Când emoțiile rămân în corp. Cum ne poate ajuta terapia somatică

Uneori știm că suntem anxioși înainte să putem explica de ce: respirația devine mai superficială, umerii se încordează, stomacul se strânge sau inima începe să bată mai repede. Alteori, după o perioadă lungă de stres, corpul pare să rămână într-o stare de alertă chiar și atunci când pericolul a trecut, iar simplul fapt că înțelegem rațional ceea ce ni s-a întâmplat nu este suficient pentru ca această stare să dispară.

Cercetările despre felul în care trăim emoțiile arată că acestea nu sunt resimțite doar la nivel psihologic, ci au și o componentă corporală, care poate varia în funcție de emoția pe care o experimentăm. Astfel, anxietatea, furia, tristețea sau bucuria nu sunt experiențe exclusiv mentale, ci sunt însoțite de modificări în corp, pe care le putem percepe și care contribuie la felul în care trăim emoția. Mai mult, cercetătorii au identificat tipare similare în populații din culturi diferite, sugerând că această dimensiune corporală reprezintă o componentă importantă a experienței emoționale.

Pornind de la această relație strânsă dintre minte și corp, terapiile somatice aduc în procesul terapeutic ceva ce psihoterapia bazată predominant pe conversație poate lăsa uneori în plan secund: atenția acordată senzațiilor corporale și modului în care sistemul nervos răspunde la stres și la experiențele dificile.

Emoțiile nu se întâmplă doar „în mintea noastră”

Atunci când ne confruntăm cu o situație percepută drept amenințătoare, organismul se pregătește să răspundă. Ritmul cardiac și respirația se pot modifica, musculatura se poate tensiona, atenția se concentrează asupra potențialului pericol, iar sistemul nervos autonom participă la coordonarea acestor reacții.

În mod normal, organismul are capacitatea de a reveni la o stare de echilibru după ce amenințarea a trecut. În cazul stresului cronic sau al experiențelor traumatice, această reglare poate deveni însă mai dificilă, iar reacțiile fiziologice asociate stresului pot continua să apară în contexte care, obiectiv, sunt sigure.

Cercetările asupra nervului vag și a sistemului nervos autonom descriu tocmai această comunicare continuă și bidirecțională dintre creier și corp, implicată în reglarea activității cardiovasculare și respiratorii, a răspunsurilor emoționale, a recuperării și a rezilienței la stres.

În acest context, întrebarea nu mai este dacă emoțiile au sau nu o componentă corporală, ci cum putem include această componentă în procesul terapeutic.

Ce este terapia somatică

Terapia somatică este o abordare orientată spre relația dintre procesele psihologice și experiențele corporale. În loc să lucreze exclusiv cu povestea pe care persoana o spune despre o experiență, ea acordă atenție și modului în care experiența respectivă este resimțită în corp.

În timpul terapiei, persoana poate fi încurajată să observe, într-un cadru ghidat, senzații precum tensiunea musculară, modificările respirației, senzația de presiune, căldură sau frig, tremurul ori impulsul de a se mișca. Scopul nu este interpretarea rigidă a fiecărei senzații și nici presupunerea că orice simptom fizic are o cauză psihologică, ci dezvoltarea unei mai bune capacități de a observa și regla propriile răspunsuri.

Un concept important în acest proces este interocepția, adică perceperea semnalelor care provin din interiorul corpului. Literatura recentă despre intervențiile somatice acordă o atenție tot mai mare acestei capacități, deoarece observarea conștientă a senzațiilor corporale poate participa la reglarea emoțională și la reconstruirea sentimentului de siguranță.

La Clinica Alegria, poți descoperi, alături de un terapeut specializat, cum terapia somatică te poate ajuta să înțelegi mai bine legătura dintre emoțiile tale, reacțiile corpului și experiențele prin care treci.

De ce trauma poate fi dificil de procesat doar prin cuvinte

Atunci când trecem printr-o experiență copleșitoare, răspunsul organismului nu este unul pur intelectual. Sistemele implicate în detectarea pericolului și în răspunsurile automate de apărare intră în acțiune înainte ca noi să construim o explicație coerentă despre ceea ce ni se întâmplă.

Acesta este unul dintre motivele pentru care o persoană poate înțelege foarte bine, la nivel rațional, că în prezent se află în siguranță și totuși să experimenteze palpitații, tensiune musculară, hipervigilență sau o reacție intensă la anumiți stimuli.

Abordările somatice încearcă să lucreze cu această dimensiune a experienței prin intervenții de tip „bottom-up”, care pornesc de la senzațiile și reacțiile corporale și le integrează treptat cu emoțiile și procesele cognitive. Acest lucru nu înseamnă că terapia prin conversație devine inutilă sau că trauma ar fi literalmente „depozitată” într-o anumită parte a corpului, ci că procesele fiziologice și cele psihologice sunt interconectate și pot fi abordate împreună.

