Diana Palotaș: Când înveți să-ți asculți creierul, începi să-ți înțelegi viața

Într-o lume în care avem acces la tot mai multă informație despre sănătate, paradoxul rămâne același: știm, dar nu reușim întotdeauna să aplicăm. Între știință, tehnologie și viața reală există încă un spațiu în care confuzia, oboseala și blocajele interioare își fac loc în tăcere.

Diana Palotaș vine cu o perspectivă care apropie aceste lumi: una în care sănătatea creierului devine vizibilă, măsurabilă și, mai ales, înțeleasă. Prin Brain Event și prin practica sa, ea vorbește despre un lucru esențial, dar adesea ignorat: faptul că schimbarea nu ține doar de voință, ci de modul în care creierul nostru a învățat să funcționeze.

În acest interviu, explorăm împreună cum tehnologia poate aduce claritate într-un spațiu încă marcat de stigmat, de ce nu reușim să aplicăm ceea ce știm și cum arată, dincolo de trenduri, un wellbeing autentic. Este o conversație despre echilibru, responsabilitate și despre întoarcerea la lucrurile simple care ne susțin cu adevărat: somnul, sensul și relația cu noi înșine.

Pentru că, uneori, cea mai importantă schimbare începe în momentul în care alegi să te oprești și să asculți.

Psychologies: Brain Event vorbește despre sănătatea creierului într-un mod accesibil, dar și foarte ancorat în știință. Ce nevoie reală ai simțit că există în piață atunci când ai decis să construiești acest eveniment? 

Diana Palotaș: Cred că avem cu toții nevoie nu doar să știm, ci să și aplicăm ceea ce știm. Până la urmă, degeaba știi tot ce e posibil de știut despre obezitate, de exemplu, dacă nu ai la îndemână metode simple și eficiente de a face o schimbare. Brain Event aduce împreună mari voci din știința de ultimă oră, dar și aplicații accesibile și eficiente pentru a face ca știința să ne asigure o viață mai bună. Schimbarea presupune un efort foarte mare și suntem pregătiți să însoțim oamenii în efortul lor cu tehnologie, inovație, dar mai ales cu înțelegere, profesionalism și empatie.

În clinicile Neuros promovăm aducerea științei avansate din laboratoarele de cercetare în viața fiecăruia dintre noi. Pentru participanți vom lansa o carte, vor putea folosi în premieră un soft de longevitate. De asemenea, fiecare va avea acces gratuit la o scanare a creierului, analizată cu AI și interpretată de specialiștii clinicilor Neuros.

În jurul sănătății mintale există încă multă confuzie, teamă și uneori stigmat. Cum poate tehnologia să aducă mai multă claritate într-un spațiu atât de sensibil precum psihologia și psihiatria?

D.P.: Suntem obișnuiți cultural să considerăm mintea umană ca fiind un fel de spațiu mai degrabă secret, necunoscut și nu rareori plin de surprize de toate felurile. Sunt abia câteva sute de ani de când oamenii considerau că bolile sau dezechilibrele mentale sunt rezultatul unor blesteme sau efectul posedării. Poate de acolo pornește și o anume sfială, poate chiar rușine, care marchează vorbitul despre asta.

Ni se pare încă că putem spune cu voce tare că suntem răciți sau că avem o boală de inimă, dar ținem în mare secret eventuale probleme ale funcționării mentale. Într-un fel, e explicabil să fie așa, pentru că astfel de „tulburări mentale” tind să ne afecteze în mod serios comportamentul, stilul de viață, interacțiunea cu ceilalți. Observăm mai ușor că cineva are o posibilă problemă de funcționare mentală decât băgăm de seamă că ar putea avea hipertensiune sau gastrită. Și când observăm sau când doar auzim de „tulburare mentală”, ne gândim imediat la „spitalul de nebuni” și la persoane potențial iresponsabile și de ocolit.

Însă sunt multe alte situații pe care, de multe ori, din păcate, nici măcar nu le punem în legătură cu „mintea”, cu funcționarea creierului, cu sănătatea. De exemplu, prea multă lume consideră încă că un copil care nu stă o clipă locului e needucat sau neascultător și obraznic. Bietul copil însă s-ar putea confrunta cu ceea ce numim „deficit de atenție” sau „hiperactivitate”. Lipsa de astâmpăr nu vine din lipsa de educație sau neascultare. Vine dintr-o funcționare dezechilibrată a creierului, dintr-un dezechilibru fiziologic, care, bine și la timp identificat, ne dă șansa să intervenim concret și, de multe ori, să contribuim la reechilibrarea completă sau măcar la îmbunătățiri considerabile.

