CItesti acum
Ce înseamnă să fii un tată bun

Ce înseamnă să fii un tată bun

Cătălina Cristescu

Ideea de a deveni tată poate produce panică și, odată cu venirea pe lume a micuțului, multe răni din propria copilărie se activează. Dar traumele pot fi gestionate, vindecate, iar „rețetarul“ de tată bun nu are ingrediente foarte complicate. Un mic ghid pentru tați și viitori tați.

 

Au bărbații instinct patern?

Când copiii vin pe lume ca urmare a dorinței comune a partenerilor, ambele instincte (matern și patern) sunt activate.

În cele nouă luni de sarcină, într-un cuplu solid, în care copilul este fructul iubirii, atât mama cât și tata trec prin schimbări profunde la nivel psihologic, care aduc la suprafață nevoia de ocrotire și creștere a noului membru al familiei.

Citește și:

Parenting: Cum facem complimente constructive copiilor

Cum este trăit doliul de copii și adolescenți

Ambii parteneri învață ce înseamnă „a iubi“ din punctul de vedere al părintelui. Bărbații manifestă această schimbare, în primul rând, prin modul în care se îngrijesc de partenera lor pe parcursul sarcinii şi prin modul cum își schimbă anumite obiceiuri de viață:

unii se lasă de fumat, renunță să consume alcool, adoptă un stil de viață mai sănătos, care; de multe ori, e similar partenerei; sau chiar își schimbă anturajul, preferând compania cuplurilor cu copii; sunt mai economi, își fac planuri financiare pe termen lung etc.

Momentele semnificative din timpul sarcinii, ecografiile de exemplu, sunt simțite, de majoritatea bărbaților care își doresc copii, ca fiind încărcate de emoții copleșitoare, de fericire și responsabilitate.

Mulți bărbați povestesc că, atunci când și-au văzut prima dată copilul la ecografie, li s-a declanșat „instinctul patern“, că li s-a schimbat percepția asupra vieții.

 

O nouă viziune despre paternitate

În ultimii ani, societatea, la nivel global, și-a schimbat foarte mult percepția despre rolul femeilor și al bărbaților în toate sferele vieții: muncă, familie, în plan social, politică etc.

Astfel, și la nivel de rol în cadrul familiei se vede o schimbare de mentalitate. Femeile au început să își asume tot mai multe responsabilități în sfera muncii, în politică, și au „cedat“ bărbaților o parte dintre sarcinile pe care le aveau în familie.

Bărbații au devenit mai activi în educația și îngrijirea copiilor, alocă mai mult timp pentru activități în această sferă, de la cursuri de parenting, puericultură, posibilitatea de a-şi lua concediu pentru creșterea şi îngrijirea copilului etc., până la implicarea 100%, alături de mamă, în activitățile curente (băița, pregătirea biberoanelor, activități comune tată-copil, teme).

În general, în ceea ce privește creșterea și educarea copiilor, partenerii iau deciziile în familie, democratic. Sigur, aici vorbim despre o tendință bazată pe observație, nu neapărat pe niște studii statistice, precum și pe programele sociale adoptate la nivel global referitor la creșterea și îngrijirea copiilor.

Un alt aspect interesant este că tot mai mulți bărbați au renunțat la concepția din trecut, întâlnită mai ales în societatea noastră, când erau foarte mândri că au copii băieți și nu fete.

Există şi o vorbă din popor: „Sănătos să fie, dar băiat“. În ultimul timp, bărbații nu mai sunt atât de preocupați de acest aspect.

 

Frica de a deveni tată

Schimbările despre care am vorbit mai sus au adus în viața bărbaților mai multe responsabilități decât au văzut la tații sau bunicii lor.

Și acest lucru a venit cu o mare doză de anxietate: Sunt eu, ca bărbat, capabil să îmi asum responsabilitatea creșterii şi îngrijirii unui copil? Pot eu să susțin financiar, pe termen lung, educația și îngrijirea lui?

Societatea noastră s-a schimbat foarte mult în ultimii 30-40 de ani, competiția în sfera muncii, competiția în sfera socială este tot mai mare, nivelul de trai a crescut, iar posibilitățile multiple de informare, educație, stil de viață etc. valorile umane și morale, care par a fi restructurate, au ca efect amânarea deciziei de a deveni părinți, atât de către bărbați, cât și de către femei.

Prioritățile s-au schimbat în zilele noastre: întâi ne dorim o educație bună, construim o carieră care ne asigură un trai decent, ne găsim un partener cât mai compatibil şi apoi facem copii…

O succesiune riguros calculată și prognozată. Bărbații, mai analitici şi mai pragmatici, sunt deseori descurajați când se gândesc pe termen lung la ce înseamnă (schimbarea stilului de viață, financiar) creșterea unui copil şi nu sunt dispuși „să riște“, să nu facă față noului rol de tată.

 

Bărbații care nu vor copii

O poziție fermă în această privință are mai multe cauze. Cea mai frecventă este evitarea asumării responsabilității, izvorâtă din relația cu propriul tată: „Eu nu voi face nimănui ceea ce tata mi-a făcut mie“.

