CItesti acum
Am vrut să discut cu mama despre lucrurile care m-au marcat. Mai bine nu încercam…

Am vrut să discut cu mama despre lucrurile care m-au marcat. Mai bine nu încercam…

Am avut mereu o relație dificilă cu mama. Lipsită de empatie sau interes față de nevoile mele emoționale, mai mult m-a ignorat decât „iubit”. Așa că am vrut să discut cu ea…

Citește și:

Yoga este pentru mine sport și terapie la pachet

Infidelitatea lui mi-a demonstrat că eu trebuie să fiu numărul 1 în viața mea

Cu câțiva ani în urmă am divorțat. Îmi iubeam soțul, dar nu am putut trece peste infidelitatea lui. Am aflat că avea o relație, am simțit cum pământul îmi fuge de sub picioare, am simțit suferința adâncă, profundă și, totodată, sentimentul că nu merit mai mult. Pentru că terenul îl pregătise deja mama.

Cu soțul meu, într-o primă instanță, bulversată de sentimente și dureri, am încercat, totuși, să îmi repar relația. Din păcate, în momentul acela el traversa anumite nesiguranțe în sentimentele față de mine, care m-au rănit și mai mult.

Am încercat, apoi am realizat că nu o pot face. Nu îl pot ierta și nu mai pot avea încredere în el. O relație între noi a devenit imposibilă.

Dar neîncrederea în mine s-a adâncit, sentimentul că nu merit să fiu iubită a devenit și mai puternic. Am avut o perioadă în care depresia m-a împins către confirmări și validări. Aveam nevoie să aud că nu sunt cea mai urâtă, proastă sau nedorită femeie din lume. Că poate nu meritam ceea ce s-a întâmplat.

Așa că am căutat confirmări on-line, de la un bărbat aflat la sute de kilometri distanță. Unul cu timp de pierdut și chef să consoleze o disperată. Nici nu contează cine era, contează că atunci, a fost un pansament de care aveam nevoie.

Acum, la 10 ani de la divorț, întrucât timpul a vindecat rănile și am o relație de amiciție cu fostul soț, am aflat de la el că l-am părăsit pentru că îmi găsisem eu pe cineva. Am fost șocată, apoi am înțeles: era din seria „minciunile pe care ni le spunem singuri pentru a nu ne strica propria impresie despre noi înșine”.

 

Cu ceva timp în urmă am vrut să discut cu mama. Pentru că mă obosise furia pe care o simțeam în relația cu ea. Nonșalanța cu care îmi spunea că a făcut numai sacrificii pentru mine. Minciunile despre câtă grijă a avut ea de mine… pe care le auzeam de la cei din jur cărora le povestea astfel lucrurile.

Eu am fost crescută de bunica mea. Da, locuiam în casă cu mama, părinții fiind divorțați, dar bunica maternă mi-a fost mamă, tată și ce Dumnezeului mai avea nevoie un copil.

Mama… a fost o femeie interesată de iubirile ei, multe ori aruncate brusc în viața noastră cu pretenția de a fi acceptate de mine fără să crâcnesc. Preocupată de suferințele ei din amor, de neajunsurile materiale care nu îi permiteau luxul la care visa.

În cele din urmă s-a măritat. Eu aveam 18 ani și m-a invitat la nuntă ca pe oricine altcineva. Ca pe un fel de rudă. Se mutase de un an în alt oraș… pentru că îl cunoscuse pe acest domn. Eu am rămas cu bunica.

Oricum prezența ei era nenecesară. Dar nu uit suferința pe care am simțit-o când l-a adus acasă pe „viitorul tată vitreg”, pentru prima dată, anunțându-mă totodată că ea se mărită.

Citeste si

Nu uit cum mi-a atras atenția să nu fac o scenă. Nici cum s-a sacrificat destul pentru mine și are dreptul să își refacă viața. Nici reconfirmarea că pentru mama, eu nu eram importantă.

Ani mai târziu, mai exact acum câteva luni, am încercat să discut cu ea. Am avut curaj să am o discuție dureroasă, sinceră, deschisă. Curajul l-am avut doar eu. Nu știu ce așteptam.

Nu știu cum m-aș fi simțit dacă mama mi-ar fi spus „am greșit, îmi pare rău”. Dacă s-ar fi rupt ceva în mine, dacă furia era înlocuită de durere mai mare, de vină mai mare… Dar nici nu voi afla.

Mama mi-a spus că lucrurile astea mi-au fost băgate în cap de bunica mea care mi-a otrăvit mintea. Apoi, ca să facă lucrurile și mai inconfortabile, mi-a spus că am tupeul să îi vorbesc așa pentru că nu m-a pus suficient la punct. I-am spus că altceva, toată viața ei, nu a făcut. Asta, e de fapt, educația și iubirea ei față de mine: m-a pus mereu la punct.

Am făcut de atunci și fac și acum terapie. Pentru că recunosc că am o problemă cu mama și știu că depinde de mine să o rezolv.

Așa cum mi-am reconfirmat faptul că oamenii sunt capabili de minciuni imense pentru a trăi împăcați cu ei înșiși, mi-am reconfirmat că nu vreau să fiu unul dintre acești oameni. Am o problemă și vreau să o rezolv.

Foto: shutterstock.com

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top