Florentina Ion, CEO și fondator al editurii Didactica Publishing House (DPH): Educaţia autentică nu începe cu manuale, ci cu felul în care un adult ascultă un copil

Există oameni care vorbesc despre educaţie din cărţi, și oameni care o construiesc plecând de la propriile experienţe. Florentina Ion, CEO și fondator al editurii Didactica Publishing House (DPH) face parte din a doua categorie. Avocat, pedagog, antreprenor — și, mai presus de toate, un om care crede că fiecare copil merită să fie văzut, nu doar evaluat.

În peste 20 de ani, a construit una dintre cele mai importante edituri din România pornind de la convingerea că o carte pusă în mâinile potrivite, la momentul potrivit, poate schimba felul în care un copil simte, gândește și se raportează la lumea din jur. Într-un interviu despre performanţă, empatie și bucuria de a învăţa, Florentina Ion ne reamintește că educaţia autentică nu începe cu manuale sau metode — ci cu felul în care un adult devine ghidul unui copil în dezvoltarea sa emoţională și cognitivă.

Psychologies: Aţi construit DPH la intersecţia dintre avocatură, pedagogie și antreprenoriat — trei lumi foarte diferite. Ce v-a învăţat fiecare despre educaţia copilului?

Florentina Ion: Am construit editura DPH la intersecţia dintre avocatură, pedagogie și antreprenoriat tocmai pentru că fiecare dintre aceste lumi mi-a oferit o perspectivă unică asupra procesului de învăţare și a modului în care un copil se dezvoltă. Avocatura m-a învăţat rigoarea gândirii, importanţa argumentului și a logicii, responsabilitatea. Din această perspectivă, un copil învaţă atunci când simte că este ascultat, că are greutate și sens ceea ce spune.

Pedagogia m-a învăţat delicateţea și respectul pentru ritmul interior al fiecărui copil. Copiii nu învaţă „pentru a greși mai puţin”, ci pentru a înţelege lumea și a se recunoaște pe ei înșiși în raport cu ea. Antreprenoriatul m-a învăţat curajul de a începe ceva nou, de a testa și de a transforma obstacolele în soluţii. Copiii învaţă exact așa: prin descoperire și prin libertatea de a reconfigura drumul. Așa a prins viaţă DPH — un loc unde învăţarea nu este o obligaţie, ci mai degrabă o călătorie spre curiozitate și sens.

Există o diferenţă între un copil care știe multe și un copil care se simte bine în pielea lui… Unde se întâlnesc școala și familia?

F.I.: Un copil care știe multe are resurse valoroase pentru toată viaţa. Un copil care se simte bine în pielea lui are rădăcini puternice. Învăţarea autentică apare atunci când informaţia se așază pe un teren emoţional sigur. Când copilul se simte valorizat, ascultat, conectat cu sine și cu lumea din jur cunoașterea capătă sens. Esenţa DPH este aceea de a oferi copiilor bucuria de a descoperi lumea prin lectură, dar și de a pune bazele unei relaţii autentice între copil, profesor și lume. Rolul școlii este să cultive pasiunea pentru învăţare, să stimuleze capacitatea de a gândi critic și de a colabora constructiv. Rolul familiei este să ofere siguranţă, iubire și modele de viaţă coerente, să arate prin exemplu ce înseamnă încrederea, respectul, grija de sine și de ceilalţi. Copilul care se simte valorizat va fi întotdeauna mai deschis să experimenteze.

Aţi mărturisit că aţi ajuns la epuizare cronică în anii de construcţie ai DPH. Ce i-aţi spune azi unui copil de 10 ani despre performanţă?

F.I.: Aș spune că performanţa nu înseamnă niciodată să alergi cel mai repede, ci să știi de ce alergi. În anii în care am construit, am crezut că „reușita” stă în a face mereu mai mult, mai repede, mai bine – până când am înţeles că adevărata forţă vine din echilibru și din sens. I-aș spune că reușita nu se măsoară în lucruri bifate, ci în bucuria de a te ridica în fiecare zi și de a simţi că ceea ce faci contează. Că uneori a te opri, a respira și a asculta ce-ţi spune corpul tău și inima ta este cel mai curajos act de performanţă.

Cartea pentru copii a evoluat enorm în 20 de ani — ilustraţii, subiecte, format. Ce caută un copil de azi într-o carte faţă de ce căuta unul acum două decenii?

