Demonii vintului – Fragment

Pentru Saiyed, un cuvant ca mama era inceputul lumii. Insa nu il stia, fiindca nu il spusese decat in gand. Bonei lui ii zisese Berthe, asa cum ii zicea toata lumea, pe cand dansatoarei aceleia care il acostase la Hatta nu ii spusese nicicum pentru ca nici nu aflase cum o chema. Erau femei prea putine in viata lui ca sa poata imprumuta de la fiecare cate ceva pentru maica sa.

Cauta in el ceva sa ii semene, doar ca maica sa era o naluca de lapte crud, o fantoma a linistii din placenta si a intunericului in care isi auzise intaia oara fosnetul pulsului. Mama lui fusese un zvon de apa. Niciun miros, niciun gust si nicio culoare n-ar fi putut sa i-o mai apropie. Si totusi… Intr-o dupa-amiaza, intrase in sala cinematografului de langa garaje, chiar la parterul imobilului langa care statea. Era o sala decorata cu spoturi si catifea, cu tejghele pentru popcorn si tonomate de bauturi. Cand se stingeau neoanele si climatizoarele din tavan incepeau sa intoarca aerul, mirosul de praf se pierdea, ca si cel de fum si de ulei ranced.

Mai fusese aici de cateva ori : dupa inmormantarea lui Berthe sau cand, iesit de la scoala, nu prea isi gasise altceva de facut.

Era singur pe al doilea rand si se uita la reclame. Isi stransese genunchii, sprijiniti de tablia scaunului din fata, si astepta sa inceapa filmul. Nu il interesa foarte mult ce urma sa vada, fiindca pur si simplu intrase de spaima caniculei si a burghielor de la un etaj de deasupra, unde se faceau reparatii.

Dar era o zi neobisnuita, caci in difuzoarele multiplexului li se cereau scuze pentru o intrerupere de curent. Garantasera o remediere in cinci minute, dar pana dura. Lumea incepuse sa se ridice si sa bajbaie spre luminile de alarma. Spatiul se incalzea, inviind duhoarea de cauciuc a mochetelor si izul de transpiratie al multimii.

Parca ar fi vrut sa il doara capul. Incerca sa nu se agite. Ramase pe loc in rumoarea de glasuri si de obiecte adunate in graba. Isi intinse picioarele sub randul din fata si se hotari sa astepte.

Si astepta, ca un figurant dintr un film de serie care nu se mai termina. Pe sub usile vraiste ale gurilor de incendiu curgea lumina, cu sclipirile de nichel ale amiezei si, dintr odata, stiu ca isi amintea : era senzatia de cald si de umed a uterului, cu zvacnetul regulat al peretilor unui tunel. Era pantecul maica-sii, in care traise, ca un glont intr o arma, era ultima clipa dinaintea iesirii in zbaterea vantului. Apoi frigul din aer ii taiase plamanii si putinta de a tine ochii deschisi.

La fel si atunci : cand aprinsera becurile, el isi feri ochii si isi acoperi fata, sprijinindu-si obrajii cateva secunde in maini.

Dupa o tulburare ca asta, Saiyed urca in apartament si distruse fotografia. Privirile matasoase ale femeii cu ochi caprui se sparsera in franturi pe pardoseala bucatariei. Tatal adoptiv nu il intreba niciodata unde disparuse portretul.

Saiyed se privi in oglinda si vazu un chip nou care deprinsese furia. Tocmai se gandise sa dea navala in biroul Guvernatorului si sa-si ia amuleta, cand portarul cladirii ii spuse prin interfon ca il cauta un comisionar. Saiyed se calma o clipa si transmise ca sigur era o incurcatura :
— Nicidecum ! spuse paznicul.
De fapt, era vorba despre un curier al postei rapide care astepta semnatura.
— Trebuie sa va livrez un pachet care vine din Europa. De la o adresa din Bruges.

Cu alte cuvinte, bona, care era ingropata de ceva timp, ii dadea semnale din moarte. Simti cum se aprinde din nou si apoi il cuprinse frica : era clar o zi de-a-ndaratelea ! In tacerea culoarului de la intrare semna pentru un colet nu mai mare decat o cutie pentru trabucuri. Un nepot de al lui Berthe vanduse si ultima proprietate a matusa-sii si, pentru ca gasise carnetul intr-o invelitoare cu numele Saiyed, i-l trimisese cu posta. Asta era chiar ridicol !

Un carnet cat o Biblie groasa de buzunar, jerpelit si ca vai de lume, ajunsese la el fara niciun indiciu. Insa caraghios si revoltator era faptul ca gioarsa era plina de mazgaleli si de inscrisuri arabe.

Nu stia araba. Gratie actelor sale europene, invata la o scoala britanica si avea un tata excentric, care ajunsese in Emirate ca sa si ia inapoi tineretea. „Toti ma cred oriental din pricina numelui“, isi zise cu nervi si tranti caietul pe romburile de gresie. Il izbi cu pantoful, ca pe o minge, dar apoi se supara rau de tot si il framanta in picioare pana cand foile ajunsera ferfenita. Nu putea sa l arunce chiar imediat ca sa i stie toata lumea rusinea.

Cu un singur gest, il impinse sub patul din camera lui. Dar exact acolo avea sa il dibuie menajera cand va pune aspiratorul ! Nu era o ascunzatoare. Sari sa-l recupereze si isi dadu seama ca singurul loc era seiful Guvernatorului.

De indata ce tatal sau adoptiv se intoarse acasa, Saiyed il incolti de la usa :
— Sunt de acelasi sange cu tine sau nu ? Vorbeste-mi deschis, fiindca nu mai suport !
Bancherul, a suta oara partas la o asemenea scena, se enervase de-a binelea :
— Saiyed, noi am mai vorbit despre asta si chiar te credeam mai destept : esti, in orice situatie, ceea ce simti ca ai fi. Ce ai vrea sa-ti spun ? De pilda, acum, esti asa cum te porti, un nesabuit ! Nu stiu daca evreu ori persan sau din Australia, dar esti sigur un tip furios care-si strica viata. Si pentru ce toate astea, ma rog ? Ce nu-i bine ? Acum tu sa-mi vorbesti fara ocolisuri, fiindca eu nu pricep…

Saiyed se uita in oglinda a doua oara si se vazu ravasit si trist. Guvernatorul avea dreptate, dar el tot nu gasea potrivit sa-i spuna ceva despre corespon¬denta. Era sigur ca i se intamplau toate astea fiindca nu mai purta amuleta.

Fragment din romanul