Dincolo de cuvinte: ce este limbajul pragmatic și de ce contează în dezvoltarea copilului?
Despre limbajul pragmatic și locul lui în dezvoltare
În cabinet, sunt momente în care copilul „vorbește bine”. Propozițiile sunt corecte, vocabularul este adecvat, pronunția poate fi bună și, totuși, comunicarea nu se leagă. Nu răspunde întotdeauna când este întrebat. Nu urmărește firul unei conversații. Nu știe când să intervină sau cum să își adapteze mesajul. Uneori vorbește mult, dar despre un singur subiect. Alteori răspunde corect, dar nu inițiază. Poate spune ceea ce gândește, dar îi este dificil să observe reacția celuilalt și să își ajusteze comunicarea. Aici nu mai vorbim doar despre ce spune. Vorbim despre cum, când, unde și cu cine comunică. Vorbim despre limbajul pragmatic.
Ce este, de fapt, limbajul pragmatic?
Limbajul pragmatic reprezintă modul în care folosim limbajul în relație cu ceilalți. Înseamnă să poți iniția și menține o conversație, să răspunzi într-un mod relevant, să îți adaptezi mesajul în funcție de context și interlocutor și să înțelegi faptul că, uneori, ceea ce spune cineva nu se află doar în cuvintele folosite. Înseamnă și să poți înțelege intenții, reguli conversaționale, gesturi, expresia feței, tonul vocii sau anumite sensuri indirecte. De aceea, limbajul pragmatic nu este despre corectitudine în sens gramatical. Este despre utilizarea limbajului în context și în relație.
Cum poate arăta o dificultate pragmatică?
Unele indicii pot fi observate încă din copilărie, dar ele trebuie întotdeauna privite în funcție de vârsta și dezvoltarea generală a copilului. Copilului îi poate fi dificil să inițieze interacțiuni sau să răspundă într-un mod adecvat la încercările celuilalt de a comunica. Poate folosi limbajul mai ales pentru a cere ceva, fără să îl folosească la fel de ușor pentru a împărtăși o experiență sau un interes. Poate întâmpina dificultăți în jocul în alternanță sau în a observa când celălalt și-a pierdut interesul. Pe măsură ce crește, pot apărea alte situații:
Nu știe cum să înceapă sau să continue o conversație.
Schimbă brusc subiectul sau revine repetat la o temă preferată.
Răspunde, dar nu dezvoltă conversația.
Vorbește în același fel cu persoane și în contexte foarte diferite, fără să adapteze mesajul.
Înțelege mai greu glumele, ironia, aluziile sau alte forme de limbaj indirect.
Îi este dificil să observe perspectiva celuilalt.
Uneori, aceste dificultăți ajung să afecteze și relațiile cu ceilalți copii.
Este important însă ca astfel de comportamente să nu fie transformate automat într-un diagnostic.
Ele sunt indicatori care merită observați și înțeleși în contextul dezvoltării copilului.
Ce observ frecvent în practică?
Lucrând cu copii cu profiluri diferite, întâlnesc situații în care anumite componente ale limbajului sunt bine dezvoltate, dar utilizarea lor în contexte sociale rămâne dificilă. Copilul poate avea cuvinte, dar nu și flexibilitate. Poate răspunde, dar nu inițiază. Poate vorbi fluent, dar nu observă întotdeauna când interlocutorul nu îl mai urmărește. Poate cunoaște regulile unei conversații, dar să nu reușească încă să le aplice spontan. Această diferență dintre a ști și a putea folosi este importantă. Pentru că, în viața de zi cu zi, nu comunicăm prin exerciții izolate. Comunicăm cu oameni.
De ce contează limbajul pragmatic?
Limbajul pragmatic susține participarea copilului în relații și în contexte de învățare. Îl ajută să ceară clarificări, să exprime o opinie, să negocieze, să povestească, să își susțină punctul de vedere și să înțeleagă reacțiile celorlalți. În cazul unor dificultăți de limbaj, provocarea poate fi trecerea de la ceea ce copilul poate produce în cadrul unei sarcini la ceea ce poate folosi spontan într-o situație reală. În unele tulburări de neurodezvoltare, pot apărea dificultăți importante în comunicarea socială și în utilizarea flexibilă a limbajului. Iar în dificultățile de învățare, dezvoltarea competențelor pragmatice poate susține participarea la conversații, formularea și explicarea ideilor sau solicitarea ajutorului. Nu înseamnă că aceeași dificultate apare în același fel la fiecare copil.
Înseamnă că limbajul pragmatic trebuie privit ca parte a profilului individual de comunicare.
Cum se dezvoltă?
Limbajul pragmatic se construiește în relație. În primii ani, prin joc, imitație, alternanță și schimburi repetate cu adultul. În perioada preșcolară, prin inițiere, răspuns, joc simbolic și conversații din ce în ce mai complexe. Odată cu intrarea la școală, cerințele cresc: copilul trebuie să urmărească un fir conversațional, să își aștepte rândul, să își adapteze mesajul și să poată privi situația și din perspectiva celuilalt. Mai târziu, în adolescență, comunicarea devine și mai nuanțată. Apar ironia, subînțelesurile, codurile grupului, negocierea identității și nevoia de a înțelege rapid ceea ce nu este spus explicit.
De aceea, unele dificultăți pragmatice devin vizibile abia atunci când cerințele sociale depășesc strategiile pe care copilul le are la dispoziție.
De ce nu este suficient „să vorbească”?
Un copil poate vorbi fluent și totuși să întâmpine dificultăți în a se conecta cu ceilalți. Iar această diferență poate fi greu de observat din exterior. Uneori, copilul pare dezinteresat. Alteori, pare prea insistent, prea retras sau „neatent” la ceilalți. În realitate, poate avea nevoie de mai mult sprijin pentru a înțelege ce se întâmplă în conversație și cum poate participa la ea. În timp, experiențele repetate de neînțelegere sau eșec social pot duce la evitare și retragere. Nu neapărat pentru că nu își dorește relația. Ci pentru că nu are încă toate instrumentele necesare pentru a o construi.
Cum lucrăm?
Limbajul pragmatic nu se dezvoltă doar prin exerciții izolate. Se construiește în contexte cât mai apropiate de situațiile reale: în joc, în dialog, în povestire, în situații sociale ghidate și în jocuri de rol. În cabinet, folosesc frecvent scenarii și situații concrete pentru ca un copil să poată observa nu doar ce spune, ci și ce transmite celălalt, ce se schimbă în funcție de context și cum poate răspunde diferit. Obiectivul nu este să îl învățăm să „joace corect” o conversație. Este să îl ajutăm să înțeleagă mai bine relația dintre propriul mesaj, reacția celuilalt și context. Iar progresul apare atunci când comunicarea devine mai flexibilă și mai funcțională.
Dincolo de cuvinte
Pentru mine, limbajul pragmatic este spațiul în care limbajul devine relație. Acolo unde copilul nu doar vorbește, ci începe să observe. Să răspundă. Să inițieze. Să se adapteze. Să se conecteze. Pentru că a putea spune ceva și a putea comunica acel lucru cu celălalt nu sunt întotdeauna același lucru. Iar uneori, dincolo de cuvinte, se află tocmai drumul pe care copilul are nevoie să îl construiască pentru a ajunge la ceilalți.
