E suficient să nu suferim pentru a putea spune că suntem bine?

Despre psihologia fericirii, sens și cele cinci dimensiuni ale unei vieţi trăite bine

Uneori, privit din afară, pare că totul este în regulă. Ne îndeplinim responsabilităţile la birou, ne facem treaba acasă, avem grijă de noi și de cei dragi, de sănătate, de prietenii și relaţii. Ne cultivăm calmul, ne dozăm energia, ne construim forţa fizică. Ne menajăm pacea interioară. Pare că ne atingem obiectivele.

Poate că am depășit și o perioadă dificilă, iar viaţa și-a reluat ritmul. Nu mai stăm cu sufletul la gură, ne liniștim. Și totuși, se poate ca undeva, în interior, să persiste o întrebare: Dacă fac tot ce pot, cât de bine pot, de ce nu simt că îmi trăiesc viaţa cu adevărat?
Întrebarea aceasta ne invită să privim dincolo de absenţa suferinţei și să ne apropiem de un concept fundamental pentru sănătatea psihologică: starea de bine.
Instinctiv, când vorbim despre sănătatea mintală, ne concentrăm firesc asupra suferinţei: ce ne doare, ce ne stresează, ce ne dezechilibrează, ce simptome avem și cum le putem reduce? Este o perspectivă necesară. Dar sănătatea psihologică nu se epuizează aici. A nu suferi nu înseamnă automat a te simţi împlinit, a avea sens, a fi conectat cu ceilalţi sau a simţi că viaţa ta îţi aparţine.
Putem funcţiona fără să ne simţim vii. Putem fi eficienţi fără să fim împliniţi. Și asta nu ne etichetează automat drept depresivi. Putem îndeplini toate cerinţele unei vieţi considerate reușite și, în același timp, să pierdem contactul cu ceea ce ne face bine. Iar asta duce la o concluzie clară: Starea de bine nu este doar ceva ce ni se întâmplă. Este și ceva ce construim.

Dincolo de gândirea pozitivă

Studiez psihologia fericirii, dar nu prea am vorbit susţinut despre asta și intenţionez să produc aici o schimbare. Poate m-aţi mai auzit constatând că din zece subiecte de psihologie și sănătate mintală pe care pun mâna, doar unul este un subiect asociat cu psihologia pozitivă. Celelalte nouă, cum spuneam și mai sus, se concentrează pe o durere, pe un dezechilibru, pe ceva ce trebuie corectat, reparat și eliminat.
Psihologia pozitivă, asociată cu cercetările lui Martin Seligman, propune o schimbare importantă de perspectivă și mă bucur nespus că există o ramură știinţifică prin care pot să-mi susţin afirmaţia că bucuria e mai valoroasă uneori decât aurul. Pe lângă întrebarea „ce ne face să suferim?”, merită să ne întrebăm și „ce ne ajută să ne bucurăm?”. Această orientare nu presupune negarea durerii, minimalizarea problemelor sau obligaţia de a privi totul în roz.

Nu ne cere să fim recunoscători atunci când suntem furioși, să zâmbim când ne este greu ori să transformăm orice experienţă dureroasă într-o lecţie de viaţă. A cultiva bucuria vieţii nu înseamnă să acceptăm cu seninătate mizeriile altora, fără limite.
Dimpotrivă, presupune să recunoaștem întreaga complexitate a experienţei umane. Suferinţa există, iar uneori avem nevoie de sprijin specializat pentru a o traversa. Însă, dincolo de reducerea simptomelor, rămâne o altă întrebare: ce putem construi și aplica diferit pentru ca viaţa să devină din nou un spaţiu efervescent al implicării, al bunătăţii și generozităţii, al relaţiilor înfloritoare, al respectului și al sensului? Această distincţie este importantă mai ales atunci când, după o perioadă dificilă, descoperim că revenirea la funcţionarea obișnuită nu ne aduce automat și sentimentul de împlinire. Putem fi într-o etapă mai bună decât înainte și totuși să nu știm încotro vrem să mergem.

Cinci dimensiuni ale stării de bine

Modelul PERMA, dezvoltat de Martin Seligman, descrie cinci dimensiuni care contribuie la starea de bine: emoţiile pozitive, implicarea, relaţiile, sensul și realizările. Ele nu reprezintă o reţetă universală pentru fericire, ci un cadru prin care putem înţelege mai bine ce ne hrănește viaţa psihologică și unde avem nevoie de schimbare.

P – Emoţiile pozitive. Bucuria, recunoștinţa, interesul, liniștea sau speranţa susţin rezilienţa și ne pot ajuta să privim situaţiile din mai multe perspective. Nu înseamnă că trebuie să fim fericiţi permanent. O viaţă sănătoasă emoţional are loc pentru tristeţe, teamă, furie și dezamăgire. Miza nu este să eliminăm emoţiile dificile, ci să nu le lăsăm să ocupe singure întregul nostru univers interior.

E – Implicarea. Atunci când o activitate ne absoarbe, ne simţim prezenţi și conectaţi cu ceea ce facem. Experienţa de flow apare adesea când provocarea este potrivită competenţelor noastre. Dar a fi permanent ocupaţi nu înseamnă neapărat a fi implicaţi în propria viaţă; uneori, agitaţia ne ajută să evităm întâlnirea cu noi înșine.

R – Relaţiile. Avem nevoie de relaţii în care să ne simţim văzuţi, acceptaţi și în siguranţă. Nu numărul lor contează cel mai mult, ci calitatea conexiunilor, disponibilitatea de a fi vulnerabili și capacitatea de a pune limite sănătoase.

M – Sensul. Sensul ne oferă direcţie și ne ajută să înţelegem ce contează pentru noi. Îl putem găsi în familie, în muncă, în grija faţă de ceilalţi sau în alegerile care ne apropie de valorile noastre. Sensul nu elimină suferinţa, dar ne ajută să o integrăm în propria poveste.

A – Realizările. Progresul și atingerea obiectivelor ne consolidează încrederea în propriile resurse. Însă atunci când valoarea personală depinde exclusiv de performanţă, pauza poate deveni vinovăţie, iar eșecul, o ameninţare la adresa identităţii. Realizările ne susţin atunci când ne ajută să creștem, nu când devin singura măsură a valorii noastre.

Nu trebuie să avem totul. Avem nevoie de echilibru

Cele cinci dimensiuni se influenţează reciproc. Performanţa fără sens poate duce la epuizare, relaţiile fără limite ne pot consuma, iar obligaţia de a fi pozitivi poate invalida suferinţa. Starea de bine nu se construiește prin acumularea de experienţe plăcute sau de reușite, ci printr-o relaţie mai atentă cu noi înșine și cu viaţa noastră. Înseamnă să observăm ce ne hrănește, ce ne consumă și ce ne apropie de valorile noastre.
Nu există o formulă identică pentru toţi. Există însă posibilitatea de a ne evalua viaţa cu mai multă luciditate și compasiune.