Now Reading
Liliana Țuroiu, președintele ICR, în deschiderea anului universitar: „Cultura – o cetate în care artele și științele coexistă și se completează”

Liliana Țuroiu, președintele ICR, în deschiderea anului universitar: „Cultura – o cetate în care artele și științele coexistă și se completează”

deschiderea anului universitar

La invitația Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, președintele Institutului Cultural Român, doamna Liliana Țuroiu, s-a adresat duminică studenților și cadrelor didactice, în deschiderea noului an de studiu.

„Nutresc certitudinea că vocația ICR privește un înțeles cuprinzător al culturii drept cetate, în care artele, domeniile umaniste și științele coexistă și se completează. Anul trecut, în iunie, Institutul Cultural Român parafa un protocol de colaborare cu Consiliul Național al Rectorilor. Marcam, astfel, primii pași pe calea unui deziderat prioritar al mandatului meu: strângerea legăturilor dintre Institutul Cultural Român și mediul academic din România. (…) Aflându-mă azi în fața formatorilor de noi generații, dar și în fața viitorilor specialiști în științe agronomice și medicină veterinară, împărtășesc cu dumneavoastră sfatul pe care ni-l oferea Voltaire, într-una dintre faimoasele sale lucrări, Candide: <<Să ne cultivăm grădina!>> – mai mult decât o metaforă, avem în aceste cuvinte îndemnul marelui iluminist francez  de a ne îngriji, în egală măsură, de cele ale spiritului și de cele ale naturii, ceea ce facem noi la ICR și dumneavoastră în profesiile pe care vi le-ați ales”,  a declarat conf. univ. dr. Liliana Țuroiu, președintele ICR.

Rectorul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu, președinte al Agenției Universitare a Francofoniei, a subliniat puternicele legături între cultură și mediul academic din țara noastră.

„Institutul Cultural Român este o instituție cu rol cheie în promovarea educației și culturii, domenii care trebuie să însemne pentru orice țară elemente fundamentale”, a declarat rectorul USAMV.

La eveniment au participat personalități din țară și din afara României: Jean Paul de Gaudemar – rector al Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF), Mohamed Ketata – directorul Biroului pentru Europa Centrală şi Orientală al AUF, Hélene Roos – director al Institutului Francez din România, Frédéric Beaumont – ataşatul Ambasadei Republicii Franceze pentru Cooperare Universitară şi Ştiinţifică, Mirela Grecu – director al Direcţiei Diplomaţie Publică, Culturală şi Ştiinţifică, Ministerul Afacerilor Externe, care a prezentat mesajul ministrului Afacerilor Externe. Aceștia s-au referit, în intervențiile lor, la buna colaborare dintre USAMV Bucureşti și instituţiile pe care domniile lor le reprezintă, arătându-și încrederea, dar și disponibilitatea pentru intensificarea acestei colaborări.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top