Motivele lui sunt doar scuze?

Am avut o relatie de 5 ani, ne-am despartit si dupa 1an si jumatate ne-am impacat din nou. Motivul despartirii noastre a fost acela ca ne vedeam rar, de 2 ori pe saptamana si in weekend. Acum, dupa sapte luni de la impacare ne vedem la fel ca si inainte. Am deschis subiectul de a ne vedea mai des, de a ne muta impreuna si de a ne casatori. Raspunsul lui a fost acela ca el are nevoie sa fie si singur una sau doua zile pe saptamana. Ca nu stie daca poate sa stam impreuna, ca s-a obisnuit singur, ca ii este frica de casatorie dar ca va incerca sa vada daca vom reusi si nu se va simti "inchis". El este o persoana introvertita, inchisa, isi exprima greu sentimentele, este foarte atasat de mama lui, dar in acelasi timp foarte vesel si optimist, sufletul petrecerilor si un barbat foarte sigur de sine. Motivele lui sunt doar scuze? De fapt nu isi doreste sa ne mutam impreuna? Vreau sa il inteleg!

Raspunsul psihologului

Ceea ce el pare sa va spuna este ca are nevoie de spatiu. Si fizic (sa nu locuiti impreuna) si psihic, caci este introvertit, se “inchide” in el. Cel putin deocamdata este sigur ca are nevoie ca dvs sa-i respectati acest spatiu, poate asa va si testeaza daca ii permiteti unele lucruri doar ale lui, pe care sa nu vi le impartaseasca, si un timp petrecut separat.

Un motiv posibil (desi nu o certitudine) este ca va cere ceea ce mama lui n-a putut niciodata sa-i dea, caci, dintr-o dorinta intensa de a-l proteja, i s-a varat prea mult in suflet, a fost prea intruziva pentru el. Pentru unii copii, faptul ca mama ii vrea mereu prin preajma, sub ochii ei, sau ca le pretinde sa nu aiba secrete (de pilda cand mama intra in camera copilului mai maricel fara sa bata la usa) este perceput pe de o parte si ca o dovada de iubire si devotament, insa pe de alta parte si ca un lucru intruziv, care le inspira teama. A devenit un stereotip afirmatia ca un barbat isi alege sotia care sa semene cu mama lui si totusi deseori asa se petrec lucrurile.

Iar acum dvs va doriti si ii cereti un lucru firesc pentru un cuplu format din doi adulti, dar pe care el – sau mai bine zis copilul din el – il considera periculos, asa cum de pilda intimitatea sexuala este foarte periculoasa intre mama si fiul ei. As mai adauga ca acest copil dinauntrul lui nu are deloc incredere in el, nu crede ca se va descurca intr-o relatie stransa cu dvs, ci crede ca intr-un fel s-ar dizolva (asa cum s-ar dizolva si distanta intre voi).

Sa incerc sa fiu mai explicita: nevoia mamei de a-si proteja copilul se potriveste perfect cu nevoia copilului de a fi protejat, iar cand mama ii cere sa stea mereu sub ochii ei, amandoi par a fi fericiti. Insa in acest caz copilul nu mai are posibilitatea de a alege, de a-si face prieteni apropiati carora sa le impartaseasca secrete, nu mai are nici posibilitatea sa greseasca si sa invete din greseli.

Ca si cum nevoia copilului de a creste si de a avea propriile lui experiente diferite de ale mamei s-ar dizolva in nevoia mamei de a-l proteja. Sigur ca un copil poate fi foarte fericit pe moment fiindca mama il scuteste de suferinte, dar termen lung, o asemenea protectie il face pe copilul care acum a ajuns barbat sa nu mai aiba incredere in el ca o sa se descurce pe picioarele lui sau intr-o relatie sentimentala. Si atunci solutia pe care o gaseste este sa impuna o distanta, fie pentru a primi ceea ce nu i s-a acordat in copilarie, fie pentru a inalta un zid intre el si ceilalti ca sa nu se dizolve in ei (sau si una si alta).