Now Reading
Copilul nevăzut – când iubirea nu ajunge la fel

Copilul nevăzut – când iubirea nu ajunge la fel

Psiholog Elena Neagu
Copilul nevăzut – când iubirea nu ajunge la fel

Descoperă povestea copilului nevăzut și felul în care lipsa recunoașterii emoționale din copilărie ne influențează viața de adult și relațiile.

Într-o dimineață, în metrou, am observat o mamă cu două fete. Una, subțire și lipită de ea, avea un fular tricotat pe umeri. Cealaltă, mai plinuță, stătea alături.

La un moment dat, fetița mai plinuță întreabă ceva. Mama îi răspunde brusc, cu un ton tăios. Contrastul dintre voce și chipul ei blând era izbitor. Imediat după aceea, mama aranjează cu grijă fularul celeilalte fete și îi zâmbește. Două atitudini total diferite, la câteva secunde distanță.

Pe chipul fetei apostrofate se adună lacrimi ținute în spatele ochilor înroșiți, mandibula se încordează. Un gest mic, dar plin de sens. Astfel de momente pot rămâne mult timp înăuntrul unui copil, chiar și atunci când par uitate.

Cum se naște copilul nevăzut

Pentru un copil, experiența nedreptății repetate este profund tulburătoare. În gestalt-terapie vorbim despre experiențe neîncheiate: trăiri care nu au putut fi exprimate la timpul lor, pentru că dependența de părinte era totală. Copilul are nevoie de iubire și protecție, iar reacția firească la nedreptate – furie, tristețe, dorința de a fi auzit – este adesea blocată.

Când copilul nevăzut devine adult

Mai târziu, ca adult, această rană inițială se poate reactiva în momente în care cineva ridică vocea, respinge, minimizează sau preferă pe altcineva. Emoția de acum devine ecoul celei de atunci, iar intensitatea reacției prezente este intensitatea rănirii trecute. Lumea poate părea nedreaptă, oamenii, de neînțeles iar relațiile, greu de gestionat.

Cum vindecăm rana copilului nevăzut

Gestalt-terapia oferă un alt mod de a aborda aceste experiențe. Nu doar povestim trecutul, ci dăm spațiu trăirii de acum, în corp și în relație. Uneori folosesc tehnica scaunului gol, pentru a-i oferi copilului interior voce. Alteori lucrăm cu figurine sau cu tabla sistemică Poarta, pentru a vizualiza dinamica familială. Iar uneori, simpla observare conștientă a emoției în corp devine începutul eliberării.

Când ceea ce a fost blocat poate fi exprimat în siguranță, apare un spațiu nou în interior. Adultul învață să pună limite, să se apere și să-și formuleze nevoile fără teamă și fără explozie. Trecutul nu se schimbă, dar felul în care trecutul trăiește în noi se poate schimba.

Un pas către tine

Dacă recunoști în tine ecoul acestor momente – o rană de nedreptate, o încordare veche care se reactivează în prezent – poate fi semnul unui proces interior care așteaptă să fie ascultat. În spațiul terapeutic, putem explora împreună, în ritmul tău, cu grijă și respect.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top