Now Reading
Tipuri de mame toxice

Tipuri de mame toxice

Avatar photo

Relația cu mama e prima și cea mai semnificativă relație din viața noastră, însă, din păcate, nu are mereu un parcurs fericit. Unele mame intră în competiție cu fiicele lor, le critică, le sabotează, sunt invidioase, iar relația devine teribil de toxică. De ce se întâmplă asta și ce e de făcut? Detalii de la Delia Lungu, psihoterapeut.

 

Mama invidioasă

Când o mamă este invidioasă pe fiica ei, asta are mare legătură cu mama şi mult mai puţin cu fiica. Cu alte cuvinte, invidia este legată de propria ei persoană.

Mama simte invidie doar în domeniile care sunt foarte importante pentru ea, cele care o definesc şi sunt pilonii stimei ei de sine.

De exemplu, invidia mamei poate fi legată de felul în care arată fiica, de bunurile materiale, realizările ei, de educaţia sau chiar de relaţia fiicei cu tatăl său.

Când mama simte invidie, ea încearcă să diminueze ameninţarea pe care o reprezintă fiica pentru stima ei de sine fragilă.

Invidia îi permite mamei nesigure să se simtă bine cu ea însăşi, chiar dacă pe o perioadă scurtă de timp. Invidia are mai multe grade: uneori se pot simţi doar nişte muguri ai invidiei; alteori, invidia atinge cote alarmante.

Când invidia mamei este dusă spre extrem, este nevoie să vedem dacă avem de-a face cu narcisismul, implicit, cu o mamă narcisică.

Citește și:

Cum ne învățăm copiii să economisească

Greșeli de disciplină pe care să le eviți cu copilul tău

 

Mama egoistă…

… este părintele imatur emoţional şi lipsit de empatie. Doar ce crede, ce simte şi ce face mama contează, fiica este mereu pe ultimul loc. În toate situaţiile, este vorba doar despre mamă, ea este cea importantă.

De obicei, această mamă a trăit într-o familie unde fie era adorată şi i se făceau pe plac toate dorinţele, fie nevoile ei nu contau şi era neglijată.

 

Mama manipulatoare

Aceasta este mama care controlează totul în aşa fel, încât să obţină răspunsul pe care şi-l doreşte din partea fiicei. De multe ori, face pe victima, exploatează slăbiciunile fiicei, ca aceasta să se simtă vinovată, o învinovăţeşte indirect pentru starea ei, se amestecă în toate zonele importante din viaţa fiicei, ca să o poată controla.

De fapt, mama nu acceptă să fie responsabilă pentru viaţa ei. Şi asta, pentru că, în multe cazuri, a trăit într-o familie unde a învăţat că doar aşa poţi supravieţui în lumea asta.

Are solicitări nerezonabile şi îi place atenţia pe care o primeşte când face pe victima, pentru că fiica îi sare mereu în ajutor, dacă reuşeşte să fie suficient de abilă în manipularea ei…

 

Mama competitivă

Mama competitivă poate fi, în acelaşi timp, şi invidioasă. De cele mai multe ori, aceste două trăsături „dansează“ împreună. Şi, mai mereu, apare pe acolo şi critica.

Când relaţia dintre mamă şi tată este deteriorată, iar tatăl are o legătură bună cu fiica sa, competiţia poate apărea în relaţia mamă-fiică.

Mama poate simţi că fiica devine pentru soţul ei „cealaltă femeie“, care primeşte toată dragostea şi afecţiunea. Competiţia mamei este activată, de cele mai multe ori, doar de fiică, nu şi de fiu.

Competiţia din partea mamei poate apărea şi când fiica are realizări importante. Mama se simte prea mică pentru a-i permite fiice să fie mai mare sau cu mai multe realizări decât ea.

Nu acelaşi lucru se poate spune când fiul are realizări, deoarece acestea sunt percepute de mamă ca fiind mai puţin ameninţătoare.

De reţinut e că fiorii competiţiei şi ai invidiei pot apărea uneori chiar şi la mamele iubitoare, în anumite momente: de exemplu, când fiica intră în adolescenţă şi devine, treptat, femeie, poate activa nemulţumirea mamei faţă de propria ei viaţă, oportunităţi pierdute şi înaintarea în vârstă.

 

Mama critică

Este mama care a învăţat să fie critică cu ceilalţi şi cu ea, de mult timp. Şi-a exersat critica mulţi ani şi a devenit expertă în critică. De cele mai multe ori, fiica este o victimă sigură.

Dar critica ascunde în spatele ei o nevoie a mamei. Poate fi nevoia de a se simţi iubită, acceptată, ascultată, înţeleasă sau valorizată. Însă e o nevoie pe care nu o rosteşte în mod direct, ci o exprimă indirect, prin critică.

De obicei, a avut o copilărie în care, la rândul ei, a fost criticată şi nevalorizată, ceea ce pentru ea a fost dureros. Critica o învăţăm foarte uşor: atât critica faţă de noi, cât şi critica faţă de ceilalţi.

