucur de orice, aici și acum, în detrimentul planurilor serioase, stabile, de viitor. Consum mult și aiurea. Trăiesc de azi pe mâine.

Cheltui până rămân fără bani. Încerc să îmi spun că, spre deosebire de ea, nu am copii pe care să îi târăsc în mizeria mea. Din păcate, tot pe urmele ei calc, chiar dacă nu am aceiași martori. Dau vina pe ea și pe un tată care m-a abandonat.

Mama, la rândul ei se plângea de părinți. Părinți care pe mine m-au crescut și îngrijit atunci când ea era prea preocupată de viața ei. Părinți care au sprijinit-o financiar mereu, ceea ce ea nu concepe să facă vreodată pentru mine.

Și totuși, tiparul este același: ea dă vina pe ei, iar eu dau vina pe ea. La fel de adevărat este că mi-aș fi dorit ca ea să semene cu părinții ei, iar eu să nu fi semănat cu ea.

Citeste si

Spre deosebire de ea însă, îmi asum greșelile și nu caut mereu vinovați. Nu mă ascund de responsabilități și muncesc cât pentru doi oameni. Mă gândesc că dacă tot cheltui aiurea, măcar să fie bani munciți de mine și nu împrumutați de la alții, cum făcea ea.

Nu știu de ce îi calc pe urme. Nu  a fost un exemplu pozitiv pentru mine, dar am impresia că și atunci când încerci să fugi departe de un astfel de „model”, ajungi să devii același lucru.

Sper să ies din acest joc, din această rutină, din această suferință adusă de constatarea că… am devenit mama mea.

 

Foto: shutterstock.com

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top