Interviu cu dr. Emanuel J. Ezekiel
Când vorbim despre o viață lungă și sănătoasă, ne gândim mai ales la alimentație, mișcare și somn. Ne preocupă ce punem în farfurie, câți pași facem și dacă ne odihnim suficient. Mai rar ne întrebăm cât timp petrecem cu prietenii sau când am avut ultima conversație care ne-a făcut să privim altfel un lucru. Tocmai atenția insuficientă acordată relațiilor sociale și activităților care ne țin mintea activă l-a determinat pe dr. Ezekiel J. Emanuel să scrie cartea Mănâncă-ți înghețata! Șase reguli simple pentru o viață lungă și sănătoasă, apărută la Editura Trei.
Medic oncolog, doctor în filosofie politică și specialist în bioetică și politici de sănătate, dr. Ezekiel J. Emanuel aduce în discuție dificultatea de a alege ce ne este cu adevărat util din volumul uriaș de recomandări despre sănătate. Pentru cineva deja copleșit de informații, încercarea de a schimba totul deodată poate deveni încă o sursă de frustrare. Autorul propune să începem cu un singur comportament, adaptat vieții noastre. Iar exemplul său este cât se poate de familiar: o cină cu prietenii, cu mâncare bună și conversații care ne stimulează, urmată de o plimbare.
În interviul de mai jos, vorbește despre cercetările care l-au surprins și despre obiceiurile pe care și le-a schimbat în timp ce scria cartea. Explică de ce consideră că subestimăm relațiile sociale, inclusiv în felul în care ne organizăm orașele și locurile de muncă, și discută despre responsabilitatea sistemelor de sănătate de a acorda mai multă atenție prevenției. Conversația ajunge și la umor, prezent firesc în paginile cărții și, pentru autor, strâns legat de prietenie: poveștile amuzante și râsul împărtășit sunt parte din ceea ce ne apropie și ne ajută să facem față vieții.

1. Ce ați descoperit în timp ce scriați cartea „Mănâncă-ți înghețata”, ceva care a fost nou sau surprinzător chiar și pentru dumneavoastră? Au existat cercetări care v-au pus sub semnul întrebării convingerile despre sănătate sau longevitate?
Aș evidenția patru „descoperiri”:
1) Știam că relațiile sociale sunt importante, dar nu-mi dădusem seama cât de importante sunt și cât de mult a fost studiat subiectul. Lipsa prietenilor apropiați și a întâlnirilor cu oamenii este echivalentul fumatului a cincisprezece țigări pe zi, ca impact negativ asupra sănătății.
2) Am aflat și multe lucruri care m-au convins să mănânc mai multe fructe cu coajă lemnoasă: sunt un super-aliment. Excelentă sursă de proteine. Excelentă sursă de grăsimi, excelentă sursă de fibre.
3) De asemenea, patru vaccinuri reduc riscul de demență: vaccinul împotriva zonei zoster, vaccinul pneumococic, vaccinul antigripal și vaccinul împotriva difteriei/tetanosului/pertussisului. Ar fi bine să dați fuga să le primiți cât mai curând.
4) Eram informat despre importanța diferitelor forme de mișcare: exerciții aerobice pentru creșterea ritmului cardiac, antrenamentul de forță pentru menținerea masei musculare și yoga pentru flexibilitate și echilibru. Dar există un prag superior al impactului pozitiv pe care îl are mișcarea asupra sănătății și nu este suficient apreciat. Dincolo de circa patru-cinci ore pe săptămână, avantajele nu sporesc… dar crește riscul de rănire prin mișcări repetitive sau accidente. Deci să faci sport zece ore pe săptămână este o greșeală.
2. Cartea sintetizează un volum vast de cercetări, adesea complexe, în șase reguli simple. Care dintre aceste reguli a fost cel mai greu de formulat fără a simplifica excesiv datele științifice?
Nu a fost vorba atât de simplificarea exagerată a datelor științifice, cât de faptul că erau atâtea de discutat și distilat, încât a fost greu să le includ, dar să mă asigur că lectura rămâne captivantă. Prin urmare, a trebuit să elimin unele nuanțe pe alocuri. De exemplu, impactul implicării sociale asupra corpului. Interacțiunea socială nu e importantă doar psihologic, ci și fizic. Explicațiile acestui fapt (impactul asupra oxitocinei, dopaminei, cortizolului, genelor legate de inflamație și sistemului imunitar) sunt complexe și dificile.
3. Pentru cineva care se simte copleșit de volumul de informații și nu poate schimba totul deodată, cu care dintre aceste reguli ați recomanda să înceapă și de ce? Să spunem că scopul ar fi să obțină și o primă mică reușită în schimbarea unui obicei…😊
După cum spun și în carte, nimeni nu trebuie să încerce să schimbe totul dintr-odată… ar fi o rețetă pentru eșec. E bine ca oamenii să se concentreze pe câte un comportament odată, pe rând, să se îndrepte în direcția corectă, apoi să-l încerce pe următorul. Probabil cea mai eficientă în materie de efort și timp este organizarea unei adunări de prieteni acasă. Ai parte de mâncare bună, sănătoasă, de socializare cu oamenii, de discuții de calitate care îți stimulează creierul. Apoi, dacă ieși și la o plimbare după cină, ai parte de o mulțime de comportamente benefice pentru sănătate într-un singur eveniment.
