Starea de bine este un echilibru pe care îl construim și reconstruim continuu
Starea de bine se construiește din felul în care ne simțim în corpul nostru, felul în care gândim, gestionăm ceea ce ni se întâmplă și felul în care funcționăm în relațiile noastre. Participarea la Wellbeing Festival by Psychologies 2026 a reprezentat o ocazie foarte potrivită de a vorbi despre această perspectivă biopsihosocială prin proiectul „Starea mea de bine”.
Cele două zile petrecute la Casa Universitarilor au adus împreună mulți profesioniști preocupați de sănătatea fizică și psihologică, de relații, prevenție, dezvoltare personală și calitatea vieții. Pentru mine, cea mai frumoasă experiență a fost cea din Foișorul ghidărilor personale, unde am avut întâlniri cu participanții.
Ce înseamnă, de fapt, să ne fie bine?
În cabinet întâlnesc oameni aflați în situații dificile, care trec prin schimbări importante de viață, dificultăți în relația de cuplu sau în familie, probleme în relația cu copiii, provocările adolescenței, anxietate, atacuri de panică, epuizare, burnout, depresie, dependențe, boală, experiențe oncologice, pierdere și doliu sau pur și simplu perioade în care nu mai simt că au resursele necesare pentru a face față provocărilor. Starea de bine nu înseamnă absența problemelor și nici o viață permanent liniștită și fericită. Înseamnă capacitatea de a observa ce ni se întâmplă și de a ne da seama de nevoia de schimbare, sprijin sau adaptare.

Perspectiva biopsihosocială
Perspectiva biopsihosocială pornește de la ideea că sănătatea și starea noastră de bine sunt influențate de factori biologici, psihologici și sociali, care interacționează permanent între ei. În proiectul „Starea mea de bine”, am organizat aceste trei dimensiuni într-o imagine simplă: corpul, mintea și relațiile. Corpul reprezintă baza: somnul, alimentația, energia și celelalte nevoi fiziologice. Peste această bază se așază felul în care gândim, simțim și ne comportăm, iar apoi felul în care ne raportăm la ceilalți și construim relații.
Influența funcționează însă în toate direcțiile. Ceea ce se întâmplă într-una dintre aceste dimensiuni se poate răsfrânge asupra celorlalte, iar schimbările dintr-o zonă pot modifica felul în care funcționează întregul.
Corpul nu este decorul în care locuiește mintea
Uneori avem tendința să psihologizăm orice stare de disconfort. Dar oboseala poate veni firesc din lipsa somnului, iritabilitatea poate fi amplificată de epuizare, iar dificultățile de concentrare pot avea și cauze medicale. Grija față de corp înseamnă adesea lucrurile simple, nevoile de bază pe care le neglijăm: somn, hrană, hidratare, mișcare, controale medicale sau timp de recuperare.
Psihoterapia nu înlocuiește medicina, după cum nici analizele medicale și tratamentul nu rezolvă automat o suferință emoțională. Iar uneori sunt necesare ambele perspective.
Nu contează doar ce ni se întâmplă, ci și ceea ce facem cu ce ni se întâmplă
Un alt element important al stării de bine este felul în care interpretăm ceea ce trăim. Același telefon la care cineva nu ne răspunde poate genera gânduri complet diferite: „Este ocupat”, „Nu mai vrea să vorbească cu mine”, „Am făcut ceva greșit”. Situația este aceeași, dar interpretarea schimbă emoția și, mai departe, comportamentul nostru. Nu putem controla apariția emoțiilor, însă putem să învățăm să observăm ce gândim, să verificăm dacă interpretările noastre sunt realiste și să alegem mai atent ce facem cu ceea ce simțim.
Relațiile pot fi resursă de energie sau sursă de epuizare
Relațiile sănătoase nu sunt lipsite de conflicte, dar permit exprimarea nevoilor, diferențelor și nemulțumirilor fără ca respectul, siguranța și apropierea dintre noi să dispară. Uneori petrecem prea mult timp în relații în care trebuie să luptăm, să ne apărăm, să demonstrăm, să justificăm sau să cerem lucruri care ar trebui să existe natural: respect, reciprocitate și responsabilitate.
Unde este starea mea de bine acum?
Un exercițiu simplu este să privim cele trei dimensiuni și să le evaluăm de la 0 la 10:
- Corpul meu: Cum stau cu somnul, hrana, mișcarea, energia și sănătatea?
- Mintea mea: Cum îmi gestionez gândurile, emoțiile și comportamentele?
- Relațiile mele: Există siguranță, iubire, respect, reciprocitate și responsabilitate în relațiile importante pentru mine?
Important este să observăm ce zonă are nevoie acum de mai multă atenție și care este cel mai mic pas concret pe care îl putem face.
Proiectul „Starea mea de bine”
Experiența de la Wellbeing Festival mi-a confirmat cât de multă nevoie avem de astfel de spații pentru informare și conștientizarea propriilor nevoi. Proiectul „Starea mea de bine – Corp • Minte • Relații” va continua prin retreat-uri, workshop-uri și programe tematice dezvoltate atât în România, cât și în Danemarca, pentru cei care își doresc să lucreze mai profund asupra echilibrului lor biopsihosocial.
Iar workshop-urile și e-book-urile psihoeducaționale „Să ne facem bine, să ne fie bine!” reunesc temele cel mai frecvent întâlnite în practică și oferă repere și instrumente concrete pentru înțelegerea și gestionarea unor situații de viață care ne pot influența starea de bine:
- Starea mea de bine – Corp • Minte • Relații
- Workshop-ul părinților – Roluri • Etape • Transformări
- Adolescența – Cine sunt? Cine devin? – Adevăr • Provocare
- Relația de cuplu – De la început până la sfârșit – Încredere • Angajament • Intimitate
- Viața în fața ecranelor – Cât real? • Cât virtual?
- Dependențele – Când „de voie” devine nevoie – Plăcere • Obicei • Control
- Sub presiune – Prea multe, prea mult timp – Stres • Anxietate • Atacuri de panică • Epuizare • Burnout • Depresie
- Tulburările de personalitate – Excentric • Dramatic • Anxios
- Experiența psiho-oncologică – Înainte • După
- Doliul – Pierderea ireversibilă – Negare • Furie • Negociere • Depresie • Acceptare
- Echilibrul celor trei vieți – Personal • Profesional • Familial
- Antrenamentul minții sportivului de performanță – Corp antrenat • Minte antrenată
Mulțumesc echipei Psychologies România și, în mod special, Anei Bobîrcă pentru invitația la Wellbeing Festival, pentru încredere și pentru un eveniment atât de frumos despre oameni și starea de bine. M-am bucurat să fac parte din această ediție. Abia aștept să ne revedem la ediția de iarnă a Wellbeing Festival, pe 21–22 noiembrie, la Institutul Bancar Român din București.
Ana Tatu este psiholog clinician specialist, consilier psihologic, psihoterapeut, trainer. Oferă ședințe individuale de evaluare clinică, intervenție psihologică pentru adulți, cupluri, familii, copii și adolescenți, ședințe de grup și workshop-uri.





