Am talent pentru pozne – Claudia Golea

Eu sunt incadrata de catre Comisia de competenta a sectorului 2 in Handicap de gradul 3 (accentuat), pentru care primesc lunar 200 de RON. Asta inseamna ca trebuie totusi sa fac un tour de magie – pentru ca eu am multe aspiratii – si sa lucrez la cartile mele mediocre, sa incerc sa le vand, si – nu in ultimul rand – ca ziarista free lancer. Romania este in prezent o tara la distanta de ani lumina in managementul schizofreniei, asa ca ma feresc de toate spitale­le psihiatrice din tara, umblu cu o legitimatie de ziarista la mi­­ne si cu un spray paralizant, pe ca­re nu voi mai ezita niciodata sa il fo­­losesc in caz de le­gitima aparare. Stiti, este legal! Traiasca NATO, Europa si democratia! Nu va temeti in­sa! Cu toti gar­ga­unii mei, sunt mult mai respon­sa­bila decat 95% din po­pulatia Romaniei.

Va descrieti viziunile din perioadele de boala?
Da, le-am descris. Stiti, e ca si cum am in permanenta un roller coaster in cap – un montagne russe. Si, cre­de­ti-ma, tin la roller coaster-ul meu! Nu am nevoie decat de medici, psihologi si medicamente care sa ma a­ju­te sa am un safe ride on my roller coaster. De altceva care ar putea sa da­­uneze identitatii mele sunt de a­cum prega­tita sa ma apar pe viata si pe moarte.

Boala e o sursa de creatie?
Nu. Nu e nici catarsis, nici sursa de creatie. Vreau doar sa le expun, ca lumea sa le inteleaga si sa nu mai trateze o boala ca oricare alta ca pe o chestie diavoleasca, vindecabila de exorcisti sau de urmasii lui Mengele, care, dupa parerea mea, ar trebui tratati la modul „ochi pentru ochi“ si nu atat de fin si de elegant cum e sa fie lasati sa moara de ba­tra­nete, sa li se mai dea si burse de studiu si salarii mai mari si – in cazuri gravissime chiar – un simplu pro­ces de malpraxis.

Ati citit cartea „Medicii uci­gasi“? V-o recomand si afirm in cu­nostinta de cauza ca ceea ce se in­­­­­tampla acum in spitalele psi­hiatrice din Romania nu este foarte de­parte de ororile naziste. Apropo, stiti unde m-am nascut? La Spitalul 9. Dar GATA cu Destinul! Destinul ti-l faci singur! E porunca lui Dum­nezeu, a lui Buddha, a lui Mahommed si a oamenilor cu bun simt, in general.

Ce vreti sa demonstrati prin literatura dvs.?
Majoritatea cititorilor ma tem ca se raporteaza la mine ca la o scriitoa­re me­diocra, care vrea sa so­che­ze, sa po­­zeze nud prin scris, etc. E par­­­tial adevarat. Propria mea „Sfan­­­­­­­­ta Tre­ime“ sunt Madonna, Bri­gitte Bardot si Da­lai Lama. Sunt gata sa apas pe bu­tonul mintilor ingenue pen­tru a-mi exprima opiniile care ma ard: lup­ta impotriva discrimi­narii handicapatilor de orice fel, a uciderii a­nimalelor sau a maltra­ta­rii lor si a discriminarii religioase, ra­siale si na­­tionale.

Cum va raportati la buddhism?
Cred ca, eventual, poate pica u­nui european ca nuca in perete sau ca un dop de sampanie in ochi. Adica poate soca negativ sau confuziona. Filozofia buddhista nu-i o gluma, si unul dintre idolii mei, Prea Sfintia Sa Dalai Lama, atentioneaza in­­­­­­­­­tr-unul din interviurile sale asupra pericolului psihic de a-ti schimba re­­­­ligia in care ai fost crescut initial. In­talnirea dintre doua lumi diferite poate provoca ori o mare dragoste sau chiar pasiune ferventa, dar si de­­busolare, soc si – nu in ultimul rand – o ciocnire violenta. Eu, personal, sunt bu­ddhista, cred in nonviolenta mai presus de orice, in respectul fata de toate religiile, dar si in karate psihologic la nevoie.

Va scrieti romanele si vorbiti intr-o limba romana foarte… „verde“. De ce?
O, deloc! Este modul meu natural de a vorbi limba romana. Stiti, circul si eu putin prin mediile artistice de pe cand eram in liceu si, pur si simplu, asa m-am obisnuit. Este to­tusi si un mod deliberat, caci eu am cam imbatranit si-mi doresc totusi sa ra­man, psihologic, o adolescenta, asa ca vanez in permanenta noul ar­gou de calitate, noile curente, ii ca­ut pes­te tot si chiar ma inchin si ma su­pun judecatii celor mai „tineri“. „Copilul este tatal parintelui“, spu­nea demult Sigmund Freud, ca­re, la vremea lui, era in voga, dar a­cum, cu exceptia unor mici chestii ca as­ta, e depasit.

Time goes by so soon. Aici am plagiat-o pe Madonna si – aoleu! – daca ma da asta in judecata, ajung de-a dreptul in strada si nu e de desconsiderat faptul ca stau tocmai in zona Maria Rosetti, care este la „petite rue de Rivoli“ din tot mai interesantul, dar si penibilul, nostru mic Paris.

A consemnat Iuliana Alexa
Foto: Sebastian Enache.