Exerciţii pentru o minte şi un corp echilibrat

Exerciţii pentru o minte şi un corp echilibrat

Întâlnirile au loc la sediul fundaţiei zilnic: luni 9, marţi 10, miercuri 11, joi 12, vineri 13 august, de la 19.00-21.00. La curs vor fi respectate toate normele de protecţie recomandate.

Procesul prezentei şi Compassionate Inquiry

La momentul actual asistăm din ce în ce mai mult la o „trezire”, în întreaga lume, a umanităţii în sensul conectării la sine şi la colectiv. Tot mai mulţi oameni renunţă la sistemul rigid de valori impuse şi încearcă  vindecarea construcţiilor interioare artificiale prin discuţii deschise despre traumă, emoţii reprimate, prezenţă conştientă, mindfulness, stări de conştienţă extinse.

Cursul pe care ţi-l propunem este un concept absolut nou care combină noţiuni din abordarea terapeutică a Dr. Gabor Maté cu exerciţii şi tehnici specifice de respiraţie din cadrul „Procesului prezenţei”. „Procesul prezenţei” este un curent-fenomen gândit de Michael Brown în faimosul său volum „Presence Process, A Journey into Present Moment Awareness” şi practicat la momentul actual de zeci de mii de oameni din întreaga lume. Scopul este descoperirea personală, a nivelului propriu de conştiinţă, a climatului mental şi a dinamicilor subconştiente care ne guvernează atât interiorul, cât şi modul de relaţionare cu universul exterior.

Trauma fundamentală a fiecărui om, explică Dr. Maté, este aceea de a „nu fi văzut”, de a nu fi acceptat în personalitatea sa autentică. Încă din copilărie, dar în măsură cel puţin egală şi în maturitate, fiecare suntem validaţi de construcţiile morale, profesionale şi sociale ale comunităţii în care trăim. Asta în detrimentul validării noastre prin ceea ce suntem realmente şi ceea ce simţim în mod autentic faţă de un om, de o situaţie anume sau chiar faţă ce noi înşine.

Deseori, din cauza zecilor de ani în care am învăţat cum este „acceptabil” să gândim sau să reacţionăm, conexiunea cu sinele adevărat se pierde aproape în totalitate şi este înlocuită de „poveşti” pe care ni le repetăm inconştient şi în care la un moment dat ne blocăm. Aici apar de obicei manifestări ale conflictului dintre credinţele create şi autenticitatea personală, cum ar fi depresia, diverse adicţii, dezechilibre interioare, boli fizice (mai ales cele auto-imune), sau pur şi simplu comportamente distructive venind din suferinţă auto-generată.

Ce vom face efectiv în cadrul cursului:

  • Sesiuni de meditaţie ghidată
  • Vom trece prin mai multe tehnici de respiraţie, cu scopuri precise, ca de exemplu respiraţia diafragmală, pentru controlul emoţiilor şi restabilirea calmului interior, sau respiraţia conectată/conştientă, pentru ancorare în momentul prezent şi explorare a blocajelor emoţionale
  • Vom lucra exerciţii practice din „Procesul prezenţei” care reconectează mintea şi corpul de spirit, reduc senzaţia de separare faţă de lumea exterioară, măresc intuiţia şi cunoaşterea de sine şi contribuie semnificativ la scăderea impulsivităţii şi reactivităţii afective la stimuli de stres
  • Vom aplica principiile terapeutice din cadrul metodei Compassionate Inquiry, a Dr. Gabor Maté, pe cazuri specfice ale celor ce vor să participe activ la deblocarea unei situaţii emoţionale dificile din viaţă, prin schimbarea modului de reacţie şi înţelegerea traumei fundamentale care a creat „scenariul” blocajului
  • Vom face exerciţii de experimentare somatică, prin coordonare a respiraţiei şi energiei interioare cu senzaţii şi mişcări corporale, pentru funcţionarea întregului sistem în echilibru şi pentru recunoaşterea semnalelor pe care le dă corpul în diverse contexte afective
  • Vom participa cu toţii la crearea unui spaţiu sigur de împărtăşire a experienţelor şi de discuţii, bazat pe principii de compasiune, respect, lipsă de judecată, exprimare de sine autentică şi comuniune prin suport reciproc

Scopul cursului este să identificăm aceste poveşti pe care le-am preluat şi pe care ni le repetăm fără să ne dăm seama, lucrând atât cu emoţiile care apar, cât şi cu situaţii clare şi recognoscibile. În acest fel, fiecare participant se va putea reconecta cu adevărul propriu din momentul prezent şi va câştiga claritate, echilibru şi putere de a alege în deplină cunoaştere de sine.

Tehnica folosită caută activ conectarea cu natura umană esenţială, dar necesită şi un nivel de implicare şi sinceritate în lucru din partea fiecărui participant, precum şi înţelegerea faptului că deschiderea unui singur om poate contribui la procesul şi descoperirile întregului grup.

Cursul se va desfăşura în condiţii de siguranţă sanitară (dezinfectarea sălii, obligativitatea purtării măştii şi a respectării distanţei dintre cursanţi etc.), în conformitate cu reglementările în vigoare. Capacitatea sălii va fi redusă la 70%.

foto: Daria ShevtsovaPexels

Data început
09
august 2021
Competente
Localitate