Un mod de a ne ţine în echilibru
Dacă aţi citit Odiseea lui Homer sau aţi văzut filmul omonim al lui Christopher Nolan, vă amintiţi că, în călătoria sa, Ulise trebuie să treacă pe lângă insula sirenelor. Sirenele erau fiinţe mitice ale căror cântece erau atât de seducătoare, încât îi făceau pe marinari să-și piardă minţile și să-și ducă navele spre stânci.
Nimeni nu rezista cântecelor lor. Avertizat de vrăjitoarea Circe, zeiţa magiei, care îi transformase în porci pe oamenii lui Ulise, acesta din urmă ia o decizie paradoxală: vrea să audă cântecul sirenelor, dar să nu-i cadă pradă. Astfel că le cere marinarilor să-și astupe urechile cu ceară, iar pe el să-l lege de catargul corabiei. Mai mult decât atât, le ordonă să nu-l dezlege, indiferent ce va spune. Când corabia ajunge în dreptul insulei, cântecul îl seduce imediat. Ulise imploră, strigă, ordonă să fie eliberat. Dar oamenii lui nu îl pot auzi. Legat de catarg, este forţat să facă faţă acestei ispite. Și, astfel, el și echipajul său supravieţuiesc.
Această scenă vorbește, de fapt, despre un tip de inteligenţă sau chiar înţelepciune: capacitatea de a te gestiona pe tine însuţi atunci când știi că, la un moment dat, nu vei mai avea controlul asupra ta.
Ulise demonstrează, înainte de toate, o foarte bună cunoaștere de sine. Știe care îi sunt vulnerabilităţile. Știe că, în faţa tentaţiei, nu se poate baza pe propria voinţă. Nu se minte spunându-și că ar fi suficient de puternic și își recunoaște sieși că, odată
expus, ar ceda. Această luciditate este esenţială pentru a păstra echilibrul în momente critice: să înţelegi ce te atrage, unde îţi pierzi claritatea și în ce contexte devii influenţabil.
Dar conștientizarea nu este suficientă. Ulise trece la pasul următor: gestionarea sinelui. El creează un sistem care să-l protejeze chiar de el însuși. Nu lasă decizia pentru momentul critic, când emoţia este deja prea puternică. Își plănuiește totul dinainte: construiește o structură care îi limitează comportamentul atunci când nu mai poate avea încredere în propriile reacţii.
Extinzând puţin interpretarea, aș putea spune că aici apare și ideea de a fi propriul conducător. Ulise anticipează, își stabilește regulile în avans. Este, într-un fel, propriul său lider, dacă putem spune astfel: își cunoaște resorturile interioare, își înţelege slăbiciunile și creează un context în care chiar și partea sa impulsivă, vulnerabilă, este ţinută în siguranţă.
În viaţa reală contemporană, obiceiurile, impulsurile, mediul în care trăim își pun amprenta și ne conduc din umbră mai mult decât poate că ne-am dori. „Sirenele” moderne nu mai cântă de pe o insulă, ci din ecrane: social media, notificări constante, activităţi care oferă recompense rapide, dar fără valoare reală pe termen lung.
De aceea, fiecare dintre noi are nevoie de un fel de „catarg”. Acesta poate fi o limită clară de timp, o aplicaţie care blochează distragerile, o rutină bine definită sau un angajament faţă de altcineva. Nu este un semn de slăbiciune, este unul de gândire strategică. Aceasta denotă că înţelegi cum funcţionează mintea ta și faci alegeri conștiente, astfel încât să îţi atingi obiectivele.
Ulise nu a câștigat pentru că a fost mai puternic decât ispita, ci pentru că a fost mai inteligent decât ea. Iar poate o întrebare importantă ar putea fi aceasta: care este „catargul” tău, acel lucru, obiect, obicei, acea rutină care te ţine pe direcţie atunci când, pentru o clipă, pare că ești în derivă, sunt prea multe tentaţii, când calea minimei rezistenţe, confortul riscă să pună stăpânire pe tine?
Georgeta Dendrino este executive coach si Managing Director la Interact Business Communications, una dintre cele mai importante companii de training și consultanță din România. Ea are peste 29 de ani de experiență în domeniul trainingului și consultanței și peste 18 ani în coaching si mentoring, cu clienți din toate industriile majore și din diferite țări. A dezvoltat și livrat programe de training pentru echipe manageriale, de la top management la middle management, și a fost lider de echipă în diverse proiecte de consultanță. A dezvoltat diverse simulări de afaceri și programe de teambuilding, lucrând cu industrii importante, cum ar fi băncile, construcțiile, IT&C, industria farmaceutică, producția, comerțul cu amănuntul și petrolul. Cu un Executive Master în Coaching si Consultanta pentru Schimbare la INSEAD, Franta, Georgeta Dendrino a lucrat cu antreprenoare din lume in cadrul proiectului Cartier Women's Initiative Awards. Georgeta este VP Diversitate, Echitate si Incluziune la European Mentoring and Coaching Council, membra a boardului Asociatiei pentru Valori in Educatie, a boardului Camerei de Comert si Industriei Franceze, co-chair Community Engagement la Envisia – Boards of Elite, coach selctionat al Coach Source, USA, si contributor pentru Forbes si Psychologies. Ea a fost mentor pentru antreprenori in cadrul RBL, PWN Global and Norway, AFIST si este membra a HR Club si a International Society for the Psychoanalitic Study of Organisations. Georgeta a absolvit Facultatea de Limbi Straine a Universitatii Bucuresti, un program de 4 ani de Management al Resurselor Umane de la Seneca College, Canada, un Executive MBA la Asebuss & Kennesaw State University, Atlanta, un Executive Master la Insead si un program de Corporate Governance la Envisia. In prezent urmeaza un executive master pentru non executive board members la Envisia si Henley Business School. Georgeta este certificata de SHL sa creeze si sa conduca centre de evaluare si dezvoltare.





