Cercul siguranței: program de educație parentală

Cercul siguranței: program de educație parentală

Cercul Siguranței (COSP) este un program de educație parentală bazat pe peste 50 de ani de cercetare despre atașament, care îți oferă un cadru clar și blând prin care să înțelegi nevoile reale ale copilului tău. Prin materiale video, discuții ghidate și reflecție personală, vei învăța să vezi dincolo de comportamente – către lumea emoțională a copilului tău.

Ca părinte, sunt momente în care simți că pierzi direcția, oricât de mult îți dorești să faci lucrurile bine. Copiii nu vin cu un ghid de utilizare, iar între dorința de a-i crește frumos și nesiguranța de a greși, se naște întrebarea: „Oare sunt un părinte suficient de bun?”

Ce vei descoperi în acest proces

  • Claritate: Vei recunoaște nevoia din spatele comportamentului copilului tău.
  • Răspuns adecvat: Vei avea un reper interior care te ajută să alegi reacții potrivite și blânde.
  • Reparație: Vei afla cum poți reconstrui legătura după momentele tensionate.
  • Încredere: Vei învăța că nu trebuie să fii perfect — e suficient să fii suficient de bun.
  • Echilibru: Vei descoperi cum se pot întâlni fermitatea și afecțiunea în creșterea copilului.
  • Reglaj emoțional: Vei învăța să fii un ghid calm în furtunile emoționale ale copilului.
  • Creștere: Vei integra ideea că niciodată nu e prea târziu — fiecare clipă e o nouă șansă de reconectare.

Cui i se adresează

Părinților, bunicilor și educatorilor care au în grijă copii între 0 și 10 ani și își doresc o relație mai sigură, mai armonioasă și mai conștientă cu aceștia.

Formatul programului

Programul include 8 întâlniri de câte 100 de minute, desfășurate săptămânal, timp de 8 săptămâni consecutive. Fiecare întâlnire se construiește peste cea anterioară, de aceea este importantă prezența constantă.

Împreună, vom crea un spațiu de siguranță și confidențialitate, unde experiențele pot fi împărtășite așa cum sunt — cu reușite, dificultăți și întrebări firești.

Calendar și locație

Timișoara (format fizic): Marți, ora 18:00
21 octombrie – 9 decembrie 2025

Online (Zoom): Vineri, ora 15:30
24 octombrie – 12 decembrie 2025

Pentru varianta online, prezența live este necesară. Programul este livrat sub licență COSP, iar sesiunile nu se înregistrează.

Investiție

  • 960 RON – plată în două rate egale (prima înainte de începerea cursului, a doua la sesiunea 4)
  • 800 RON – plată integrală, înainte de începerea programului

Înscriere

Data început
24
octombrie 2025
Tip eveniment
Organizator