Now Reading
(P) Sarcina dupa 40 de ani: cum pot fi prevenite riscurile?

(P) Sarcina dupa 40 de ani: cum pot fi prevenite riscurile?

Tot mai multe femei aleg sa devina mame dupa 35-40 de ani. Statisticile arata ca in tarile dezvoltate, in 2015, peste 5% dintre nasteri au loc dupa varsta de 40 de ani. In plus, sarcinile tardive sunt adesea la primul copil. Afla care sunt consecintele si cum pot fi prevenite riscurile astfel incat sa te bucuri de o sarcina fara probleme si sa aduci pe lume un bebelus sanatos.

Care sunt riscurile pentru copil?

Femeile care doresc sa aiba un copil la 40 de ani sunt adesea ingrijorate cu privire la sanatatea bebelusului. Exista riscul aparitiei unor malformatii, insa trebuie mentionat faptul ca acestea raman totusi cazuri rare.

Cel mai frecvent risc este reprezentat de anomaliile cromozomiale. Potrivit datelor epidemiologice, riscul de sindrom Down este de 1 la 1.200 de sarcini in cazul femeilor cu varste intre 30 si 34 de ani. Iar intre 35 si 39, 1 din 700 de sarcini poate fi cu sindrom Down. Denumita si trisomie 21, boala este cauzata de prezenta unui cromozom suplimentar, ceea ce conduce la dizabilitate intelectuala, defecte ale inimii sau ale altor organe si fizionomie caracteristica. Pentru depistarea acestui risc trebuie sa efectuezi teste genetice specifice: dublul test (in primul trimestru de sarcina, intre saptamanile 10 si 12) si triplul test (in al doilea trimestru de sarcina). In cazul unor rezultate suspecte, medicul poate recomanda efectuarea unei investigatii numite amniocenteza.

In privinta celorlalte malformatii congenitale (neurologice, cardiace, renale, ale membrelor sau fetei), riscurile nu sunt mai mari in sarcinile tardive comparativ cu sarcinile la 20-30 de ani.

Din punct de vedere al dezvoltarii intrauterine a bebelusului, sarcina tardiva se poate asocia cu:

  • Prematuritate – mai ales daca sarcina a fost obtinuta prin fertilizare in vitro
  • Retard de crestere in utero
  • Greutate mica la nastere

Care sunt riscurile pentru mama?

Sarcina in jurul varstei de 40 de ani trebuie sa fie monitorizata cu atentie pentru a fi depistate din timp si tinute sub control probleme precum:

  • Hipertensiune arteriala – care poate duce la preeclampsie, mai ales in cazul femeilor cu exces ponderal si/sau fumatoare
  • Diabet gestational – riscul de dezvoltare a diabetului de sarcina este de doua-trei ori mai mare la femeile peste 35 de ani decat la cele tinere
  • Fibroame uterine
  • Placenta praevia
  • Avort spontan
  • Nastere prematura
  • Travaliu dificil

Sarcina nu este o boala, dar e important sa mergi la medic!

Pentru a avea cat mai multe sanse ca sa te bucuri de o sarcina fara griji este important sa efectuezi la momentul potrivit ecografiile recomandate de medic. In general, sunt necesare patru ecografii, dupa cum urmeaza: la 12 saptamani – prima morfologie fetala, 16-17 saptamani – morfologia scheletului, prima ecocardiografie si dezvoltarea rinichilor, 22-24 de saptamani – a treia morfologie, cand copilul este dezvoltat in proportie de 85%, 30 de saptamani – morfologia placentara, fluxuri doppler copil si mama. In ultima luna de sarcina se pot efectua ecografii saptamanal pentru monitorizarea cordonului ombilical si a pozitiei copilului.

In plus, ai grija sa iti faci periodic un set de analize de sange si sa iti masori tensiunea arteriala. In primele saptamani de sarcina, bilantul medical va include si investigarea unor eventuale boli ce tin de coagularea sangelui, boli autoimune, boli metabolice, care pot influenta buna desfasurare a sarcinii.

Toate acestea iti pot aduce o doza de stres, mai ales daca te afli la primul copil, dar nu uita ca sunt doar masuri de precautie. Gandeste pozitiv, ai grija sa mentii un stil de viata echilibrat si fii increzatoare ca vei aduce pe lume un copil sanatos.

Ai grija la stilul de viata!

O alimentatie de calitate are o importanta speciala in perioada sarcinii, intrucat nivelurile corespunzatoare de acid folic si alte vitamine poate ajuta la preventia unor anomalii in dezvoltarea fatului. Opteaza pentru alimentele cu un continut marit de clorofila si acid folic, precum legumele de culoare verde inchis, citrice, mere. Acidul folic si fierul din surse vegetale ajuta la prevenirea anemiei. In schimb, este bine sa reduci cantitatea de zahar si consumul de carbohidrati rafinati. Nu uita sa faci miscare, sa dormi bine si sa te relaxezi ori de cate ori simti nevoia.

Fumatul, alcoolul, consumul de medicamente fara avizul medicului sunt obiceiuri care pun in pericol sanatatea ta si a copilului.

Mai multe informatii despre sarcina, nastere, sanatatea mamei si a copilului gasesti pe site-urile MamiSiCopilul.ro si SfaturiMedicale.ro – platforme de informare si educatie pentru sanatate dezvoltate de GTS Solution.

Despre GTS Solution

GTS Solution este o companie care ofera servicii si solutii integrate pentru piata farmaceutica din Romania. Pediatria reprezinta una dintre principalele arii terapeutice ale GTS Solution, compania dezvoltand o expertiza de 18 ani in domeniul pediatric.

Misiunea GTS Solution este de a contribui la imbunatatirea calitatii vietii si a starii de sanatate a pacientilor, prin promovarea unor produse farmaceutice si servicii de inalta calitate.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top