Obezitatea: greutatea invizibilă a stigmatului

Privești un corp. Și vezi kilogramele în plus. Nu vezi lupta. Nu vezi rușinea. Nu vezi nopţile în care te urci pe cântar ca și cum ai merge la judecată. Nu vezi gândurile care repetă obsesiv: „De ce nu pot fi ca ceilalţi?”, „De ce nu mă pot opri?”, „De ce, orice aș face, nu funcţionează?”. Nu vezi toate momentele în care o glumă dureroasă a fost trecută cu zâmbetul pe buze, de teamă să nu fii „prea sensibil”. Nu vezi durerea în forma ei grea, tăcută, care își găsește adesea alinarea în exact ceea ce te condamnă mai târziu: mâncarea.

Obezitatea – o boală cronică, nu o alegere personală

Aceasta este realitatea unei persoane care trăiește cu obezitate. Nu e despre kilograme în plus, ci despre greutatea invizibilă a stigmatului. O luptă tăcută care se dă în corp, în minte, în privirile celorlalţi. Zi de zi, clipă de clipă. Astfel încât, de multe ori… renunţi.

Pentru mulţi, obezitatea e asociată automat cu lipsa de voinţă. O etichetă crudă, care ignoră tot ce medicina a descoperit în ultimele decenii. Dr. Arya Sharma, unul dintre cei mai respectaţi specialiști în domeniu, spune: „Supraalimentarea nu este cauza obezităţii. Supraalimentarea este un simptom. Întrebarea nu este ce mănâncă oamenii, ci de ce mănâncă oamenii. Și când întrebi asta, totul devine infinit mai complicat.”

Statisticile confirmă că obezitatea este una dintre cele mai rapide crize de sănătate ale lumii moderne. În 2020, aproape 1 miliard de adulţi trăiau cu obezitate, iar până în 2035, numărul acestora va depăși 1,9 miliarde. În România, conform Institutului Naţional de Statistică, în anul 2022, peste 62% dintre persoane erau supraponderale sau sufereau de obezitate, iar peste 18% dintre copii sufereau de obezitate. Și totuși, continuăm să o privim ca pe o chestiune de alegere personală. Ca și cum am spune unui om cu depresie că ar trebui pur și simplu „să fie mai fericit”.

Este același mecanism. Dacă ai depresie, nu te ajută să ţi se spună că ai o familie frumoasă, prieteni mulţi și soarele strălucește. Depresia e reală, biologică. La fel e și obezitatea. Să-i spui cuiva cu obezitate că trebuie doar să mănânce mai puţin e ca și cum i-ai spune unui anxios să nu mai aibă atacuri de panică. Nu funcţionează așa, după cum explică dr. Sharma.

Obezitatea este o boală cronică, recunoscută ca atare de tot mai multe organizaţii internaţionale de sănătate. Afectează metabolismul, hormonii, echilibrul biochimic al corpului. Este legată de risc crescut pentru diabet de tip 2, boli cardiovasculare, hipertensiune, apnee în somn, și multiple forme de cancer. Dar, mai profund decât toate, afectează relaţia cu sinele.

Pentru că, așa cum a explicat și Dr. Sharma, „cei mai mulţi dintre pacienţii mei nu au nevoie de educaţie nutriţională. Ei știu. Au citit mai multe cărţi despre diete decât mine. Problema nu e că nu știu ce e bine. Problema e că nu pot face ce știu, pentru că biologia le e potrivnică.” Fiziologia unei persoane cu obezitate este diferită. Sistemul hormonal funcţionează altfel. Hipotalamusul, zona din creier care reglează senzaţia de foame și saţietate, poate fi profund dereglat. Unii nu au niciodată senzaţia de saţietate. Alţii
simt o poftă copleșitoare de mâncare atunci când sunt stresaţi. Nu pentru că aleg asta, ci pentru că așa funcţionează corpul lor. Și nu
pot controla asta.

Stigmatul obezității: durerea invizibilă dincolo de kilograme

Pe lângă provocările medicale, stigmatul este poate cel mai greu de dus. Mulţi oameni cu obezitate evită să meargă la medic, la sală, la evenimente sociale – nu din comoditate, ci de frică. De rușine. De judecata altora. De glumele spuse suficient de tare cât să doară, dar suficient de „jucăușe” încât să nu poţi riposta. Psihologic, trăitul într-un corp stigmatizat produce anxietate, de- presie, izolare. Iar stigma nu motivează – paralizează.

„Majoritatea lucrurilor care îţi vor îngreuna gestionarea obezităţii pe termen lung sunt în afara controlului tău. Nu îţi controlezi genele. Nu îţi controlezi hipotalamusul. Nu controlezi mediul în care trăiești. Și totuși, ești tras la răspundere de societate, ca și cum ai avea control absolut”, explică dr. Sharma.

Există soluţii, însă abordarea trebuie adaptata în functie de context pentru fiecare caz în parte. Obezitatea este o boală complexa care necesita o abordare medicală și psihologică integrata. Așa cum în diabet nu există o pastilă universală, ci combinaţii variate de insuline și terapii, același lucru se întâmplă și în cazul obezităţii.

Dar cel mai important pas nu e în farmacie, ci în mentalitate. În acceptare. În schimbarea felului în care privim această condiţie. În renunţarea la rușine și la vină. În a înţelege că nu este o alegere, ci o realitate biologică, medicală, psihologică.

Pentru cei care trăiesc cu obezitate sau pentru cei care vor să înţeleagă cu adevărat această boală, platforma Adevărul despre greutatea ta oferă informaţii clare, accesibile și empatice. Miturile sunt demontate știinţific, iar fiecare drum începe cu: sunt aici, pentru tine, cu tine. Pentru că greutatea unui om nu se măsoară în kilograme. Ci în cât de mult suferă în tăcere. Sau, poate, în cât de mult e iubit și acceptat exact așa cum este – începând chiar de acum, când citești aceste cuvinte.