Ceea ce ne-a permis să înțelegem profund și științific neastâmpărul de neoprit al unui copil este tocmai tehnologia. Dezvoltarea puternică a unor echipamente performante de măsurare a activității creierului ne permite să înțelegem cauzele profunde, aflate dincolo de comportamentul observabil.

Un copil cu deficit de atenție poate să se piardă pe drum. Nu o dată am avut ocazia să scanez copii a căror vârstă biologică a creierului era cu 3-4 ani peste vârsta lui reală. Însă, din cauza neatenției și neastâmpărului, rezultatele școlare erau foarte proaste. Un copil a întrebat-o pe mama lui: „Deci sunt prost sau deștept?”, pentru că la școală i se spusese că este prost. Insuccesele școlare îi întăriseră această idee și își pierduse efectiv interesul pentru a învăța.

La scanare am observat o activitate electrică deosebit de rapidă. Aceasta îi crea nevoia de a se mișca încontinuu și nu se putea concentra. Specific copiilor cu ADHD este însă o activitate prea scăzută în zona prefrontală. Acestor copii li se recomandă un stimulant, iar rezultatele sunt foarte bune. Însă același simptom poate fi dat de o funcționare diferită a creierului. Pentru copilul cu activitate electrică prea intensă, stimulantul ar putea să îi dea și mai multă agitație sau agresivitate. Și uite cum tehnologia ne ajută să fim mult mai eficienți în recomandarea personalizată a unui remediu eficient, care poate face diferența dintre un copil de succes sau un geniu pierdut.

Tehnologia, știința sunt cele care ne permit, în primul rând, să măsurăm neinvaziv activitatea creierului uman și să înțelegem atât funcționarea normală, cât și eventualele dezechilibre și boli. Tehnologia nu înlocuiește nici psihologul, nici psihiatrul. Dar, cu siguranță, le oferă posibilitatea de a avea mai multe măsurători funcționale exacte, într-un timp mult mai scurt, vor face mai puține greșeli de interpretare și vor avea mai multe posibilități de intervenție.

Spui adesea că, de multe ori, oamenii știu ce au de făcut pentru a le fi bine, dar nu reușesc să aplice. Ce ai observat, în practica ta, că se află cel mai des în spatele acestor blocaje?

D.P.: Creierul fiecăruia dintre noi învață un anume răspuns la stimuli sau situații care se repetă. Repetarea frecventă întărește foarte mult această învățare. Daniel Kahneman, cel care a luat premiul Nobel în 2002 pentru revoluția pe care a adus-o în ceea ce privește decizia umană, ar spune că, pentru astfel de situații, creierul folosește sistemul 1 de funcționare, care e automat. Un set întreg de legături neuronale se stabilesc și se intensifică cu această ocazie. E ca și cum în creier s-ar forma adevărate autostrăzi neuronale pentru acest tip de răspunsuri. Reacțiile instinctive și modul automat în care creierul nostru procesează o situație se află, de obicei, în spatele acestui blocaj. Nu e vorba despre voință sau de hotărâre, e vorba mai degrabă de modul în care creierul a învățat să reacționeze în timp. Aici tehnologia are un rol aproape „magic” și ne ajută mult să reconstruim aceste trasee și să ajutăm la formarea unui nou răspuns, mai adecvat și mai bun pentru o viață sănătoasă.

Fiecare experiență prin care trecem lasă niște amprente, creează legături neuronale, numite sinapse. Din păcate, experiențele negative creează legături mult mai puternice decât cele pozitive. De ce? Ca să ținem minte ce s-a întâmplat, să nu se mai repete. De exemplu, dacă am mâncat o ciupercă de la care mi-a fost rău, data viitoare, la vederea sau mirosul ciupercii respective, se activează dezgustul care mă împiedică să mai mănânc. Din punct de vedere evolutiv, această caracteristică ne ajută să supraviețuim, să împiedicăm pericolele să se repete.

