Este semnificativ faptul ca cineva nu poate concepe ceva atat de comun noua, occidentalilor, incat nu mai percepem caracterul exceptional al acestor lucruri. Apoi, dupa ce a inteles ca este ceva foarte comun in Vest, Dalai Lama si-a exprimat tristetea. Tristetea ca atatia oameni se pot simti atat de instrainati de ei insisi incat sa se urasca. De unde vin oare aceste judecati prin care ne condamnam pe noi insine? „Nu am nicio valoare“, „Nu merit sa fiu iubit“, „Nu sunt bun de nimic...“
La un moment dat, am lucrat pentru Organizatia Mondiala a Sanatatii si ii invatam pe psihologii africani si cambodgieni sa identifice sentimentele negative pe care le au fata de ei insisi. Acesta este un concept central al EMDR (Eye Movement Desensitization and Reprocessing, un tip de terapie pe care ma preocup sa o dezvolt, cu mari influente in tratarea traumei, de exemplu) si al terapiei cognitive in tratamentul depresiei.
Si ei aveau probleme in a intelege ideea. Pana cand un terapeut din Senegal a exclamat: „A, inteleg! Te referi la frica de ceea ce cred altii despre noi!“ Si imediat am inteles si eu ca aceste ganduri pe care le avem despre noi vin, de fapt, din judecatile, reale sau imaginare, pe care ni le-am insusit de la ceilalti. Cineva care nu trece peste faptul ca nu are 10 pe linie si care isi spune „nu sunt buna de nimic“ a absorbit ceea ce i-au spus altii cu 20 de ani in urma. Vocile lor ii suna in minte si in prezent si ii polueaza peisajul mintal. Nu este vocea ei.
Este important sa oprim fluxul gandurilor negative despre noi insine. Dar nu este suficient. Trebuie, de asemenea, sa oprim fluxul gandurilor negative despre altii. Cand daramam un coleg sau un membru al familiei cu o judecata dura („Este incompetent“, „E prea complicata“), ne acordam o mica doza de autosatisfactie, comparandu-ne, in favoarea noastra, cu victima. Dar satisfactia are viata scurta. Dimpotriva, criticile pe care le proferam despre cei din jur intaresc ideea unei luni de agresori si de victime.
Pur si simplu, ne asteptam randul la critici. Asta pentru ca ne-am obisnuit sa primim asa ceva din copilarie, nu? Sau daca nu le-am primit de la parinti, cultura performantei ne duce tot acolo. Doar prin eliberarea de acest obicei al criticii permanente putem sa ne eliberam si de vocile rele din mintea noastra. Unul dintre cele mai simple principii ale rugaciunilor budiste este, pentru mine un pas vital in curatarea acestui peisaj mental. Principiul recunoaste nevoia noastra de umilinta si nevoia de ajutor. „Lasa-ma sa fiu in siguranta, lasa-ma sa fiu sanatos si sa fiu fericit.“ Cum ar fi sa lasam aceasta voce sa ne sopteasca, in loc sa facem judecati dure?
