Inca imi aduc aminte de prima data cand am auzit aceasta expresie, „detasare“. Acum vreo zece ani, asistam, pentru un reportaj, la o sedinta terapeutica. Innebunit de furie, stand pe scaunul sau, un tip povestea cu multa emotie ca partenera lui de viata il parasise cu o seara in urma, dupa zece ani de convietuire. Era vizibil devastat de suparare, plangea foarte mult, revenea necontenit asupra detaliilor scenei de espartire.
Importata din India la sfarsitul anilor 1970, aflata in plina dezvoltare in prezent, notiu¬nea de detasare/relaxare merge impotriva dictatelor noastre de performanta. Ca sa o intelegi mai bine, trebuie sa abordezi fiecare moment al vietii cu mai multa flexibilitate.
Inca imi aduc aminte de prima data cand am auzit aceasta expresie, „detasare“. Acum vreo zece ani, asistam, pentru un reportaj, la o sedinta terapeutica. Innebunit de furie, stand pe scaunul sau, un tip povestea cu multa emotie ca partenera lui de viata il parasise cu o seara in urma, dupa zece ani de convietuire.
Era vizibil devastat de suparare, plangea foarte mult, revenea necontenit asupra detaliilor scenei de espartire. Grupul, foarte concentrat, il asculta. Dintr-odata, ridicandu-si capul si aruncand o privire neagra audientei, striga: „...Si daca indrazneste cineva sa-mi vorbeasca de «detasare» ii trag un pumn in nas!“ Intreaga sa fiinta, incordata, arata ca era departe de cea mai mica relaxare...
De atunci, expresia a parasit salile de terapie pentru a intra in limbajul curent. Ea face parte, ca si „zen“ sau „stima de sine“, din acei termeni proveniti din vocabularul spiritual sau psihoterapeutic ce se regasesc la mai tot pasul. Iti faci griji pentru un apropiat? Esti invitat la detasare. Te sperie un discurs in fata unui public? „Relaxeaza-te“, iti spun colegii. Detasare, detasare. Cu cat lumea in care traim ne impune tot mai mult perfectiunea, obligatia la performanta si organizare, cu atat mai des acest termen revine in conversatiile zilnice.
Sa incepem cu trupul nostru
Trebuie sa privim spre Orient, in special spre India hindusa pentru a repera primele urme ale acestei notiuni de detasare. Maestrii spirituali indieni foloseau in mod frecvent acest termen in scrierile lor. Pe occidentalii care, la sfarsitul anilor 1970, soseau in numar mare in comunitatile indiene, ii invatau sa lase deoparte vointa lor de a controla lucrurile, sa renunte la asteptarile si dorintele lor egoiste, cu scopul de a invata putin cate putin sa accepte diferitele evenimente, fericite sau nefericite, care li se prezentau in viata.
„To surrender“ (a te preda) este verbul englezesc pe care acesti indieni il foloseau frecvent. Acest cuvant evoca o adevarata capitulare, literalmente faptul de a „preda armele“. Sa incetezi sa te bati pe front, asemenea luptatorului de arte martiale care gaseste mai multa putere lasandu-si adversarul sa se manifeste si sa-si slabeasca fortele.
Psiholog si instructor de yoga, Ovidiu Jumanca este de parere ca detasarea – in forma ei maxima, de capitulare a persoanei in fata a ceva, sau cuiva, face ca intreg sistemul fiintei sa se detensioneze dintr-odata. „Incetez sa mai inalt bastioane in jurul meu, ma deschid in fata vietii si a necunoscutului ei.“
Exista o legatura intre relaxarea corpului fizic si detasarea psihica? Fara indoiala: „Omul este un intreg, in care fiziologicul si psihicul se intrepatrund si se continua in permanenta legatura unul cu altul. De aceea nu exista relaxare la nivel fizic fara sa existe si o relaxare psihomentala; si viceversa.
Cu toate acestea, tehnicile de relaxare, doar ele insele, nu reusesc sa schimbe schema noastra de functionare, schema defectuoasa ce conduce catre suprastres, tensiune si alte complicatii. Creeaza insa terenul propice in care aceasta modificare a schemei interioare de functionare sa se produca“, explica psihologul.