Pentru a crea o legătură neuronală la fel de puternică în creier precum un eveniment negativ, este nevoie de ani de zile de repetări constante și perseverente ale unui obicei pentru a bătători și întări cărarea. În momentul în care trecem printr-un eveniment șocant, în creier se eliberează instant epinefrină (neurotransmițătorul atenției) și acetilcolină (neurotransmițătorul memoriei). Acestea impregnează adânc în memorie experiența și creează o legătură neuronală aproape indestructibilă. Modul în care ai reacționat la un șoc, la un eveniment negativ sau la o traumă poate rămâne blocat în creier.

În fața unui eveniment negativ, avem trei moduri de reacție: luptă, fugi sau îngheață. Știi cum rămâne iepurele în fața farurilor unei mașini. Aceste moduri de reacție sunt inconștiente. Sunt mecanisme de apărare. Creierul intră pe anumite frecvențe, iar, în urma unei traume, poate rămâne blocat pe acele frecvențe.

De exemplu, o persoană care a reacționat prin luptă poate rămâne blocată pe modul de alertă, pe frecvențe rapide ale creierului, de tip beta sau gamma. Acel om nu se mai poate opri. Nu se mai poate relaxa. Ritmul rapid din creier îi spune să se miște, să acționeze, să facă ceva, să nu stea locului. După o perioadă, creierul uită să funcționeze pe frecvențe lente de relaxare. În mod intenționat, acel om nu mai poate să se relaxeze. Creierul uită să bată pe ritmuri mai lente, cum sunt alpha sau theta.

În timp, acest mod de reacție este întărit de alte situații. Un creier alert te face să acționezi mereu. Acțiunile duc adesea la succes. Iar succesul întărește starea de alertă. Astfel, regula de succes pentru acea persoană devine starea de alertă permanentă. Această stare a ajutat-o ani de zile să supraviețuiască. Tiparul s-a întărit în creier.

„Problema este că omul nu este făcut să trăiască permanent în alertă. La un moment dat, resursele se epuizează. Pot apărea probleme neurodegenerative, cum ar fi Parkinson sau demența. De multe ori, această stare de alertă este însoțită de insomnie, anxietate, incapacitatea de a se relaxa, intoleranță la nonperformanță, perfecționism, idei fixe și alte simptome dezadaptative.” (citat din carte)

Brainmapping-ul promite o formă de obiectivare a unor suferințe care, pentru mulți, rămân greu de explicat în cuvinte. Ce schimbă în parcursul unui om faptul că poate „vedea” mai clar ce se întâmplă în propriul creier?

D.P.: În primul rând, contribuie la explicarea în mod științific a multora dintre simptomele pe care o persoană le simte și uneori nu știe cu ce să le pună în legătură. Apoi, QEEG permite profesionistului să vadă unde sunt „blocajele”, „dezechilibrele” în funcționarea creierului și să recomande intervenții adecvate, făcute pe baza analizelor care implică inteligența artificială. Știința începe acolo unde putem măsura, înainte de măsurare vorbim mai degrabă de intuiție și uneori noroc. Dacă un profesionist vede rezultatele scanării, poate, de obicei, să spună ce simptome are persoana respectivă, înainte să o întrebe. Precizia și relevanța vin astăzi din folosirea inteligenței artificiale pentru analiza datelor și pentru stabilirea și realizarea unui protocol personalizat. Un protocol personalizat crește mult șansa unei intervenții țintite și foarte eficiente.

Uneori, simpla conștientizare poate să ducă la eliberare. Unele persoane, în momentul în care văd concret care este problema, reușesc să ia singure măsuri concrete. Mă gândesc acum la un domn care ajunsese la epuizare. Avea sindromul salvatorului. În momentul în care a conștientizat, a început să facă lucruri și pentru el, pentru a-și crește nivelul de energie. Doar atunci când ești tu bine îi poți ajuta și pe ceilalți. Iubește-ți aproapele cum te iubești pe tine însuți. Însă, dacă nu știi cum să te iubești pe tine, nu vei ști nici cum să îi iubești pe ceilalți.

EEG-ul există de aproape un secol, însă astăzi vorbim despre AI, biomarkeri și interpretări rapide. Cum se schimbă relația dintre specialist și pacient atunci când tehnologia devine mai precisă și mai accesibilă?