F.I.: Copilul de astăzi trăiește într-o lume accelerată, tehnologică, puternic vizuală, dar structura emoţională de bază a rămas aceeași. El caută sens, recunoaștere și siguranţă, așa cum o făcea și copilul de acum 20 de ani. Ceea ce s-a schimbat este mediul: copiii de azi primesc mult mai multe informaţii, însă au tot la fel de multă
nevoie de de iubire și sprijin. Ilustraţiile, formatele și subiectele noi sunt mijloace prin care putem ajunge la inimile lor, dar esenţa rămâne aceeași: copilul se atașează de lectură atunci când descoperă personaje în care se regăsește sau care oferă răspunsuri la diverse întrebări și nevoi pe care le are.

Mulţi părinţi simt că fac totul bine — activităţi, cărţi, conversaţii — și totuși copilul lor nu citește din plăcere. De ce?

F.I.: Mulţi părinţi trăiesc astăzi cu această neliniște firească. Firul se pierde, de obicei, nu din lipsa resurselor, ci din presiunea impusă. Uneori, dorinţa noastră de a face totul „corect” transformă lectura într-o sarcină, nu într-o bucurie. Copilul se conectează la emoţia celui care îi oferă
cartea: dacă simte așteptare, el reacţionează cu efort, dacă simte bucurie, răspunde cu entuziasm.

Dacă ar exista o singură schimbare pe care sistemul de educaţie din România ar putea să o facă, care ar fi aceea, din perspectiva dumneavoastră?

F.I.: Dacă ar fi să schimbăm un singur lucru… aș alege schimbarea felului în care copilul este privit. Aș vrea ca școala să înceapă prin a-l vedea nu ca pe un elev ce trebuie evaluat, ci ca pe o persoană aflată în formare – o persoană cu potenţial, emoţii, ritm propriu și curiozitate naturală. Cred că de acolo pornește totul. Când un copil se simte văzut, respectat și încurajat, învaţă cu entuziasm, nu cu teamă. Curriculumul, manualele, structura – toate acestea se pot ajusta în timp, dar modul în care adultul îl îndrumă face diferenţa în viitor. Aceasta este și misiunea noastră zilnică: să contribuim
la un sistem care cultivă bucuria de a învăţa, nu doar performanţa academică.

Cercetările în neuroștiinţe arată că un copil care citește ficţiune dezvoltă mai multă empatie decât unul care nu citește. Din cei 20 de ani în care aţi construit colecţii pentru copii și aţi văzut această transformare cu ochii dvs. — există o carte sau un personaj care confirmă teoria?
F.I.: Ficţiunea îl învaţă pe copil să se pună în locul personajului, să simtă curajul, teama, tristeţea sau bucuria altcuiva sau alte emoţii pe care încă nu le-a trăit. Este primul exerciţiu de empatie reală, dar trăit prin imaginaţie.
Personajul Noni, din colecţia Emoţiile lui Noni, îi ajută pe copii să-și recunoască trăirile și să le dea un nume. Cu ajutorul lui, copiii descoperă că nicio emoţie nu e greșită și că echilibrul vine din acceptare. Șoricelul Fursec, din seria Fursec, le vorbește copiilor despre prietenie, curajul de a greși și bucuria de a învăţa din propriile aventuri. Povestea lui aduce zâmbet, optimism și încrederea că fiecare zi e o ocazie de a fi mai bun. Luna, din Luna și pădurea magică deschide uşa spre curaj, blândeţe și mister. Îi ajută pe copii să descopere legătura profundă dintre sensibilitate, empatie și protejarea lumii vii și aduce aproape tema curiozităţii și a grijii faţă de natură.
În peste 20 de ani de DPH, am pus în centrul fiecărei colecţii același lucru: respectul pentru emoţie, pentru gândirea critică și pentru educaţia înţeleasă ca experienţă care transformă cu adevărat. De aceea, pe lângă titlurile internaţionale, am ales să publicăm și voci românești autentice –
psihoterapeuţi cu experienţă precum
Monica Mereuţă și Adriana Mitu, care, nu doar spun povești, ci îndrumă copilul să-și înţeleagă emoţiile și să le gestioneze: fie că e vorba de frici, de adaptarea la școală sau de încrederea în propriile forţe. Cred că viitorul se construiește prin conștienţă, discernământ și empatie. Și cred că, dintre toate mijloacele pe care le avem, cartea rămâne cea mai frumoasă – și poate cea mai durabilă – cale spre aceste valori.