In momentul de fata, PRO TV a demarat o puternica miscare de protest ce doreste sa aiba ca rezultat schimbarea legii adoptiilor in Romania. Miza este teribil de importanta, iar zeci de mii de copii ar putea avea sansa unei vieti normale. Insa cum integrarea copilului intr-o familie adoptiva nu se face foarte usor, o echipa de specialisti si terapeuti a facut inventarul capcanelor ce trebuie evitate.
In sfarsit, a sosit telefonul mult sperat! „El“ este in cele din urma disponibil si ii asteapta.
Cuplul pleaca sa isi intalneasca viitorul fiul adoptiv, plini de iubirea pe care abia asteapta sa i-o ofere, cu o incredere entuziasta in fata aventurii ce sta sa inceapa.
Dar, dincolo de visul care li se implineste, viitorii parinti sunt pregatiti pentru a infrunta realitatea adoptiei?
Intrucat, chiar daca in majoritatea cazurilor aceasta familie va fi la fel ca toate celelalte, cu zilele ei bune si rele, ea reprezinta fuziunea a doua destine dificile: destinul parintilor adoptivi, aflati in imposibilitatea de a avea copii biologici, si destinul copilului adoptat, care a fost abandonat.
Specialistii si terapeutii cunosc capcanele specifice acestei grefe.
Tocmai de aceea, ajuta cuplurile sa defineasca si sa reuseasca sa duca la bun sfarsit proiectul de adoptie: sa primeasca in viata lor un copil si sa il iubeasca toata viata.
Majoritatea cuplurilor doritoare de adoptie este motivata de sterilitatea unuia dintre cei doi viitori parinti.
Altii se simt investiti cu o „misiune“ morala sau mai degraba cauta sa fie „ca toata lumea“: sa umple un gol, o singuratate, sa aiba constiinta impacata sau o imagine buna.
Astfel se justifica dezbaterile, chestionarele si anchetele la care sunt supusi viitorii parinti.
O punere la incercare ce dovedeste soliditatea cuplurilor, vointa lor comuna, toleranta, dorinta de a face fericit un copil, cu dragoste si respect, fie ca este alb sau de etnie roma. Un parcurs care, din cauza birocratiei poate dura ani...
Multumita schimburilor preliminare si supravegherii familiilor pe o perioada indelungata, astazi se cunosc mult mai bine nevoile copiilor, precum si indoielile si dificultatile parintilor adoptivi.
DIFICULTATEA DE A FI ADOPTAT
Forta trecutului
Temeri, cosmaruri... Chiar daca bebelusul a fost adoptat la o varsta foarte frageda, reactiile sale provoaca ingrijorarea tuturor.
La o luna dupa „cea de-a doua sa nastere“, S., de numai 5 luni sI jumatate, plange cu disperare de fiecare data cand mama ei o dezbraca.
Parintii discuta cu psihologul care se ocupa de cazul lor, si acesta ii intreaba daca nu cumva i-au schimbat prima data hainele micutei chiar in orfelinat.
Cum raspunsul este „da“, se concluzioneaza ca S. asociaza schimbatul hainelor cu teama de abandon.
Perioadele de regres
M. era cea mai mare vorbareata, insa, in mod brutal, la varsta de 5 ani nu vrea sa mai pronunte niciun cuvant si nu poate fi hranita decat cu biberonul.
Oare ea cauta sa retraiasca alaturi de noii sai parinti gestatia si starea de nou-nascut? Cel putin asa considera psihologii...
Alibiul originilor
Nu se descurca prea bine la scoala, este violent cu colegii, fuge de la ore, minte si manifesta prea putina afectiune fata de cei din jur.
In general, atunci cand este mustrat, baiatul raspunde scurt: „Nu eu sunt cel care a cerut sa fie adoptat“. Copilul scapa printre degetele parintilor si trecutul isi face loc in prezent...
Parintii incep sa isi puna intrebari despre calitatea originilor celui mic sau se invinovatesc, estimand ca „misiunea“ lor a esuat.
Rani provocate de anturaj
Copilul adoptat sufera adesea de pe urma cruzimii anturajului sau. Colegii de scoala mai ales il tachineaza si il jignesc, il resping si nu vor sa se joace cu el.
Nu trebuie subestimata importanta mediului si impactul pe care un asemenea tratament il are asupra copilului.
Intrebari ce rascolesc
In adolescenta, copilul simte nevoia de a se reatasa de trecut. Vrea sa isi cunoasca familia biologica, pune intrebari, insa parintii se eschiveaza sau pur si simplu nu au raspunsuri.
La 15 ani, A. voia sa stie tot: „Am inteles ca parintii mei adevarati sunt morti, dar unde sunt ingropati? Cum se numeau? Mai am rude in viata?“. Tulburarea parintilor adoptivi este usor de imaginat, mai ales pentru ca ei inventasera povestea decesului.
Aceasta este una dintre dificultatile majore cu care se confrunta atat parintii, cat si asociatiile de adoptii. Ba mai mult, ce este de spus, de exemplu, in situatiile (foarte rare) cand copilul se naste in urma unui viol ori este nascut in inchisoare, de o mama condamnata pe viata? Nu exista generalizari, iar decizia se ia pentru fiecare caz in parte.
La polul opus, mai avem cazul copiilor care nu vor sa stie nimic despre trecutul lor. Au o realitate imaginata pe care nu vor sa o schimbe, activandu-si frustrari si temeri legate de originea lor.