Desigur, pot exista scenarii de viață diverse: un tată abuziv, prea autoritar, copilul a suferit foarte mult, iar acum, ca adult, îi e teamă să nu devină ca tatăl său;

la polul opus, copilul care a avut un tată foarte protector și cu standarde înalte, dar pe care nu se simte capabil să-l ajungă din urmă ca adult („pentru copilul meu nu voi putea fi niciodată ca tatăl meu, așa că nu doresc să am copii“).

În general, standardele înalte ale părinților și imaginea despre „relația ideală a părinților“, „mama-femeia ideală“, „tata-bărbatul ideal“, creează așteptări foarte înalte de la propria persoană, de la partener și de la relație, pe care, dacă nu reușesc să le atingă, preferă să le evite, să amâne să-şi întemeieze o familie, chiar să încheie relația.

Mai există această fermitate la bărbații care au fost abandonați când erau mici și care evită să ajungă în situația în care să-și abandoneze propriul copil. De asemenea, o întâlnim adesea la bărbații care, în copilărie, din diverse motive, și-au pierdut părinții.

 

 Vocația de a fi tată

Alfred Adler spunea că dorința cea mai mare a oamenilor este de a aparține și apoi de a contribui semnificativ. Apartenența la un grup, participarea activă şi sentimentul comunitar dau sens vieții individului, acesta nu se simte singur, exclus, ci are un rost, o menire.

O persoană care își concentrează toate acțiunile şi energia într-o singură arie a vieții din cele patru semnificative (munca, familia/intimitatea, prietenia/relațiile sociale, sinele/spiritualitatea) demonstrează că nu aparține celorlalte.

În acest caz, bărbatul nu simte că aparține la job, probabil nici în cuplu și nici în relațiile cu prietenii, dacă se centrează numai pe copil. O persoană echilibrată are sentimentul de apartenență la toate ariile vieții.

Oamenii au roluri diverse: tată/mamă, soț/soție, coleg, prieten, fiu etc. Le avem pe toate simultan și dorim să ne simțim semnificativi în toate rolurile.

Atunci când avem sentimentul de inferioritate, găsim mijloacele de a depăși acest sentiment și de a ne mișca spre poziția de superioritate compensând inferioritatea.

Când nu reușim să depășim acest sentiment de inferioritate, supracompensăm acolo unde avem resursele cele mai accesibile, în acest caz bărbatul supracompensează rolul de tată și îl face cât de bine poate el, evitând să se confrunte cu inferioritatea resimțită în celelalte roluri.

 

Când îți vindeci rănile copilăriei…

Copiii sunt cei mai buni observatori şi cei mai slabi interpreți, astfel încât ei observă, de când vin pe lume, cum e mama, cum e tata, cum este relația dintre ei, cum e relația dintre ei și copii, şi își găsesc propriul loc în familie creându-și un stil de viață bazat pe unicitate, subiectivitate, scop şi interes social.

Bărbatul care în copilărie a avut de suferit din cauza tatălui – el, personal, sau cei din familie, semnificativi pentru el –, poate să aibă ca observație memorabilă: „Eu, când voi fi tată, niciodată nu voi face ca tatăl meu“.

În acest caz, copilul devenit adult își dorește să devină tată și va face tot posibilul să se comporte cu copilul total diferit de tatăl său, considerând că îi va demonstra acestuia (devenit bunic) cum trebuia să se comporte cu el, iar copilului îi va oferi un exemplu bun.

Astfel, vedem bărbați foarte dedicați şi implicați în creșterea copiilor, cu riscul de a supracompensa în rolul de tată, ceea ce poate crea un potențial de supraprotecție şi descurajare pentru copil.

Vor considera că au vindecat rana emoțională creată de propriul tată când acesta, dacă mai e posibil, le va aprecia calitățile parentale, își va recunoaște greșelile sau când propriul lor copil îi va adopta ca model.

 

Când se repetă scenariul

Un bărbat care este profund descurajat şi abandonează orice dorință de a vindeca rana emoțională cauzată de propriul tată, de a se educa sau psiho-clarifica prin terapie sau autodidact şi care ajunge totuși să devină tată (de multe ori, nu din propria dorință), se va comporta așa cum a învățat în copilărie, până în cinci-șapte ani, că trebuie să se comporte tații.

Astfel, este posibil să devină o variantă „rafinată“ a propriului tată, după modelul „mă bătea, dar uite azi ce bine am ajuns, m-a făcut om“, folosind și el forme abuzive, probabil diferite, dar cu aceleași consecințe asupra copilului.

De asemenea, mai există posibilitatea ca un bărbat să nu vrea să repete greșelile tatălui său, și îi reușește, dar ajunge într-un moment când nu este în control emoțional și adoptă, inconștient şi automat, comportamentul abuziv sau defectuos al tatălui său.

