Am facut un stagiu de respiratie holotropica

Revelatii, emotii puternice, o adancire surprinzatoare in trecut si inconstient. Respiratia holotropica este un exercitiu de dezvoltare personala, despre care ne-a povestit cineva direct implicat.

Sunt licentiata in psihologie. Nevoia mea de cunoastere si de intelegere a omului, fiinta pamanteana si spirituala, isi are radacina undeva adanc, in copilarie. Necunoscutul, pe care l-am intuit, mi-a mobilizat resursele interioare in cautarea unor raspunsuri.

Nu le-am gasit la facultate, in cursuri, in teoriile explicative ale psihicului, asa cum as fi sperat. Impresia de ansamblu pe care am avut-o la sfarsitul anilor de facultate a fost ca sunt capabila sa vorbesc despre probleme, frustrari, complexe, nevroze, psihoze, si justificarile fieca­rora in parte, fireste.

Stiu chiar si sa masor nivelul de anxietate si sa interpretez indici de personalitate. In schimb, am invatat putin despre capacitatea omului de autovindecare si regenerare, iubire si formele ei, despre ce inseamna un stil de viata sa­na­tos si importanta lui, despre igie­na emotionala, despre meditatie si rugaciune. As fi vrut sa stiu care este rolul dimensiunii spirituale in viata omului.

De unde nevoia de credin­ta? Ceea ce imi doream era, de fapt, cunoasterea psihologiei care se in­fap­­tuieste in fata ochilor mei, cea care se traieste, psihologia care isi gaseste utilitate si adevar in aplicatiile ei, cea care se concentreaza asupra solutiilor mai mult decat asupra problemelor.

O psihologie umanista care sa crediteze omul mai presus de toate, sa promoveze capacitatea lui de regenerare, de vindecare, de evolutie. Cautam psihologie si spiritualitate intr-o impletire armonioasa.

Revelatia
„Ma numesc Alina Tomsa si am 22 de ani. Lucram in HR, la o firma de training, inainte sa iau contact cu psihologia transpersonala. Nu imi gaseam locul si sensul in mediul business. Pentru mine insa, acesta a fost un episod tranzitoriu care mi-a facilitat drumul catre psihologia transpersonala. Citisem cartea lui Stanislav Grof, si atunci cand mi s-a propus sa particip la un atelier de respiratie holotropica, nu am stat nicio clipa pe ganduri.

Din ceea ce citisem, urma sa am o experienta dincolo de limitele posibilului si ale rationalului, urma sa parcurg o calatorie in necunoscutul fiintei me­le de acum si de altadata. Demarasem cu un an inainte pe acest drum al cunoasterii personale participand la cursuri de yoga, Reiki, studiu aprofundat al astrologiei, grupuri de dezvoltare personala in Gestalt si altele. Ma pregatisem pentru intalnirea cu propria mea respiratie, de fapt.

Eu si ceilalti
Intr-adevar, pot vorbi despre mine, cea de dinainte de primul workshop de respiratie si cea de dupa. S-a intamplat sa fiu mezina grupului de participanti. Mare mi-a fost surprinderea sa gasesc o plaja atat de larga de varsta la acest eveniment.

Oameni intre 21 si 86 de ani, din medii profesionale si sociale diferite. Medici, psihologi, ingineri IT, traducatori, studenti, profesori, asistente medicale. Oameni foarte diferiti, pe care respiratia holotropica, atmosfera, intentia si deschiderea ii aduceau impreuna intr-un fel atat de intim si de esential cum doar in prieteniile de-o viata o fac. De fapt, asta formaseram acolo pe parcursul a doar trei zile: o familie de suflete.