Vreau sa fiu primul

La serviciu, in cuplu, in relatia de prietenie... vor sa conduca si fac tot posibilul pentru a-si atinge scopul. Chiar daca ajung la rezultatul dorit, se pare ca niciun succes nu este suficient pentru ei. De unde aceasta obsesie a performantei?

Societatea actuala a facut din performanta o valoare dominanta. „sa fii in top“ la ser­viciu, in pat, in societate, sa devii un li­der, nu mai este un vis, ci o obligatie pentru fiecare.

Aceasta dorinta de victorie este un motor care pune in miscare mecanismele autodepasirii, lucru benefic de altfel. Dar exista si reversul medaliei - poate fi o sursa sigura de depresie. Nereusita produce rusine, neincredere si uneori indarjire. Iti concentrezi toata atentia catre un unic scop care te domina si iti acapareaza existenta. Pierzand din vedere sau pe drum alte lucruri poate destul de importante. Practic uiti ca viata ta este compusa din mai multe elemente. Iar gustul victoriei este atat de placut incat incita la dependenta si te frustreaza daca nu il simti. Un drog pe care il vrei din ce in ce mai des si niciodata nu este suficient.

Sa ramai copilul exceptional...

Este vital pentru unele persoane sa acceada la nivelul cel mai inalt si sa ramana acolo. Iar pentru asta nu ezita sa se foloseasca de toate mijloacele necesare. Infatuare si comportamente impunatoare, sete de admiratie si lipsa perceptiei problemelor celuilalt sunt caracteristicile recurente ale perso­nalitatilor narcisice. Dupa psihanalisti, acest tip de personalitate se contureaza din copilarie. In timpul primelor perioade ale vietii, nu avem decat o grija: sa fim iubiti de parintii nostri.

Pe siguranta fata de aceasta iubire se construieste nar­cisismul nostru, increderea in noi pentru a inainta si a ne gasi locul prin­tre ceilalti. Iubirea parentala este un esafodaj care ne sustine toata viata, dar atunci cand a fost ridicat prea sus, asta poate da nastere convingerii ca lumea intreaga trebuie sa fie la picioarele noastre. Este acel exces de iubire care se manifesta in atitudinea ingamfata a unora. Fiind asigurati de
parintii lor ca sunt cei mai puternici, cei mai frumosi, ei cred ca identitatea lor nu se poate declina decat la superlativ. Sa nu ramana in top ar insemna sa-si asume riscul de a pierde aceasta recunostinta parentala si, mai tarziu, pe cea a societatii.

... sa fii favoritul

Sentimentul de a fi dus lipsa de iubire poate si el sa tulbure construirea narcisismului. Cererea de iubire a copilului es­­te nelimitata. Nu-i este de ajuns sa fie iubit, el vrea sa fie preferatul pa­­rin­­tilor. O exigenta cu atat mai dificil de satisfacut, in cazul familiilor cu mai multi copii. Gelozia nu cruta pe nimeni: in ochii fiului mare, cel mic beneficiaza de toata afectiunea parentala, cel mic se simte mereu in urma fata de fratele mai mare iar daca avem si un frate mij­lociu, el nu stie cum sa se pozitioneze intre un frate mai mare care comanda si un mezin preferat si rasfatat.

Datorita afec­­tiunii egale oferite de parinti, fiecare dintre copii sfarseste prin a recunoaste privilegiile asigurate de rangul lui. El isi gaseste locul in sanul familiei, iar gelozia se diminueaza in favoarea afectiunii. Cel putin in aparenta, caci inconstient individul poate pastra sentimentul de a fi fost deposedat de locul lui de lider. Si pentru ca nu are puterea de a-si recuceri locul in inima parintilor, se va stradui sa-l castige in sanul societatii. Numai ca, problema plasandu-se in copilarie, ea nu poate fi rezolvata in viata adulta. De unde si durerea celor care se afla in permanenta cautare a succesului: chiar si in top, ei ramai nemultumiti.

Sfaturi pentru anturaj

Un individ care cauta sa fie primul este convins ca este ultimul. Lui tre­buie sa i se explice si sa inteleaga faptul ca nu este necesar sa fie cel mai bun pentru a fi apreciat si ca, oricare ar fi locul lui in sanul societatii, cel pe care il are in inima prietenilor si familiei este inalienabil.

Alta solutie: experimenteaza cu el indeletniciri capabile sa-l indeparteze de domeniile de competitie si sa-i redea gustul lucrurilor simple.

„Vroiam sa excelez in orice“
Mirela, 35 de ani, director de comunicare

„Copil fiind, eram prima peste tot, nu numai la scoala. Cand am iesit sefa de promotie am fost recrutata direct din fa­cultate si am ocupat foarte repede un post important intr-o companie multinationala. Pe langa asta imi stapaneam perfect viata de cuplu. Ma simteam de neatins si de nestapanit.

Pana cand un accident destul de grav la schi m-a obligat sa stau acasa o vreme si sa aflu ca in locul meu angajau pe cineva pana imi reveneam. Evident nu era nimic grav, nu ma dadeau afara, dar eu am trait aceasta experienta ca pe un esec. Pentru prima data, eram pusa in fata faptului ca nu eram cea mai buna, ca pot fi inlocuita. Am facut o depresie, din care nu am putut sa ies decat cu ajutorul unei psihoterapii. Aici am a­flat, contrar celor crezute de mine, ca ma simteam inferioara si acesta este motivul pentru care vroiam sa excelez in orice.”

Ce este de facut

• Recentrarea pe obiective. Pentru ca fugim dupa primul loc, sfarsim prin a ne pierde din vedere prioritatile. Care sunt obiectivele? Care sunt motivatiile? Aceste intrebari trebuie sa ne permita sa facem o triere intre telurile urmarite din pur narcisism si cele care se inscriu in logica ambitiilor noastre.

• Avanseaza moderat. Ambitiosii actioneaza mai mult sub influenta emotiilor decat a ratiunii. Ajung astfel sa se inversuneze impotriva anturajului. Pentru a nu te lasa condus de setea de putere, stabileste un plan care explica in mod precis fiecare dintre etapele necesare reusitei tale.

• Apreciaza victoria. Succesului abia obtinut ii urmeaza altul pe care trebuie sa-l cuceresti... Cum sa iesi din acest angrenaj? Constientizeaza eforturile depuse, gandeste-te retros¬pectiv. Apoi ofera-ti ca premiu un cadou. Scopul: sa inveti din nou sa apreciezi savoarea succesului si sa castigi incredere in tine.

Editare de Catalina Cristescu
Foto: Guliver/Getty Images