D.P.: Tehnologia este doar un instrument la îndemâna profesionistului, nu un înlocuitor. De bază rămâne relația directă, umană, care creează încredere și baza emoțională pentru schimbare. Putem vedea, de exemplu, ce s-a întâmplat în medicină când au apărut tehnologiile computerizate, precum CT scan sau RMN. Dacă avem o problemă, nu căutăm cel mai bun aparat RMN, nu-i citim descrierea tehnică și nu prea ne interesează cum funcționează. Căutăm, în schimb, cel mai bun medic, persoana care ne dă cea mai mare încredere că știe ce face și că ne va ajuta într-un moment greu. Se întâmplă la fel în ceea ce privește practicile de medicină alternativă și complementară. Vindecarea este întotdeauna o poveste despre oameni, despre încredere, despre suport și ajutor profesional. Cel care se bazează pe tehnologie va fi întotdeauna profesionistul. Persoana care are nevoie de suport se va baza întotdeauna pe un om în care își pune încrederea și speranța.

Unde vezi granița sănătoasă între entuziasmul pentru tehnologie și responsabilitatea clinică? Cu alte cuvinte, ce nu ar trebui niciodată să promitem oamenilor atunci când vorbim despre neurotehnologie?

D.P.: Poate tocmai datorită științei și tehnologiei, multe lucruri se petrec cu o viteză mult mai mare și cu un efort mult mai mic decât înainte. Am ajuns să ne placă scurtăturile, efortul mai mic, schimbarea pe care o face altul pentru noi. Unii caută, pentru orice, o pastilă magică, o injecție sau un aparat miraculos, care face ce e de făcut, fără efort și fără întârziere.

Cred că nicio tehnologie nu poate, cu adevărat, înlocui efortul personal, viața sănătoasă, legătura cu oamenii dragi. Apa, soarele, pământul, somnul, hrana potrivită, emoțiile pozitive sunt parte a naturii noastre umane și cred că nu pot fi înlocuite de tehnologie. Dar pot fi completate și făcute mai accesibile. Ceea ce facem cu efort, cu implicare, cu dorință reală de îmbunătățire va fi mult mai valoros și mult mai stabil decât scurtăturile. Nu ar trebui niciodată să promitem minuni și să creăm impresia că cineva ne poate asigura sănătatea mentală sau fizică fără efort personal și implicare serioasă.

Știința, tehnologia, mai nou inteligența artificială, au revoluționat atât medicina „clasică”, cât și practicile alternative și complementare. Însă ambele rămân, în esență, practici profesionale bazate pe relația vie, directă, dintre oameni. Miile de ani de medicină alternativă au arătat mereu asta, indiferent care a fost abordarea principală în ceea ce privește sănătatea sau vindecarea. Am fost și vom rămâne parte a naturii, parte a unei minuni globale numite viață.

Evenimentul aduce împreună nume importante din zona longevității, somnului și sănătății creierului. Care este firul roșu care le leagă și de ce ai simțit că această conversație trebuie purtată acum, în România?

D.P.: Longevitatea a devenit un domeniu cu dezvoltare explozivă în ultimii ani. Ne dorim să trăim mult și sănătoși. Să putem face, la 90 de ani, tot ceea ce facem astăzi la 40, așa cum spune David Sinclair. România este unul dintre centrele importante, atât de cercetare, cât mai ales de aplicare pentru longevitate. Mă gândesc, de exemplu, la revoluția făcută de Ana Aslan. Sau la faptul că o tehnologie revoluționară QEEG, precum ImedSync, este distribuită european de compania românească Neuros Europe. De la București, vrem să arătăm că știința revoluționară contează în viața de zi cu zi, pentru că oferă aplicații simple și accesibile, cu rezultate vizibile. De la București, din România, adică din unul dintre locurile în care conceptul de longevitate s-a născut și a evoluat.

Ai transformat evenimentul într-un pilon de promovare pentru practică, dar fără să pierzi componenta educațională. Cum construiești credibil un ecosistem în care conținutul, experiența și practica clinică se susțin reciproc?

D.P.: Noi îl construim în jurul a trei piloni de bază, care ne ghidează toate planurile și toate acțiunile: rezultate, profesioniști și tehnologie de top. Rezultatele sunt baza unei practici bune. Acestea sunt date de profesioniști cu formare și performanțe de top și, nu în ultimul rând, de tehnologie de ultimă oră folosită de către acești profesioniști de top. Educația este esențială, atât pentru clienții noștri, cât și pentru profesioniști. Cu toții avem nevoie să înțelegem ce putem face și, mai ales, ce nu putem face. Longevitatea NU este ceva ce poți cumpăra repede cu cardul, nici ceva care se obține într-o zi. Un întreg stil de viață determină cât de mult și, mai ales, cât de sănătos vom trăi. Odată înțeles acest adevăr simplu, înțelegem că „doctorul” de fiecare zi suntem noi înșine, prin ceea ce facem și prin ceea ce nu facem și ar trebui. Educația pentru sănătatea trupului, a minții și a sufletului este baza oricărei speranțe de viață lungă și sănătoasă.

