Now Reading
Machiaj de seară în 15 minute: pas cu pas

Machiaj de seară în 15 minute: pas cu pas

Revista Psychologies
machiaj-de-seară-în-15-minute-pas-cu-pas

Te-a chemat cea mai bună prietenă a ta la o petrecere în centrul vechi al orașului și îți spune că ajunge în 30 minute în fața locuinței tale ca să te ia. Știi prea bine că nu ai timp de pierdut, așa că îți alegi repede o ținută eleganță, feminină și jucăușă deopotrivă! Însă ce faci cu machiajul?

Nu ai mult timp la dispoziție, însă deja ești în fața oglinzii cu portfardul în mână. Iată pas cu pas cum poți realiza un make-up de invidiat în 15 minute sau chiar mai puțin cu un ten impecabil, pudră iluminatoare chic, fard de pleoape bogat pigmentat și ruj seducător!

Hidratează tenul

Chiar dacă te pregătești pentru o plimbare în timpul zilei sau un party mult așteptat, hidratarea și îngrijirea tenului nu ar trebui să lipsească din nicio rutină de make-up. Este important să alegi cosmeticele potrivite tenului tău: normal, mixt, uscat, acneic, gras, sensibil, etc., folosind cel puțin un gel de curățare și o cremă care hidratează rapid și intens pielea.

Baza de machiaj

Baza de machiaj, sau primerul, te va ajuta să ai un look impecabil pe întreaga durată a evenimentului. Machiajul de seară este ideal chiar și pentru ocaziile speciale din viața ta, precum nunta, botezul, aniversările sau petrecerile de absolvire, așa că nu trebuie să neglijezi acest pas! Baza de machiaj va uniformiza aspectul pielii, în special dacă acesta prezintă imperfecțiuni.

Fondul de ten

Ca să aplici repede și corect fondul de ten, atunci umezește un burețel, apoi aplică o cantitate potrivită de produs pe față. Astfel, vei avea o acoperire mai mare, un finisaj natural și vei salva foarte mult timp. În perioada în care tamponezi fondul de ten, gândește-te la paleta de culori pentru fardul de ochi și nuanța rujului.

Pudra

Un machiaj complet și rapid trebuie să conțină pudră! Chipul tău va fi de invidiat cu un finish uniform, catifelat și plăcut. Cu atât mai mult, vei arăta impecabil în toate pozele pe care le vei face și chiar și în cele în care vei primi tag în social media. Fruntea, nasul și obrajii tăi nu vor avea un luciu inestetic!

Sprâncenele 

Pentru că nu ai timp de pierdut, conturează rapid sprâncenele și folosește un fard potrivit. Nu încerca să exagerezi sau să redefinești acum stilul și modelul sprâncenelor tare, ci evidențiază-le frumusețea cu puțin machiaj. Nu le neglija! Un look complet nu poate exista fără sprâncene conturate!

Conturul, blushul și highlighterul

Ringul de dans te așteaptă, așa că acum este cel mai bun moment să-ți scoți cele mai frumoase trăsături în evidență, în luminile colorate ale clubului în care mergi! Conturează-ți chipul, folosește un blush potrivit tenului tău și o pudră iluminatoare pentru un aspect complet al tenului, frumos și aranjat!

Machiajul ochilor

Chiar dacă apelezi la un fard de nuanțe închise, glitter sau metalic, este important să optezi pentru un tip de machiaj ușor de realizat. Dacă nu ești sigură pe tine, atunci alege nuanțele pastel, nude sau deschise, care se pot corecta sau curăța ușor. 

În același chip poți aplica și tușul, în cazul în care îți dorești. Trasează o linie fină, la baza pleoapei superioare, din interior spre exterior, continuând linia după exteriorul acesteia. Depinde doar de tine cât de groasă sau de dramatică îți dorești să fie codița de eyeliner. Nu uita să conturezi pleoapa inferioară cu creion dermatograf și să aplici mascara.

Rujul

Dacă ai părul deschis la culoare, atunci încearcă rujurile roz, corai sau prună, însă pentru părul închis optează pentru rujurile în nuanțe vibrante și clasice: roșu sau burgundy. Dacă ești roșcată, atunci nu pierde oportunitatea: alege rujul roșu închis! Nu pune produsul înapoi în trusa de make-up, ci ia-l cu tine pentru retușuri.

Machiajul de seară chiar poate fi realizat în 15 minute dacă urmărești și respecți ordinea pașilor prezentați. Cu toate acestea, în timp ce aplici un produs de make-up, gândește-te la etapa următoare. Așa vei reuși să economisești mai mult timp și vei știi deja cum îți va sta cu nuanța respectivă. Prinde părul într-o coadă chic sau lasă-l lejer pe lângă corp – indiferent de decizie, sigur vei fi remarcată!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top