Ce se întâmplă într-o ședință de terapie somatică

O ședință nu presupune retrăirea forțată a experiențelor traumatice și nici confruntarea bruscă cu cele mai dificile amintiri. În abordările somatice pentru traumă, lucrul terapeutic este gradual și urmărește ca persoana să poată observa ceea ce se întâmplă în corp fără să devină copleșită de experiență.

Terapeutul poate invita persoana să observe ce apare în corp atunci când vorbește despre o anumită situație, să urmărească felul în care se modifică respirația sau tensiunea musculară și să își îndrepte atenția alternativ către senzații dificile și către resurse care îi oferă o senzație de stabilitate sau siguranță.

În Somatic Experiencing, de exemplu, orientarea către resurse și lucrul gradual cu senzațiile asociate experienței traumatice sunt considerate elemente importante ale metodei. Studiile asupra acestei abordări au investigat efectele sale asupra simptomelor asociate stresului posttraumatic, precum și asupra unor simptome afective și somatice.

Corpul poate deveni o sursă de informație, nu doar locul în care simțim disconfortul

Pentru o persoană care a trăit mult timp cu anxietate, stres cronic sau efectele unei traume, senzațiile corporale pot ajunge să fie percepute aproape exclusiv ca semnale de pericol. O inimă care bate mai repede poate declanșa teama că urmează un atac de panică, tensiunea din piept poate fi interpretată imediat drept dovada că ceva este în neregulă, iar atenția constantă acordată acestor senzații poate amplifica anxietatea.

Terapia somatică încearcă să schimbe treptat această relație prin dezvoltarea capacității de a observa ceea ce se întâmplă în corp fără ca fiecare senzație să fie interpretată automat drept amenințare.

Interocepția nu înseamnă doar să simțim corpul mai intens, ci să învățăm să recunoaștem și să diferențiem informațiile pe care acesta ni le transmite. În timp, o persoană poate deveni mai atentă la primele semnale ale suprasolicitării și poate identifica mai devreme momentele în care are nevoie să încetinească, să se odihnească sau să folosească strategii de autoreglare.

Ce rol are nervul vag

În discuțiile despre terapiile orientate spre corp apare frecvent nervul vag, unul dintre principalii nervi implicați în comunicarea dintre creier și organele interne și o componentă importantă a sistemului nervos parasimpatic.

Rolul său este mult mai complex decât formulele simplificate care circulă uneori în social media despre „activarea nervului vag”. Literatura de specialitate descrie implicarea semnalizării vagale în reglarea cardiovasculară și respiratorie, în răspunsurile emoționale, recuperarea fiziologică și adaptarea la stres. Respirația controlată și biofeedback-ul bazat pe variabilitatea ritmului cardiac sunt printre intervențiile studiate în legătură cu această reglare autonomă.

Există și cercetări experimentale asupra stimulării nervului vag, însă acestea trebuie diferențiate de terapia somatică propriu-zisă. Faptul că sistemul nervos autonom poate fi influențat prin anumite intervenții nu înseamnă că orice exercițiu corporal produce automat un efect terapeutic și nici că toate tehnicile promovate sub eticheta de „reglare a nervului vag” au aceleași efecte.

Pentru cine poate fi utilă terapia somatică

Abordările somatice sunt utilizate în special în lucrul cu trauma și stresul posttraumatic, dar și în cazul persoanelor care se confruntă cu anxietate, stres sau simptome corporale asociate unor stări emoționale dificile. Alegerea intervenției potrivite depinde de dificultățile persoanei, istoricul său, simptomele prezente și obiectivele terapeutice, motiv pentru care evaluarea realizată de un specialist rămâne importantă.

Pentru persoanele care simt că stresul sau experiențele dificile se exprimă puternic și la nivel corporal, terapia somatică poate oferi un cadru în care senzațiile fizice, emoțiile și experiențele psihologice sunt explorate împreună, într-un proces gradual orientat către dezvoltarea capacității de autoreglare.

Când merită să apelezi la terapia somatică

Nu este nevoie să găsești de la început cuvintele potrivite pentru ceea ce simți. Uneori, tocmai dificultatea de a pune experiența în cuvinte, senzația că organismul rămâne permanent în alertă sau reacțiile corporale intense în situații aparent sigure pot deveni punctul de plecare al procesului terapeutic.

Terapia somatică pornește de la o idee care poate părea simplă, dar pe care cercetarea despre emoții o susține din ce în ce mai clar: ceea ce simțim psihologic și ceea ce se întâmplă în corp fac parte din aceeași experiență. A acorda atenție corpului nu înseamnă să renunțăm la cuvinte, la reflecție sau la înțelegerea propriei istorii, ci să adăugăm procesului terapeutic o sursă de informație pe care, uneori, am învățat să o ignorăm.