La Brain Event există și componenta de lansare de carte. Ce loc ocupă cartea în acest univers dominat de tehnologie? Mai are lectura puterea de a produce transformare profundă într-o epocă a răspunsurilor instant?

D.P.: Cartea și tehnologia nu sunt în contradicție. E, de altfel, unul dintre adevărurile pe care le spunem de ori de câte ori avem ocazia. De aceea voi lansa atât o carte în format fizic, cât și un e-book. Din nou, arătăm că tehnologia face accesul mai ușor și, dacă este bine folosită, este un pas înainte. Cât despre puterea cititului și universul magic al cărții, poate că e la fel ca la mâncare: avem slow food și fast food. Cele două ne hrănesc în mod diferit și ne oferă perspective diferite de sănătate. E o alegere personală a fiecăruia, până la urmă. Pentru longevitate, pentru viață lungă și sănătoasă, avem nevoie de hrană adecvată atât pentru trup, cât și pentru minte și suflet. Eu cred că, până și la nivel de activitate cerebrală, ceea ce oferă și produce cititul este diferit de ceea ce oferă, de exemplu, ascultarea unui podcast sau vizionarea unui reel (pe care le putem, cumva, asemăna cu fast food-ul). Ele se pot completa, așa cum diferite feluri de hrană se completează. Uneori avem nevoie de ceva rapid și accesibil, alteori avem nevoie de ceva consistent și structurat. Cititul și cartea sunt unele dintre marile puteri de transformare pe care le avem la îndemână.

Cartea pe care o voi lansa permite contactul direct cu povești de viață adevărate, cu situații reale pe care le-am întâlnit în anii de practică. Poți să vezi că nu ești singur, dacă ai o problemă, că și alții au trecut pe acolo și, mai ales, poți să vezi că există soluții posibile și speranță.

Dacă ar fi să numești cele „10 superputeri” pe care omul le poate accesa atunci când începe să-și asculte corpul și creierul mai atent, care ar fi primele trei fără de care nu putem vorbi despre wellbeing autentic?

D.P.: Punctul de echilibru îl știm deja de mii de ani: mens sana in corpore sano. Pentru a asigura asta, mi-ar fi greu să fac acum o ierarhie a superputerilor noastre, pentru că toate, împreună, creează un rezultat sustenabil și o viață lungă și sănătoasă. În diferite situații sau momente ale vieții, au o pondere diferită. Dar lumina/ soarele, apa, respirația/ aerul, hrana adecvată pentru trup, minte și suflet, somnul, efortul fizic și mental, stilul de viață, optimismul și gândurile pozitive, contactul social sunt „cărămizi” care ne construiesc, ne definesc și ne mențin sănătoși și longevivi, în funcție de cât de bine construim cu ele.

Aș pune, totuși, somnul pe primul loc, tocmai de aceea am ales să aduc la conferință unul dintre cei mai apreciați experți în acest domeniu, dr. Matthew Walker.

Apoi, stabilirea unui sens/ scop, care te ajută să reduci stimulii inutili.

Totuși, uneori știm ce avem de făcut, vrem să facem și nu putem totuși. De ce? Așa cum am explicat mai devreme, mecanismele de apărare au creat moduri de reacție automate. Uneori, creierul rămâne blocat pe anumite frecvențe. Până când nu ieși de pe pilotul automat și dai un reset, nu poți face ceea ce știi că ai de făcut. Poți face cunoștință cu creierul tău și poți decoda mesajele cu ajutorul tehnologiei.

Dincolo de rolul profesional, cine este Diana Palotaș în viața de zi cu zi, atunci când nu construiește evenimente, nu explică tehnologii și nu ghidează oameni prin procese dificile?

Sunt o femeie activă. Iubesc viața, natura, copiii, animalele, muzica, dansul, sportul, mâncarea.

Iubesc să scriu, să citesc, să fac planuri, să am idei, să mă las purtată de val, să muncesc cu entuziasm.

Am sindromul salvatorului, dar și al impostorului. Oricâte cursuri aș face, am impresia că nu știu destul. Cât trăiesc, învăț. Și am tot învățat. Și am tot umblat în lung și lat, în lume, să fiu aproape de cei mai buni. Să învăț de la ei.

