Amânarea nu ne protejează, doar ne aglomerează
„Uite ce veste am primit… și nu știu dacă să mă îngrijorez sau nu.” Când îți spui o astfel de propoziție, ce face mintea ta? Cel mai probabil începe imediat să caute motive de îngrijorare. Funcționăm astfel pentru că mintea nu procesează negația așa cum ne-am imagina. Dacă îți spun acum: „Nu te gândi la o pisică verde”, ce apare instant în imaginația ta? Exact: o pisică verde. Mintea trebuie mai întâi să creeze imaginea pentru a o putea apoi „nega”.
De aceea, formulări precum „nu știu dacă să mă îngrijorez sau nu” creează adesea: o dublă îngrijorare. Dacă mă îngrijorez, mă consum. Dacă nu mă îngrijorez, încep să mă întreb dacă nu cumva ar trebui totuși să o fac. În loc să simplifice lucrurile, mintea adaugă un nou strat de dezordine mentală și viața devine complicată din cauza supraaglomerării gândurilor.
În cabinet observ frecvent acest mecanism. Oamenii spun: „Încerc să nu mă mai gândesc la asta.” Dar tocmai această luptă de a alunga gândul îl ține activ. Mintea revine la el, îl întoarce pe toate fețele, construiește scenarii, caută explicații și anticipează consecințe. Fără să ne dăm seama, energia noastră mentală începe să fie ocupată de lucruri care nici măcar nu s-au întâmplat încă. Așa începe aglomerația din minte:
- gânduri repetate
- decizii amânate
- conversații pe care le reluăm în minte
- scenarii care rulează la infinit
Viața nu devine aglomerată doar din cauza lucrurilor care ne sufocă la exterior (haine, obiecte, responsabilități, persoane etc.), ci și din cauza gândurilor pe care le purtăm cu noi. Când acestea se acumulează, perspectiva începe să se estompeze și devine mai greu să distingem ce merită cu adevărat atenția noastră.
Abonează-te la Psychologies și primește revista direct acasă — un ritual de lectură pentru minte și suflet.
