A fi terapeut, dincolo de cabinet

A trecut aproape o lună de la Wellbeing Festival, o lună de la acele zile de vară târzie, cu o lumină ca mierea, cu dimineți ușor răcoroase ca trecerea unei păsări în zbor, cu oameni zâmbitori și curioși. Îmi pregăteam colțul meu de cabinet, adus printre copaci, aproape de susurul apei de la fântâna din apropiere, când Clementina trecea pe la fiecare stand să ne spună „Bună dimineața” și să ne ofere vouchere pentru ziua respectivă. Aroma cafelei semăna cu aroma unei întregi zile: proaspătă, savuroasă sau cu un gust familiar, așa cum erau și întâlnirile neașteptate cu oamenii pe care îi cunoșteam și care ajungeau la standul meu.

Participarea la festival a fost o provocare, dar și o oportunitate de a ieși în lume altfel, concret, cu ceea ce sunt și cu ceea ce ofer, într-un contact viu cu oameni pe care nu îi cunoșteam, care nu știau instrumentele terapeutice pe care le adusesem acolo, dar care și-au manifestat curiozitatea, interesul și au pus întrebări.

Prima participare la un astfel de eveniment a venit cu entuziasmul unui copil care așteaptă să primească în vizită prieteni, pentru a le arăta camera sa, jucăriile. Mi-am folosit creativitatea, am adus instrumente muzicale, un colț dedicat paginii mele de poezie și prezență, Să nu mă uit, dar și un coș cu figurine din care oamenii erau invitați să aleagă pentru a-și numi și onora calitățile. Au fost invitații la explorare care să trezească gustul pentru „acum”, pentru a fi în contact cu o experiență directă, tactilă, senzorială, dar și conștientizări ale gândurilor, emoțiilor și ale resurselor interioare pe care uităm că le avem atât de aproape.

Cele două zile nu au fost atât de obositoare pe cât am anticipat. Cu siguranță locul – în inima Bucureștiului, într-o grădină încărcată de istorie și natură – a contribuit la echilibrul acelor zile, în deplină armonie cu tema festivalului.

Mai mult, prin participanții prezenți, festivalul a fost o invitație către abordarea holistică a ființei noastre: corp, minte, emoții, spirit. Îmi amintesc că, în timp ce facilitam workshopul despre jocul terapeutic Rădăcini Puternice®, auzeam sunete line de handpan. La standul meu, instrumentele muzicale din diferite colțuri ale lumii, scoase din lada străveche, au devenit o invitație către explorare și către o comunicare dincolo de cuvinte.

Eu însămi mi-am oferit răgazul de a trece pe la colegii mei de stand pentru a experimenta metode, terapii sau pur și simplu pentru a cunoaște oameni și a stabili legături. Ce alt mod mai potrivit de a fi unii lângă ceilalți, fără comparații sau competiții, sub același cer, în jurul acelorași copaci bătrâni, pentru a ne arăta pe noi înșine, cu calitățile noastre și cu ceea ce oferim? Astfel, oamenii care au trecut pragul spațiilor noastre sau care au participat la workshopuri au putut primi informații sincere, corecte, au putut să exploreze și să experimenteze, pentru ca atunci când vor simți nevoia unui sprijin să facă o alegere în acord cu nevoile lor și cu felul lor de a fi în lume.

Am încheiat cele două zile cu imaginea unor chipuri cu zâmbete strălucitoare și încrezătoare, cu contacte noi — nu doar pe hârtia unor cărți de vizită, ci în suflet —, cu corpul eliberat după un masaj, cu cadouri primite sau câștigate, dar și cu bucuria de a oferi nu doar informații, ci mai ales prezența mea binevoitoare. A fost oportunitatea de a experimenta, de a fi în contact cu mediul și cu mine însămi dincolo de disconfortul unei situații noi, dincolo de siguranța și predictibilitatea pe care o simt în cabinet.

A ieși printre oameni, ca psihoterapeut și ca om, a fost îmbogățitor și o întărire a ceea ce știam deja din Gestalt-terapie: întregul este mai mare decât suma părților. Altfel spus, suntem diferiți, dar a ne pune resursele laolaltă, a colabora și a ne susține este mult mai valoros și întregitor decât să mergi solitar pe drumul tău, un drum care te izolează de lume. Iar festivalul a fost tocmai o reamintire a acestui lucru: că ne putem întâlni, că ne putem susține și că, uneori, e de ajuns un singur pas de curiozitate pentru a ne deschide ușa către noi înșine și către ceilalți.