4. Există vreo practică populară de wellness care necesită mult mai mult timp, bani sau disciplină decât justifică dovezile științifice, dar în care oamenii continuă să investească și la care le este foarte greu să renunțe în favoarea unei alternative mai eficiente?
Categoric nu cred că este nevoie să îți faci abonament la sală ca să faci mișcare: poți să alergi sau să mergi cu bicicleta pentru exercițiul aerobic, să ai niște greutăți acasă ori să faci flotări și să practici yoga acasă. Nu e nevoie să cheltuiești. Nu ai nevoie de vestă cu greutăți sau echipamente speciale.
Pentru majoritatea oamenilor, cheltuiala pe suplimente alimentare și vitamine nu este necesară.

5. Agilitatea mentală și relațiile sociale primesc mai puțină atenție decât alimentația, mișcarea sau somnul, deși sunt esențiale pentru o viață lungă și sănătoasă. De ce credeți că se întâmplă acest lucru și ce pierdem din vedere atunci când le acordăm un rol secundar?
Importanța relațiilor sociale și a angajamentului mintal este MOTIVUL PENTRU CARE AM SCRIS CARTEA. Ele sunt cele mai importante lucruri pe care le putem face. Cred că întreaga societate, inclusiv doctorii și asistenții medicali, subestimează importanța relațiilor sociale și a angajamentului mintal. Nici mass-media nu pune accent pe implicarea socială. Mai cred că telefoanele mobile sunt o parte din motivul pentru care nu se pune accentul pe implicarea socială, sau nu se aplică ceea ce știm. Mulți și-au pierdut aptitudinile de interacțiune cu ceilalți. Mai mult, nu proiectăm orașe, birouri, locuri de muncă și alte activități care să încurajeze angajamentul social.
6. Alegerile sănătoase sunt influențate și de venituri, programul de lucru, educație, mediul în care trăim și accesul la servicii medicale. Câtă responsabilitate este rezonabil să îi atribuim individului și ce responsabilitate le revine guvernelor și sistemelor de sănătate?
Comportamentele individuale chiar contează. Dar aveți dreptate, hrana sănătoasă costă mai mult. Ca să faci mișcare îți trebuie timp. Totuși, noi deținem controlul asupra propriilor alegeri. Cu toate acestea, statul joacă, ce-i drept, un rol important în ce privește facilitarea accesului la alimente sănătoase, crescând taxele pentru băuturi răcoritoare artificiale, alimente ultra-procesate și fast-food nesănătos și asigurându-se că există mâncare sănătoasă în școli, că se impun accize mari pe țigări și alcool și că există benzi pentru biciclete și oamenilor le este ușor să facă mișcare în aer liber.
De asemenea, sistemul de sănătate ignoră starea generală de bine și prevenția. Se concentrează pe tratarea bolilor, nu pe prevenirea lor. Mai mult, numeroși doctori și asistenți nu cunosc prea bine cele mai importante comportamente care favorizează starea de bine: nu li se predă asta la facultatea de medicină sau școala sanitară. Trebuie să readucem în sistemele de sănătate încurajarea oamenilor către comportamente benefice pentru starea de bine.
7. Cele șase reguli se aplică în aceeași măsură indiferent de vârstă, cultură și situație economică sau cititorii ar trebui să le adapteze la realitățile propriei vieți?
Cele șase comportamente sunt relevante pentru oricine, indiferent de vârstă, sex sau situație economică. Dar trebuie și adaptate. Poate unii mănâncă sănătos, dar nu fac suficientă mișcare, sau fac mișcare, dar nu au prieteni și rude apropiate. Deci comportamentul pe care se concentrează și căruia îi dau prioritate va depinde de realitățile din viețile lor.
8. Cartea dumneavoastră oferă numeroase perspective și face accesibile publicului larg informații științifice complexe, fiind totodată scrisă cu spirit și umor. Cât de important a fost umorul în conturarea vocii cărții?
Vă mulțumesc. Nu am avut intenția să scriu o carte amuzantă. Mă bucur că v-a distrat. Dar a venit de la sine în timp ce scriam. Am compus cartea repede: prima versiune a fost gata în vreo trei săptămâni. Umorul a apărut pur și simplu – nu a fost intenționat.
9. Dincolo de rolul său în scrierea cărții, cum poate contribui umorul la o viață mai lungă și mai sănătoasă?
Umorul este important pentru o viață lungă și sănătoasă, deoarece face parte din relațiile sociale de calitate. Este esențial pentru prietenie să împărtășim momente distractive și povești amuzante. Umorul este unul dintre lucrurile care ajută oamenii să facă față vieții. Îmi place mult să mă uit la comedii, pe ecran sau la teatru, pentru că râsul reduce stresul și unește oamenii.
Credit foto: Scott H. Spitzer





