Cu acest roman mi s-a intamplat un lucru de-a dreptul bizar: pana la jumatatea cartii am avut senzatia clara ca scriu eu, insa de la jumatate incolo sentimentul a fost ca textul se scrie singur. Au fost cateva scene pe care le cloceam de mult si pe care as fi vrut sa le introduc la un moment sau altul, insa romanul le-a respins ca pe niste corpuri straine.
Cu acest roman mi s-a intamplat un lucru de-a dreptul bizar: pana la jumatatea cartii am avut senzatia clara ca scriu eu, insa de la jumatate incolo sentimentul a fost ca textul se scrie singur. Au fost cateva scene pe care le cloceam de mult si pe care as fi vrut sa le introduc la un moment sau altul, insa romanul le-a respins ca pe niste corpuri straine.
E ciudat sa simti cum romanul isi dezvolta propria personalitate, nu vrea sa mai asculte intrutotul de autor, ca isi negociaza pas cu pas frazele. Desigur, si la cele doua romane despre comunism, „Raiul gainilor” si „Sint o baba comunista!”, am trait experienta constrangerii textului, fie numai si din necesitatea coerentei interne, insa nu a fost atat de acuta. In definitiv, cu cartile se intampla la fel ca si cu copiii, pe masura ce cresc, in zadar incercam noi, din inertie, sa-i dadacim, ei se construiesc ca fiinte singulare si independente.
Un alt lucru ciudat s-a petrecut si in privinta titlului. Ajunsesem deja pe la mijlocul romanului si nu aveam nici un nume pentru carte. Eram la Villa Marguerite Yourcenar, in nordul Frantei, cu o rezidenta literara si scriam de zor. Seara, in compania a doi autori francezi, stateam la taclale pana tarziu, degustand vinuri si bucate incredibil de gustoase. Din pricina conversatiilor prelungite, uneori mi se intampla ca in visele mele oamenii sa vorbeasca frantuzeste. Intr-o noapte, unul din personajele care imi popula somnul a spus: „Comment oublier une femme”. L-am tradus involuntar in romana si am stiut ca am gasit titlul romanului.
PS1: Multumiri speciale lui Anette, bucatareasa de la Villa Marguerite Yourcenar. Fara mesele ei delicioase, acest roman ar fi aratat cu totul altfel. In primul rand, ar fi fost mai subtire.
PS2: Daca ar fi posibil sa avem cate o bunica in fiecare tara, mi-as dori din tot sufletul ca in Franta ea sa fie Anette.
de citit:
Citeste Capitolul 19 din acest roman.
