Now Reading
Deficitul de Yin: de ce apar insomnia și agitația interioară

Deficitul de Yin: de ce apar insomnia și agitația interioară

Aureliana Corcodel Acupunctura Emotionala 1
Deficitul de Yin: de ce apar insomnia și agitația interioară

Deficitul de Yin este un dezechilibru energetic descris în medicina chineză și apare frecvent la persoanele care se simt obosite, dar nu reușesc să se odihnească. Seara apare agitația mentală, somnul devine superficial, iar dimineața senzația este că organismul nu s-a refăcut complet. În medicina chineză, aceste stări pot indica o scădere a energiei Yin – energia care răcorește, hidratează și calmează corpul și mintea.

Ce este deficitul de Yin în medicina chineză

Doamne, domnișoare afirmă din ce în ce mai mult că sunt obosite, dar în același timp nu reușesc să se odihnească cu adevărat. Seara apare agitația mentală, somnul este superficial, iar dimineața senzația este că organismul nu s-a refăcut complet și se mai trezesc și noaptea.

Uneori apar și alte semne: uscăciune în corp, gât, gură uscate, căldură internă, bufeuri sau o neliniște greu de explicat. În medicina chineză, aceste stări sunt adesea asociate cu Deficitul de Yin – adică o scădere a energiei răcoritoare, hidratante și calmante a corpului.

Yin-ul are rolul de a răci, hidrata și umezi organismul. Dacă Yin-ul este suficient, corpul și mintea pot intra ușor în stare de relaxare și odihnă. Când Yin-ul este scăzut, apare senzația că organismul este „prea activ pe interior”, chiar și atunci când în exterior pare calm.

20 de simptome care pot indica Deficitul de Yin

Dacă te regăsești în multe dintre semnele de mai jos, este posibil ca energia Yin a corpului tău să fie scăzută:

  • senzație de căldură internă, mai ales seara
  • palme și tălpi fierbinți
  • gură sau gât uscat, mai ales noaptea
  • sete în timpul nopții
  • transpirații nocturne
  • somn neliniștit sau vise intense
  • insomnie sau treziri frecvente noaptea
  • ochi uscați sau iritați
  • senzație constantă de agitație interioară
  • uscăciune a pielii sau mucoaselor
  • roșeață în obraji seara
  • țiuit în urechi sau amețeli
  • anxietate; bufeuri
  • atacuri de panică sau presiune în piept
  • dificultatea de a te relaxa
  • senzația că ești suprastimulată mental
  • te simți obosită dar tensionată în același timp
  • menstruații scurte sau reduse
  • iritabilitate și nerăbdare
  • stil de viață cu multe nopți pierdute și muncă sub presiune

Un lucru important este că aceste simptome nu sunt întâmplătoare. În medicina chineză ele indică faptul că organismul a consumat prea mult din resursele sale de refacere și hidratare, umezire și hrănire.

De aceea, uneori apare combinația paradoxală: oboseală profundă, dar în același timp agitație mentală.

De ce apare Deficitul de Yin

Acest tip de dezechilibru este tot mai frecvent în stilul de viață actual care este caracterizat mai degrabă de repede, agitație, stres, fără contact cu natura și fără mișcare.

Printre factorii care pot consuma Yin-ul se numără:

  • lipsa somnului
  • statul târziu pe ecrane, culcatul mai târziu de 23:00 constant
  • stresul prelungit profesional și emoțional
  • ritmul de viață foarte alert
  • suprasolicitarea mentală și emotională
  • consumul excesiv de stimulente (cafea, alcool)

În timp, corpul începe să piardă resursele care îl calmează și îl răcoresc.

În medicina chineză se spune că Yin-ul este ca lichidul de răcire al unui motor: dacă devine insuficient, motorul începe să se supraîncălzească și apar agitația, insomnia sau iritabilitatea.

De ce este important să îți cunoști dezechilibrul principal

Deficitul de Yin este doar unul dintre cele opt tipuri de dezechilibre constituționale descrise în medicina chineză.

Fiecare persoană are un tipar energetic dominant, iar acesta explică de ce anumite simptome apar mai des sau revin periodic.

Pentru a face această identificare mai ușoară, am creat o resursă gratuită în care găsești:

  • cele 8 dezechilibre constituționale din medicina chineză
  • lista completă de simptome pentru fiecare
  • explicații simple despre cauza lor energetică
  • recomandări de dietă, stil de viață și presopunctură

Poți descărca gratuit ghidul Află-ți dezechilibrul principal în medicina chineză de pe site-ul meu.

Afla-ti dezechilibrul principal in medicina chineza!

Dacă simți că simptomele tale sunt mai vechi sau îți afectează calitatea vieții, mă poți contacta pentru consultații online sau ședințe de acupunctură în București, în care analizăm exact tiparul tău energetic.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top