În acest caz, vorbim despre „efectul Pygmalion“ sau profeția autoîmplinită: evită să facă ceea ce nu îi plăcea în copilărie, până când, inconștient, ajunge să repete scenariul („nu îmi bat copilul, pentru că eu am suferit mult din această cauză, și am reușit cu succes, până odată, când m-a înfuriat foarte tare și i-am ars o palmă“).

Efectul asupra adultului e foarte puternic, sentimentul de eșec în rolul de tată putând duce la descurajare şi vinovăție profundă.

Citeste si

 

Ce înseamnă să fii un tată bun

Este același lucru cu a fi un părinte bun. Părintele bun este acela care dă dovada, în orice moment, de respect pentru copilul său și primește respectul acestuia. Înseamnă că este şi bun şi ferm, în același timp.

Fermitatea îi conferă respect de sine iar bunătatea – respectul pentru copil. De asemenea, părintele bun este acela care este încurajator cu copilul său, ceea ce presupune că îi oferă acestuia sentimentul că aparține familiei, că are un loc semnificativ, îi dă sentimentul că este capabil să depășească orice obstacol, să rezolve problemele cu care se confruntă, și astfel dobândește curajul de a încerca.

Părintele bun nu face, în locul micuțului, lucruri pe care cel din urmă poate să le facă – cu alte cuvinte, nu îl supraprotejează și nu îl răsfață.

Un tată sau un părinte bun îi oferă copilului timp de calitate, în care este prezent și activ, își manifestă afecțiunea şi empatia pentru copil, nu îi este teamă să greșească ori să recunoască ce a greșit și își cere scuze.

Un părinte bun îi oferă copilului posibilitatea de a avea propriul eșec și șansa de a încerca din nou, de câte ori este necesar, oferindu-i copilului sprijin când acesta îl solicită.

Un părinte bun adoptă consecința logică a faptelor, în locul pedepselor, atunci când copilul greșește, dându-i astfel posibilitatea să învețe din propriile greșeli. Un tată bun este, în general, un soț bun, un coleg bun, prieten bun.

 

Tată de băiat vs tată de fată

Educația copiilor, fie că sunt băieți sau fete, trebuie să aibă la bază aceleași principii, axate pe respect reciproc, dezvoltarea interesului social, egalitate și încurajare.

Ceea ce poate face diferența este modul în care bărbatul-tată se comportă cu femeia-mamă și invers. Acest comportament va fi observat de către copii și devine model pentru ei sau, dimpotrivă, poate fi ceea ce ei vor evita cu orice preț în viața de adult.

Un tată care își respectă soția și aceasta îi oferă respect, la rândul ei, va transmite propriei fetițe informații despre ceea ce va aprecia și va dori de la viitorul partener, despre cum va dori să fie propria relație de cuplu.

Băiețelul va înțelege cum să relaționeze cu femeile când va fi adult, ce relației va valoriza în funcție și de reacția mamei, bineînțeles.

Cum spuneam, copiii sunt buni observatori, dar slabi interpreți, astfel încât este important ca atât tata cât și mama să fie permanent conștienți de ceea ce transmit copiilor prin comportamentul lor, în general, în toate sarcinile vieții.

Identitatea de gen se formează începând de la naștere și se definește prin observațiile și concluziile pe care copiii și le formează în jurul vârstei de 10-13 ani despre adulții semnificativi din viața lor.

 

Răni emoționale pe care le declanșează copiii

În primul rând, bărbații simt frica de abandon. Pe parcursul sarcinii, atenția femeii se mută, de multe ori, de la partener, exclusiv la copil, și în primele săptămâni după naștere îi este dedicată aproape în exclusivitate.

Unii bărbați se pot simți abandonați retrăind abandonul din copilărie, sub diversele sale forme: de la abandonul real (dacă acest eveniment a fost trăit), până la formele de abandon psihologic simțite de copilul mic la despărțirea de mamă (la grădiniță, școală etc.).

O altă rană emoțională este frica de eșec. Bărbații se pot simți inutili atunci când realizează că partenera, mama copilului lor, se găsește într-o poziție de superioritate, percepută din punctul de vedere al rolului său în viața nou-născutului.

Din această perspectivă, bărbatul poate retrăi evenimente din copilărie în care s-a simțit neadecvat, în care nu și-a găsit locul și rolul, în care nu reușea să își găsească utilitatea, în comparație cu alții.

Tot această teamă este activată dacă bărbatul își percepe tatăl ca un antimodel, care a eșuat în rolul parental, și constată că nu poate să își vindece această rană acum, imediat.

Este foarte important modul în care bărbatul depășește sentimentele de inferioritate, și orice blocaj apărut necesită atenția necesară, în vederea rezolvării sale prin comunicare sau psihoterapie.

De Rodica Mateian, psiholog, psihoterapeut adlerian și specialist în psihoterapia adicțiilor, membru al Institutului de Psihologie și Psihoterapie Adleriană din București, al Colegiului Psihologilor din România, Bucharest Therapy&Education Center, [email protected], tel.: 0757.577.997.

Foto: Shutterstock

Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

La inceputul paginii