Flemingita acuta? Ei, as! Totusi, cand vine vorba de sport, femeile se lovesc de o bariera psihologica de netrecut, care isi are adesea radacinile in adolescenta.

Flemingita acuta? Ei, as! Totusi, cand vine vorba de sport, femeile se lovesc de o bariera psihologica de netrecut, care isi are adesea radacinile in adolescenta.
Sa faci sport? Poate ca pofta ti-a revenit privindu-i la televizor pe atletii de la
Jocurile Olimpice. „Le invidiez pe fetele alea sculpturale“, suspina
Maria I., 29 de ani. „Si mie mi-ar placea sa pot sa urc opt etaje pe jos, cu un rucsac cu manuale in spate si cu copilul in brate, fara sa mi se taie rasuflarea. Stiu bine ca ar trebui sa fac exercitii, dar nu am timp.”
Cand vine vorba de sport, femeile se lovesc intotdeauna de o
bariera psihologica. „Pentru barbati pare mult mai simplu“, continua
Maria. „Ai zice ca au sportul in gene.” Poate ca asa este, dar nu e numai asta la baza lenei aparente a femeilor sau a neputintei lor... invatate. Pentru ca da, neputinta aceasta este indusa.
Care sa fie diferenta dintre sexe?
Adevarul este ca, la o ora de educatie fizica, cele care se agita neindemanatic, isi coordoneaza cu greu miscarile, nu reusesc sa-si miste in acelasi timp piciorul stang si bratul drept sunt aproape intotdeauna femeile. Acest handicap, care este adesea insotit de o
dificultate de a se orienta in spatiu, o abilitate mai dezvoltata la barbati, tine de imaginea inconstienta pe care femeile o au despre ele.
Barbatii reusesc mult mai usor sa-si administreze masa corporala, caci se bazeaza pe masculinitatea lor. In timp ce nefericitele, cand se privesc in oglinda in sala de sport, o fac mai putin ca sa se admire si mai degraba ca sa verifice ca nu sunt scalambe si ca au umerii la aceeasi inaltime. Ceea ce se intampla foarte rar la inceput.
Din adolescenta vine si inceputul penibil si descurajant, care le-ar putea lasa impresia dezagreabila ca ar fi reduse doar la un agregat de membre raschirate, greu de stapanit.
Fecioarele descurajate
In timpul activitatii fizice, barbatii si femeile urmaresc un scop diferit. Femeile se gandesc mai degraba la sport ca la
o corvoada indispensabila pentru constructia siluetei; in schimb,
barbatii simt placere, fac sport ca sa se distreze, ca sa intre in competitie unii cu altii, sa regaseasca placerile copilariei... Aceasta divergenta intre punctele de vedere isi are adesea originea in adolescenta.
Primul soc: descoperirea faptului ca
exista o diferenta de forta fizica intre cele doua sexe. „Pana printr-a cincea, inca mai poti sa-i bati pe baieti“, constata
Andreea, eleva in clasa a XI-a. „Apoi iti dai seama ca se fac din ce in ce mai puternici. Din pacate, scolile raman mixte si, atunci cand joci baschet, stii ca o sa alergi in spatele lor, fara ca macar sa ajungi sa atingi mingea, timp de o ora.”
Al doilea soc: transformarile corpului la pubertate – varsta la care
fetele isi doresc sa seduca, fara sa fie insa constiente de feminitatea lor – le fac sa se simta prost. „Joggingul dezavantajeaza cel mai mult femeile“, spune
Mia, eleva.“ Ca sa nu mai zic de inot, unde te arunci in piscina aproape goala, cu o casca pe cap si cu niste ochelari enormi. Ma simt ca o musca!”
Si apoi mai sunt si acele mici drame ale adolescentei, de care radem mai tarziu, dar care ne marcheaza viata: „Aveam 12 ani si jumatate. Sanii ma dureau atat de tare incat mama mi-i strangea cu un bandaj ca sa pot sa fac sport“, marturiseste
Andra. „Intr-o zi, banda a alunecat. Profesorul a prins de capatul care-mi iesea de sub tricou si a tras... Toate elevele au inteles ce se intamplase.”
Se subestimeaza gradul in care neintelegerea sau nepriceperea unui antrenor marcheaza neplacut un adolescent. Fetele se simt mult mai adesea neintelese si un comentariu nelalocul lui le poate da complet peste cap.
Mariei, care nu vrea sa alerge pentru ca are dureri din cauza ciclului menstrual, un profesor i-a raspuns distrat: „Te-apuca destul de des. A ajuns sa se repete deja in fiecare luna!” Genul acesta de erori involuntare de comportament le face pe fete sa-si ia scutiri si sa lipseasca de la ore.
In ceea ce le priveste pe cele care sunt dotate pentru sport, au adesea impresia ca
isi pierd o parte din feminitate: „Cand am inceput sa fac atletism, am incetat sa mai fiu cea pe care baietii o invitau seara la cinematograf“, isi aminteste
Madalina. „Am devenit pur si simplu un amic cu care te antrenezi.” Rezultatul: ajunse la maturitate, femeile isi pierd increderea in ele si au serioase complexe de inferioritate. „Cand merg la piscina, ma arunc in apa cat pot de repede, ca sa evit sa fiu vazuta de vreo cunostinta. Vin intotdeauna singura, pentru ca am senzatia ca inot incet si ca trebuie sa fac mai multe eforturi decat ceilalti.