Învăț să ajut. Învăț să fiu de ajutor. Învăț să mă accept. Învăț să dau drumul controlului.

Am făcut mereu ce am crezut eu că e mai bine. Mi-am ascultat sufletul.

Nu sunt perfectă, deși mi-ar fi plăcut să fiu. Sunt o perfecționistă sub tratament neuromodulator.

Sunt o naivă și o idealistă.

Am ales să plec din confortul casei părintești la 18 ani pentru a-mi câștiga singură confortul.

Am ales să fiu o mamă prezentă și plină de iubire.

Am ales să plec de unde nu mă simțeam împlinită.

Am ales să fac doar ceea ce îmi place.

Am ales un stil de viață sănătos.

Am ales să ajut oamenii care au nevoie.

Am crezut că am ghinion, dar acum cred că sunt norocoasă.

Suntem suma alegerilor pe care le facem.

Am reușit tot ce mi-am propus. Am depășit multe dintre fricile mele. Și tocmai sunt pe calea de a-mi depăși una dintre cele mai mari frici ale mele: aceea de a vorbi în public. Cred că evenimentul va fi apogeul. Se spune că, dacă nu ai un țel care să îți producă o oarecare teamă, înseamnă că nu e destul de mare. Întotdeauna m-am lăsat purtată de val și pasiune.

Ce înseamnă pentru tine wellbeing-ul în forma lui matură, dincolo de trenduri, biohacking și promisiuni frumos ambalate?

D.P.: Înseamnă să te trezești dimineața și să te întrebi ce ți-ar plăcea să faci astăzi. Și să ai suficient timp să faci ce vrei. Să îți facă plăcere să faci sport, să te plimbi în natură, să muncești cu drag, să te încarci cu energie în timp ce muncești. Să ai câteva persoane cu care să râzi, să te simți înțeleasă și acasă.

Dacă, mai multe zile la rând, vezi că nu ai timp să faci ceea ce ți-ai dori sau nu ai suficientă energie, e timpul să te oprești. Viața e scurtă. Merită savurată.

Tu vorbești despre creier, corp și reglare. Cum îți asculți propriul corp? Care sunt semnalele pe care ai învățat, în timp, să nu le mai ignori?

D.P.: Totul este despre energie. Când simt că nu mai am energie, mă opresc. Prioritizez somnul, sportul, alimentația sănătoasă. Rareori am dureri. Nu am nicio boală cronică.

Orice simptom e un mesaj pe care corpul ți-l trimite. Un țiuit în urechi, o stare de greață, o durere de cap. Toate au o cauză. Prefer să previn. Însă, dacă am o migrenă, cu stări de vomă, încerc să îmi dau seama dacă e de la un exces alimentar pe care l-am făcut sau o lipsă de hidratare sau prea mult stres. Și iau măsuri. Starea de tensiune, de ceartă, poate să îți otrăvească corpul mai mult decât o masă nesănătoasă. Încerc să am un echilibru, să comunic asertiv, să îmi creez un mediu plăcut.

Kilogramele în plus sunt un semnal pe care corpul ți-l trimite. E o problemă psihică care te duce la un mâncat compulsiv, e o tulburare de metabolism, e o lipsă de rutină sănătoasă? Dimineața, când cobori din pat, ești amorțit, te dor picioarele? Fă mișcare.

Cred în prevenție și cred în ascultarea propriului corp. Altfel, tragi de tine până când corpul spune: nu!

Ce valori ți-au ghidat cel mai mult parcursul: în viață, în business și în felul în care ai ales să lucrezi cu oamenii?

D.P.: Autenticitatea, eficiența, empatia, gândirea nonjudecativă, lipsa comparației.

Am ales să îmi ascult intuiția, să fac ce cred eu că e mai bine, să nu mă intereseze de așa-zisa concurență. Fiecare are un loc sub soare și atrage ceea ce se potrivește cu vibrația lui din acea perioadă. Am ales să mă înconjor de angajați empatici, inteligenți, nonconflictuali. Am ales să le dau autonomie și să îi recompensez pe măsura eforturilor. Sunt foarte generoasă. Îmi place să am oameni motivați în jurul meu. Fac și multe cazuri pro bono.

Nu am început nicio acțiune gândindu-mă la bani, ci doar la nevoi și eficiență.

