La doar 21 de ani am inteles ca nu toti parintii isi iubesc copiii.tatal meu nu mai vorbeste cu mine de aproximativ 2 luni iar mama de cateva saptamani. Mai am un frate mai mare care-si bate joc incontinuu de mine si de logodnicul meu si o sora mai mica care nu e nici ea mai departe. Si toate acestea au pornit de la un singur cuvant:invidie. Acum un an am plecat cu logodnicul meu la munca in strainatate. Am dus-o greu dar catalin (logodnicul meu) fiind descurcaret a reusit sa ia o masina, o barca cu motor si un motoscuter. Fratele meu era si el acolo cu noi. De aici a plecat toata invidia. De ce noi avem si altii nu? El era de mai mult timp in strainatate si nu reusise sa-si cumpere nimic. Vazand ca noi avem a inceput sa bage intriga intre noi incercand sa ne desparta. Vazand ca nu reuseste a incercat sa strice motoscuterul. Doar ca sa stricat si pe el... A stat trei sapt in spital cu 23 copci la cap si mana zdrobita (acum e plina de tije) timp in care ne-am rupt de la gura si am avut grija de el. Dupa externare s-a intors in tara si au inceput problemele. A spus tuturor vrute si nevrute despre noi si despre grija care am avuto de el. Numai minciuni....de ce? Si de aici au pornit toate certurile, o minciuna se scotea cu alta minciuna si tot asa. Mama mi-a promis saptamana trecuta ca ma ajuta cu bani si nu mi-a mai rasp nici in ziua de azi la tel. A convins-o sora mea ca ea are mai multa nevoie. M-am saturat si sa ma ierte dumnezeu dar nu vreau sa mai vb cu ei. Am relatat doar cateva din probleme as putea scrie un roman cu restul. Sper sa nu mai fie altii ca mine.
>
