Termen introdus de C.G. Jung, desemneaza o totalitate de trairi si de trasaturi personale cu un fond afectiv foarte intens, declansate de evenimente, situatii, relatii umane etc. mai mult sau mai putin generale care au un caracter frustrant.
Formarea lor este plasata la virstele cele mai fragede atunci cind constiinta si personalitatea sint neelaborate si structurile prea labile pentru a asigura reglarea vietii subiective, iar manifestarea lor la virstele mai inaintate este legata de evitarea acestor situatii initial frustrante.
Deci complexul poate fi denumit ca o structura dinamica inconstienta, inzestrata cu mecanisme de autoreglare, reprezentind reactia impotriva existentei, la nivelul intregii structuri a personalitatii, a unei surse permanente de dezechilibru. Dupa Laplanche si Pontalis, complexul este un ansamblu organizat de reprezentari si amintiri cu o puternica valoare afectiva partial sau total inconstient.
Complexul se constituie pornind de la relatiile interpersonale din isteria infantila. In acest caz complexul structureaza toate nivelele psihologice: emotii, atitudini, conduite etc. De aici reiese ca el are la baza un conflict, un conflict generat fie de structurile sociale care intervin prin modificarile de statut si rol (complex de inferioritate), fie prin reprimarea de catre filtrajul social a unor tendinte, rezultind din situatii sociale determinate, in special familiale (c. lui Oedip).
Din punct de vedere comportamental, complexul este o strategie, mai exact un algoritm comportamental de un anume tip si anume cind acesta nu reuseste sa reduca o tensiune psihica ci o fixeaza.
Freud confera trei sensuri complexului:
1) sensul original care desemneaza un aranjament relativ fix de inlantuiri asociative;
2) un sens mai general care desemneaza un ansamblu mai mult sau mai putin structurat de trasaturi personale cu accentuarea reactiilor afective. La acest nivel situatiile noi sint inconstient aduse la situatii infantile iar conduita apare modelata pe o structura latenta neschimbata;
3) Un sens mai restrins unde complexul desemneaza o structura fundamentala a relatiilor interpersonale si modelul in care persoana isi gaseste locul si si-l apropie.
Printre cele mai studiate forme de complex se numara cel complexul de inferioritate a carei origine este atribuita constringerilor ce se exercita de catre adulti asupra copiilor si pe care acestia, atunci cind nu le inteleg, le interpreteaza ca manifestari gratuite ale adultilor cu care se afla in raporturi de inferioritate fizica. Sentimentul de inferioritate poate provoca reactii de compensare ineficace, cind subiectul isi atribuie in reverie capacitatile sau puterile care ii lipsesc pentru a realiza un echilibru real sau printr-un comportament brutal, cinic, duplicitar etc.
Fiind in cele mai numeroase cazuri efectul unor deficiente educative, aparitia lor poate fi preintimpinata prin realizarea intre adulti si copii a unor relatii atente, de solicitudine si incredere reciproca. Uneori in conditiile unei personalitati puternice, inferioritati reale (ca in cazul celebru al oratorului grec Demostene care a avut defecle de vorbire) sint depasite cu ajutorul unor activitati tenace do unde compensarea inferioritatii prin autoperfectionare (A. Adler).
