Si eu stau si il astept si nu mai stiu ce sa fac...

Ma numesc Nicoleta, am 38 de ani, sunt divortata de 6 ani, am 1 copil. Am fost in Italia sa lucrez, mi-am dus si fetita cu mine. Am lucrat ca ingrijitoare la o batrana intr-o familie buna si acolo am cunoscut un barbat pe internet. Timp de o luna am conversat cu el si pe urma am decis sa ne si intilnim sa ne cunoastem mai bine. M-am indragostit de el la prima vedere. Eram fericita cum nu am mai fost niciodata, etuziasmata ca in sfarsit mi-am gasit jumatatea si el era la fel dar... Nu a durat mult pentru ca el nu mi-a spus de la inceput ce probleme are, ca e casatorit si nu se mai intelegea cu sotia de 5 ani pentru ca ea este alcoolica si imi spunea ca vrea sa se separe de ea de mult dar nu avea curajul pentru ca si el are o fata in virsta de 17 ani si pentru ea nu a facut acest pas. Mai avea si alte probleme dar nu mi le-a spus de la inceput si eu am inceput sa nu mai am incredere in el si l-am inselat cu un alt barbat crezand ca si el ma insela... Stiu, am gresit si i-am spus si lui ce am facut. El m-a iertat si am continuat relatia. Dupa accea el mi-a spus ca vrea sa stam impreuna ca el s-a separat de nevasta lui si urma ca eu sa imi las serviciul si sa stau cu el. Eu mi-am lasat serviciul si trebuia sa mergem, eu si fiica mea, la Bari sa locuim cu el, doar ca sotia lui nu a parasit domiciliul si eu m-am intors in tara. Dupa 3 luni, sotia lui a plecat. Sunt in tara de 2 ani, am tinut legatura cu el prin telefon, zilnic ma suna 3-4 ore si de atata timp imi promite ca vine si o sa fim o familie asa cum mi-am dorit eu, dar din cauza problemelor lui nu a mai venit... Si eu stau si il astept si nu mai stiu ce sa fac. Am ajuns la capatul rabdarilor, am ajuns sa nu mai cred in acest om pe care il iubesc enorm si de fiecare data cand vorbesc cu fiica mea despre el imi vine sa plang. Plang tot timpul cand ma gandesc la el si in acesti 2 ani nu am cunoscut pe nimeni, m-am izolat de prieteni, nu mai ies nicaieri si nu stiu de ce mai stau sa-l astept sa vina... Ce ma sfatuiti sa fac? Sa rup legatura cu el sau sa-i mai dau o sansa si sa-l inteleg cate probleme are el si sa-i cred minciunile...

Raspunsul psihologului

Din scrisoarea dv reiese ca ati facut multe sacrificii pentru aceasta relatie si ca barbatul pe care il iubiti a facut mai multe. O vorba inteleapta spune ca iubirea nu insemana sa poti privi persoana iubita in ochi, ci si sa poti privi impreuna cu aecasta catre un proiect comun.

Cred ca lipsa de comunicare si intelegere, neclarificarea situatiei comune au contribuit la starea de confuzie in care va aflati. Va sugerez ca o solutie, dincolo de emotiile puternice pe care le nutriti fata de acest barbat, sa va ordonati mai bine viata si sa va vedeti in primul rand nevoile si prioritatile dv si ale fetitei dv.

In aceeasi ordine de idei ar fi bine, pentru a nu avea senzatia ca ‚asteptati’ ceva care ar trebui sa vina sa va propuneti in fel de ultimatum, un fel de termen limita personal pana la care sunteti dispusa sa asteptati si evident, partenerul dv sa stie acest lucru, pentru a putea sau nu fi de acord cu aceasta varianta.

O alta intrebare ar fi de ce depinde atat de mult de acest barbat sa iesiti si sa nu mai fiti izolata? In ce fel tristetea v-a coplesit si nu mai puteti vedea distractiile si iesirile ca potentiale surse de relaxare si bucurie, chiar si marunte dar atat de benefice pentru rutina zilnica?

Spre ca am gasit cateva linii directoare la care sa va ganditi pentru a incerca sa faceti un pic de lumina in viata dv!