Cum îți descoperi pasiunea și cine ești cu adevărat


Cum îți descoperi pasiunea este o întrebare care revine în viețile multora dintre noi. Poate fi neliniștitoare, dar și o șansă de autocunoaștere. Pasiunea nu înseamnă doar talent sau hobby, ci acel „ceva” care îți aduce bucurie și energie. În acest articol, afli de ce este important să îți descoperi pasiunile și care sunt pașii prin care poți ajunge mai aproape de cine ești cu adevărat.
Vine o vreme când fiecare dintre noi se întreabă (sau poate e întrebat) care e pasiunea sa. Sau mai provocator, care sunt pasiunile sale. E o întrebare simplă, însă, cu timpul, realitatea sesiunilor de coaching cu clienții mei mi-au dovedit că e totodată o întrebare profund neliniștitoare.
Ce înseamnă când nu știi ce pasiune ai
- E posibil ca traiectoria profesională să te fi deturnat de la pasiunile tale.
- E posibil ca niciodată să nu te fi gândit la acest lucru.
- E posibil să fi pierdut conexiunea cu pasiunea din copilărie în urma unor evenimente traumatice.
- E posibil să nu fi avut răgazul să te fi aplecat asupra ta cu atâta atenție.
- E posibil ca părinții sau familia să nu te fi încurajat în direcția cu care tu să fi rezonat când erai la vârsta descoperirii de sine.
- E posibil ca iureșul vieții să nu-ți fi lăsat un moment de respiro în acest sens.
Întrebări frecvente legate de cum îți descoperi pasiunea
Și atunci? Ce înseamnă? Dacă nu am niciun talent? Dacă nu știu să pictez sau să dansez sunt mai prejos decât altcineva care este? Sau poate sunt o persoană dedicată muncii și efortului și nu am timp să mă bucur de celelalte calități sau resurse pe care le am.
Răspunsul îl poate găsi fiecare, ghidat de un coach sau de unul singur, într-un moment potrivit al vieții.
Cum să te reconectezi cu pasiunile din copilărie
Și totuși….dacă această întrebare a „trezit” ceva în tine, iată câteva ponturi pentru a descoperi în viitorul apropiat acel „ceva” care îți face plăcere și te relaxează:
- Într-un moment liniștit al zilei (sau poate în weekend), ia-ți un timp și fă o listă cu orice îți vine în minte (fără a elimina nimic, fără a desconsidera nicio idee, oricât de năstrușnică ar părea la o primă citire).
- Întreabă-i pe cei apropiați ce își aduc aminte că făceai cu plăcere când erai mic.
- Ia-ți o perioadă de timp (o lună, de exemplu) în care să te observi conștient ceea ce faci cu drag fără să simți o presiune, ci îți aduce bucurie și relaxare.
- Propune-ți să testezi lucruri noi (să asiști la o clasă de tango pentru începători, să asamblezi de unul singur o piesă de mobilier, să pictezi un perete în apartament, să testezi o rețetă nouă, etc.).
- Vorbește cu prietenii despre ce văd ei că ți s-ar potrivi sau organizează cu ei un brainstorming pe tema hobby-urilor. Nu se știe niciodată de unde sare iepurele, cum se spune.
- Testează culori noi, texturi noi, mâncăruri noi, arome noi, lucruri care să te scoată din obișnuințe și tiparele cunoscute.
- Participă la conferințe cu și despre oameni care și-au descoperit pasiunile și poate le-au transformat într-o afacere.
- Citește biografii despre persoane cunoscute pe care le admiri (sportivi, antreprenori, artiști din diferite domenii) unde poți găsi răspunsuri și inspirație.
- …, iar aici las loc liber pentru tine și alte metode de a-ți găsi pasiunea.
Concluzie: timpul și alegerea fac diferența
Timpul e de partea ta atunci când ți-l faci prieten și îl investești în moduri creative și dătătoare de energie. E doar o chestiune de alegere.
Iar dacă alegerea ta implică o conversație clarificatoare în sensul descoperirii pasiunilor și talentelor personale, îmi poți scrie pe canalul meu de LinkedIn.

Andreea Dana Alionte crede în puterea transformatoare a coaching-ului, promovând autenticitatea, descoperirea de sine și dezvoltarea continuă ca elemente cheie în procesul de coaching. Cu peste 11 ani de practică și peste 3.000 ore de coaching individual și de grup, Andreea Dana Alionte activează cu pasiune în dezvoltarea leadership-ului, a potențialului uman și a mentalității orientate spre succes și echilibru. A colaborat cu profesioniști din mediul corporatist, antreprenori, manageri și echipe aflate în proces de transformare, sprijinindu-i în depășirea blocajelor și atingerea obiectivelor. Este cunoscută pentru sesiunile de coaching personalizat adaptate atât nevoilor individuale, cât și a celor de echipă, fiind implicată activ în susținerea antreprenorilor și liderilor din medii organizaționale diverse (financiar, IT, electric, sănătate). Pe lângă coaching, oferă consultanță, consiliere vocațională și training, facilitând atât îmbunătățirea relațiilor și performanțelor la locul ce muncă cât și dezvoltarea personală și profesională a clienților săi. De asemenea, a avut prezentări la conferințe și a creat și susținut ateliere dedicate dezvoltării personale și antreprenoriale. Arii de expertiză: Coaching individual pentru adulți și adolescenți Leadership & executive coaching pentru manageri și antreprenori Team coaching pentru echipe Consiliere vocațională în carieră și reconversie profesională Ateliere de dezvoltare personală și profesională Abordare: Metodele Andreei combină instrumente validate de coaching, consiliere vocațională și training interactiv, accentuând descoperirea resurselor interioare, schimbarea de perspectivă și crearea unor planuri concrete de acțiune. O preocupă autenticitatea, empatia și facilitarea unui spațiu sigur pentru explorare și creștere. Pe baza metodologiilor învățate , folosește tehnici personalizate și creative pentru a stimula progresul clienților și a facilita dobândirea clarității în atingerea obiectivelor. Activitate și implicare: Andreea este speaker la conferințe, organizează workshop-uri dedicate leadership-ului, mindset-ului și transformării personale, și susține comunități de practică pentru coachi, manageri și antreprenori la început de drum. Misiune: Sa sprijine oamenii curajoși să devină lideri mai conștienți, să-și descopere sensul autentic și să-și creeze o viață profesională și personală în acord cu valorile lor. Motto: Dacă te afli în căutarea unui partener de drum care să te susțină să-ți atingi potențialul, Andreea te invită să pornești în această aventură a transformării, oferind ghidare cu deschidere, căldură și profesionalism la fiecare pas.