CItesti acum
Nu am avut o mamă iubitoare sau grijulie, dar am decis să am eu grijă de mine

Nu am avut o mamă iubitoare sau grijulie, dar am decis să am eu grijă de mine

Deși mi-ar fi plăcut, pentru că o iubeam, nu am avut o mamă iubitoare. Am avut o mamă egoistă, pentru care reprezentam o povară. Am decis însă să nu mă las copleșită de trecut.

Citește și:

Sunt un copil crescut de iubita tatălui meu

Am vrut să discut cu mama despre lucrurile care m-au marcat. Mai bine nu încercam…

Citeam că abilitatea de adaptare înseamnă să nu cauți răspunsuri în trecut. Mama a fost egoistă. După ce a divorțat de tata și-a tot căutat marea iubire. Cred că asta a fost preocuparea ei principală în viață.

Chiar și așa, nu a fost niciodată capabilă de iubire. Credea că i se cuvine, că e minunată, că merită totul. De oferit… oferea dacă era în toane bune. Față de mine nu era în toane prea bune mereu. Locuiam cu ea și cu bunica.

Marele meu noroc a fost să fiu iubită de bunica mea. Să fiu învățată de ea ce înseamnă iubirea și grija.

Mama mi-a spus mereu că noi suntem „ca două prietene”, mai ales după ce am crescut și avea nevoie de un confesor. Aveam nevoie de o mamă, nu de o prietenă, evident.

Avea momente bune în care îi mai povesteam grijile și durerile mele. Dar, de cele mai multe ori mă judeca pentru ele.

Sunt „prea sensibilă” îmi spunea. Cât a contribuit ea la fragilitatea mea emoțională, nu s-a întrebat niciodată. Nu face parte din preocupările ei. Victimizarea însă, face.

Nu mai vorbesc cu ea de 2 ani. Sunt mai liniștită, mai echilibrată, mai împăcată cu mine. Fac și terapie, pentru că, de multe ori, anumite gânduri și comportamente mă copleșesc și vreau să le corectez. Să le accept ca venind dintr-un trecut pe care l-am depășit.

Dacă aș căuta însă toate răspunsurile în trecut,  nu ar fi prea vesele. De la mama am învățat că nu contez, că dacă sufăr îi deranjez pe ceilalți cu „teatrul” meu, că nu merit iubire, că nu merit grijă sau atenție. Pe scurt, că nu merit să fiu pe primul loc.

Dar pot găsi răspunsuri și la bunica mea pentru care eram frumoasă, deșteaptă, un copil bun care merită iubire.

Pe bunica o port în suflet, acum că nu o mai am, dar răspunsurile nu le mai caut în trecut. Pentru că, oricât de greu mi-ar fi, este responsabilitatea mea ce hotărăsc să fac de acum înainte cu viața mea.

Din acest motiv am întrerupt relațiile cu mama. Oricum, nu aveam parte decât de critică, sau de diverse solicitări. Pentru mama nu exist decât în măsura în care se poate lăuda cu realizările mele. „A, fi-mea este director….”. Lucru de care, sincer, mi-e lehamite.

Citeste si

Ce am ajuns profesional îmi datorez mie exclusiv. Bunica m-a îngrijit până la terminarea liceului, iar începând cu facultatea am fost în grija mea exclusivă. De ce s-ar lăuda cineva cu reușitele mele?

Am învățat să contez pentru mine pentru că doar astfel am înțeles că pot cere asta și de la alții. Alegeam în jurul meu persoane care oglindeau stilul maică-mii, dar am remediat acest lucru.

Nu mai sunt în postura unui copil neajutorat. Îmi accept rănile, dar îmi revendic dreptul de a nu-mi lăsa viața definită de ele.

Mă regăsesc, uneori, în același scenariu, dar am învățat să îl recunosc. Treptat, voi ajunge la viața pe care mi-o doresc pentru mine și pe care o merit. Trecutul… e doar atât: trecut.

Mulți dintre noi au traume din copilărie. Depinde de noi să facem pace cu trecutul și să învățăm cine suntem, ce ne dorim și cât de valoroși suntem.

Foto: shutterstock.com

Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

La inceputul paginii