Însă mama foarte critică este o femeie nesigură pe ea şi are nevoie să fie mult mai apreciativă în toate relaţiile pe care le are, inclusiv faţă de fiica ei. De obicei, critica vine la pachet cu o atmosferă de presiune şi inflexibilitate faţă de fiică.

 

Mama „prietenă“

Modul în care mama vede apropierea, poate fi sufocant şi invaziv pentru fiică. Mama o presează, o atrage în planurile ei, îi face agenda crezând că se poartă iubitor.

Chiar dacă fiica are o viaţă a ei, mama vrea în continuare ca fiica să rămână fetiţa pe care o ştie. Mama prietenă îşi foloseşte fiica în felul acesta pentru a-şi oferi un sens în viaţă, o identitate, dar şi pentru a-şi linişti frica ei de abandon.

Fiica este totul pentru ea, doar calitatea ei de mamă este importantă. Poate fi soţie, poate avea un loc de muncă, prieteni, dar, de departe, calitatea de mamă eclipsează celelalte roluri.

Din acest rol de mamă „se hrăneşte“ femeia. Prietenia sau „apropierea“ dintre mamă şi fiică este deja o problemă când nu se mai ştie unde se opreşte fiica şi de unde începe mama.

Separarea fiicei de mamă nu e permisă. Orice pas pe care-l face fiica pentru a se separa (de exemplu: să se mute de acasă, să ia decizii pe cont propriu), generează o furtună de emoţii şi este văzută ca o trădare.

Mama va folosi orice metodă pentru a-şi aduce fiica înapoi, să fie ca înainte. Şi aşa, fiicele învaţă că menirea lor este să-şi facă mamele fericite, stând aproape de ele.

 

Impactul asupra fiicei

Este un cost imens pentru fiice și foarte dureros. Fetele îşi definesc feminitatea identificându-se prin legătura cu mama lor.

Când acest proces este distorsionat, pentru că mamele sunt critice, manipulatoare, invidioase, abuzive sau absente emoţional, fetele sunt lăsate să se descurce singure şi să-şi găsească un sens în lumea asta.

Ceea ce este foarte greu. Fiicele sunt prinse în capcană crezând că este ceva în neregulă cu ele, nu cu mamele lor. Se simt, de multe ori, ruşinate, vinovate că nu sunt „loiale“ mamei lor.

Le este teamă să recunoască adevărul chiar şi faţă de ele însele: că au o relație toxică cu mama. Fiicele cresc cu ideea că nu este suficient de bine ce fac, că nu sunt suficient de deştepte sau că nu merită să fie iubite.

Se îndoiesc de ele, se critică, intră în relaţii de iubire toxice, în care partenerii lor repetă, de obicei, abuzul făcut de mamă.

Pot dezvolta anxietate, depresie, o relaţie defectuoasă cu banii, tulburări alimentare sau alte adicţii. În plus, toate aceste răni nevindecate vor fi transmise copiilor, în special fetelor, care vor duce moştenirea mai departe.

 

Ce e de făcut?

Primul pas este să conştientizeze că au sau au avut o relaţie toxică cu mama. Adevărurile dureroase apar greu, e nevoie de multă muncă, efort şi frământare ca să fie rostite şi acceptate.

Dar au trăit prea mult timp îngropând, minimizând şi evitând realitatea. Adevărul este că, într-o astfel de relaţie, există multă durere atât pentru mamă, cât şi pentru fiică, dar fiica nu-şi poate salva mama.

Un obstacol care apare aici este ideea că fiica îi datorează mamei totul şi că trebuie să se sacrifice pentru ea, deoarece „mama mi-a dat viaţă“.

Fiica nu poate fi salvatorul mamei, cea mai bună prietenă, terapeutul ei sau singurul ei motiv de a exista. Nu o poate face fericită pe mamă, oricât de mult timp şi-ar petrece cu ea.

Starea de bine a mamei nu e responsabilitatea fiicei. Fiecare dintre noi, adulţi fiind, este responsabili pentru el şi pentru starea sa de bine.

Aşa că, fiecare are nevoie de un  proces de vindecare: mama – pentru rănile ei, fiica – pentru rănile proprii. De multe ori, mama este mai puţin deschisă să schimbe ceva la ea sau în relaţie cu fiica, asta datorită rănilor pe care le are.

În aceste cazuri, e nevoie ca fiica să renunţe la ideea că mama ei ar putea fi vreodată mama de care a avut nevoie. Să înveţe cum ea poate să devină o mamă bună pentru ea și, din această perspectivă, să pună bazele unei noi relaţii, mai sănătoase, cu mama ei.

 

Delia Lungu este psihoterapeut de familie şi de cuplu și organizează workshop-uri specializate pe această temă:  „Cum vindec rănile din relaţia mea cu mama şi mă redescopăr ca femeie“; www.delialungu.ro

Foto: Shutterstock

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top