Există un ritual de viață simplu, personal, pe care îl consideri astăzi esențial pentru echilibrul tău mental și emoțional?

D.P.: Da. O zi bună se cunoaște de dimineață, iar mai multe dimineți bune, una după alta, îți vor determina sănătatea și viața din următorii ani.

Setarea mentală cu care îți începi ziua se face din pat, când ești încă între somn și veghe, când ești în unde theta, în subconștient. Cum îți vorbești, ce poveste îți spui îți determină realitatea în care vei trăi. De aceea e bine să te trezești cu intenție și gânduri bune, nu să iei telefonul în mână și să te lași purtat de gândurile altora.

Apoi să ieși afară, la lumină naturală, să faci minimum 10 minute exerciții de încălzire, dacă nu 30 de minute de sport în natură. Să bei apă, să te hidratezi și abia peste o oră să bei prima cafea.

Acest start rar îl ratez. De obicei, primele programări le încep la ora 11, tocmai pentru a avea timp să îmi fac rutina de dimineață. Apoi, seara este pentru socializare. Lucrez până la 6, cel târziu 7, ca să am timp pentru familie și prieteni.

La ora 9:30 pm îmi sună ceasul să mă pregătesc de culcare. La ora 10 încerc să fiu în pat, cu o carte, la lumina difuză a unei veioze. Este ciudat cum ne trezim la oră fixă, dar niciodată nu ne culcăm la oră fixă. Ceasul intern are nevoie de predictibilitate și rutină.

Cum arată, pentru tine, un stil de viață coerent cu ceea ce predici profesional? Unde se întâlnesc disciplina, plăcerea, energia și blândețea?

D.P.: Energia vine din rutină. Dacă vrei să fii blând cu tine și să ai parte de o sănătate care să îți susțină plăcerile, disciplina e cea care face orice obicei să fie rutină. Deși, paradoxal, o disciplină strictă la început înseamnă blândețe cu tine pe termen lung, când rutina sănătoasă intră pe pilotul automat și îți economisește energie.

Într-o lume care cere vizibilitate continuă, cum îți construiești brandul personal fără să te pierzi în imagine și fără să sacrifici adevărul personal?

D.P.: Aleg autenticitatea. Nu mă iau după reguli predefinite. Ceea ce cred, spun și transmit ceea ce fac în viața de zi cu zi.

Ce te recentrează cel mai repede atunci când simți că intri într-o perioadă de suprasolicitare sau de zgomot interior?

D.P.: Natura și sportul.

Care a fost un moment din viața ta în care ai simțit foarte clar că trebuie să schimbi direcția, ritmul sau felul în care te raportezi la tine?

D.P.: Când am divorțat și aveam credința profundă că sunt ghinionistă, mi-am dat seama că norocul mi-l pot face singură prin alegerile pe care le fac zi de zi.

Ce ai vrea să rămână, dincolo de evenimente, tehnologie și rezultate, ca amprentă personală a felului în care ai ales să lucrezi în lume?

D.P.: Multe persoane cărora am reușit, măcar pentru o perioadă, să le fac viața mai ușoară și mai bună. Prin practica din cabinet, prin mediul online, prin cărțile pe care le scriu și prin aplicația pe care o voi face extrem de utilă și accesibilă, cu recompense reale și implicare reală în viața utilizatorilor.

Ce mesaj ai pentru cititorii Psychologies care simt că au obosit să caute răspunsuri, dar încă speră că există o cale reală, profundă și inteligentă de a se întoarce la ei înșiși?

„Înțelepciunea mea de acum e asta:

Nu există o metodă garantată pentru toată lumea. Calea mea sau sfatul meu se poate să nu te ajute pe tine. Ce îmi este clar este că omul este un întreg. Nu poate fi luat pe bucăți. Nu poate fi extras din mediul lui, pus într-un mediu steril și supravegheat.

Corpul, mintea, emoțiile, gândurile, oamenii, partenerul de viață, mediul, mâncarea, apa, aerul, mișcarea, somnul, lumina naturală, percepția stresului, urmarea pasiunii, optimismul — toate determină ce ești, cum te simți și ce fel de viață duci.

Suntem suma alegerilor pe care le facem.

Persoanele care ne înconjoară.

Obiceiurile zilnice.

Gândurile cărora ne lăsăm pradă.

Ne scriu viitorul…

ASCULTĂ-ȚI CORPUL.

Emoțiile sunt barometrul, iar simptomele sunt mesajele corpului.”